În societatea contemporană, condusă de un ritm alert al schimbărilor, pe un fond de critică accentuată a sistemului de învățământ, perceput de multe ori ca inert și rigid, se pune tot mai mult problema flexibilizării la nivelul diferitelor componente ale acestuia. Identificăm critici față de sistemul de formare pentru cariera didactică, față de sistemul de încadrare pe posturile didactice, față de stabilitatea sau instabilitatea locului de muncă al dascălilor. Ne dorim continuitate pe posturile didactice, dar criticăm adesea modalitatea greoaie de a înlocui un profesor atunci când există motive întemeiate ca aceasta să se întâmple.
În corelație logică cu aceste probleme, apare ideea flexibilizării intrărilor și ieșirilor din sistem, dincolo de asigurarea unei formări inițiale de înaltă calitate și, firește, de asigurarea unei salarizări corespunzătoare sau a unui statut profesional înalt.
Cum menținem profesorii valoroși în sistemul educațional, cum atragem spre cariera didactică profesorii „latenți“?
La nivel european, alături de modelele principale ale formării inițiale pentru profesia didactică, respectiv modelul simultan și modelul consecutiv, unele sisteme educaționale au introdus rute alternative către o calificare didactică.
Rutele alternative sunt, în general, flexibile, în principal pe bază de angajare și mai scurte decât programele principale ale formării inițiale pentru profesia didactică. Astfel de programe vizează, de obicei, persoane cu experiență profesională dobândită în interiorul sau în afara școlii sau absolvenți care provin din alte specializări didactice.
În mod tradițional, au fost introduse rute alternative de obținere a unei calificări pedagogice, alături de metode flexibile de recrutare în sistemele de învățământ care suferă de lipsă a cadrelor didactice.
S-au dezvoltat, de asemenea, scheme alternative pentru diversificarea profesiei prin atragerea de absolvenți de înaltă calitate și de profesioniști cu înaltă calificare din alte domenii.
Deși programele alternative variază considerabil în Europa, se pot distinge două modele organizaționale principale.
Prima abordare permite absolvenților din alte domenii de învățământ superior și persoanelor cu experiență profesională să obțină o calificare didactică prin programe scurte de orientare profesională. Acestea există în nouă sisteme educaționale (comunitățile de limbă germană și flamandă din Belgia, Danemarca, Germania, Slovacia, Suedia, Elveția, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Turcia), unde singura cale principală de obținere a unei calificări pedagogice este de a urma programele dedicate formării inițiale pentru profesia didactică (modelul simultan).
Programele scurte de orientare profesională sunt furnizate, de obicei, de instituțiile „tradiționale“ de educație a cadrelor didactice și includ discipline pedagogice și psihologice, metodologie, didactică și formare practică și oferă, de obicei, forme flexibile de înscriere, cum ar fi part-time, la distanță sau învățământ mixt, precum și cursuri de seară.
Aceste programe alternative vizează, de obicei, facilitarea accesului la formarea cadrelor didactice.
De exemplu, în comunitatea flamandă din Belgia există programe pentru profesorii stagiari (Leraar in opleiding) livrat de către instituțiile de învățământ pentru adulți. Candidații sunt de obicei obligați să aibă o diplomă de licență sau de master în domeniile legate de disciplinele predate în școli.
În Germania, instituțiile principale de formare a cadrelor didactice oferă oportunități pentru absolvenții din alte domenii să acceseze direct cea de-a doua parte a programelor principale de formare inițială pentru profesia didactică (Vorbereitungsdienst).
Danemarca oferă Programul Merit-Teacher (Profesor de Merit) (150 ECTS) destinat absolvenților de universități/colegii universitare și persoanelor care au dobândit cunoștințe și experiență în afara învățământului, iar absolvenții sunt acreditați ca „Profesor de Merit“.
Suedia oferă un program suplimentar de formare a cadrelor didactice, care conduce la o diplomă de predare a disciplinei, ce cuprinde 90 ECTS.
În Elveția, accesul la un program profesional scurt este condiționat de existența a minim trei ani de experiență profesională și există o restricție de vârstă (minim 30 de ani).
Al doilea model de rute alternative cuprinde formarea bazată pe angajare, care permite stagiarilor să lucreze într-o școală și să urmeze un program individual de formare care conduce la calificarea pentru profesia didactică.
De exemplu, în Letonia există programe alternative bazate pe angajare, care conduc la obținerea calificărilor didactice oferite de ONG-urile Misiune Posibilă și Centrul pentru Îmbunătățirea Școlii. ONG-ul Misiune Posibilă recrutează absolvenții de studii universitare din Letonia și îi plasează ca profesori în școli din întreaga țară, cu un angajament de doi ani pentru predarea și învățarea cu normă întreagă în cadrul programului.
În Olanda, programul Minor în Învățământ permite studenților din universități să obțină o calificare limitată de învățământ secundar (anii 1-3 din învățământul secundar general), iar programul Lateral Entry (Intrare Laterală) oferă o altă opțiune pentru persoanele cu calificări de învățământ terțiar pentru a intra în profesia de profesor fără o calificare pedagogică prealabilă. Profesorii numiți în acest mod pot lucra cu un contract temporar pentru o perioadă de maximum doi ani, în timp ce li se livrează formarea și sprijinul necesar pentru obținerea unei calificări pedagogice complete și, prin urmare, a unui contract permanent.
În Estonia, profesioniștii din alte domenii pot obține o calificare didactică prin intermediul sistemului național de calificări profesionale. Certificatul profesional poate fi obținut de oricine demonstrează competențele necesare descrise în standardele profesionale pentru profesori.
de Laura ȘERBĂNESCU – profesor universitar
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 17 – mai 2021
