Opt seminarii regionale au fost organizate în perioada 8-18 iunie 2018 în București, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Craiova, Piatra Neamț, Brăila, Reșița și Târgoviște de către Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) și Camera de Comerț și Industrie Hunedoara, în cadrul unei campanii derulate sub egida Proiectului Learning by Doing, proiect cofinanțat din INTERREG prin Programul Transnațional Dunărea.
Sentimentul naţional se educă. În familie, în şcoală, în societate. El presupune adeziunea afectivă şi concretă la sistemul de valori naţionale. Valorile contribuie la formarea a ceea ce leagă oamenii: modul de viaţă, ideile şi cultura comună.
Educaţia ar trebui să transmită valorile fundamentale ale omului, să formeze personalitatea şi identitatea individuală, culturală, etnică şi naţională.
Şcoala românească postdecembristă se află într-un prelungit moment critic fiindcă are o mare problemă: din cauza politicilor educaţionale deficitare, instruieşte prost şi nu mai face educaţie!
Ataşamentul faţă de popor, naţiune, ţară sau patrie se educă, dar în şcoală din ce în ce mai puţin sau deloc, fiindcă devii retrograd, caraghios, ba chiar de compătimit dacă îţi lauzi istoria, înaintaşii. Este moda europenismului şi a globalizării şi trebuie să te înscrii în trend.
Actul normativ care direcţionează activitatea  şcolii este Legea nr. 1/2011 cu titlul „Legea educaţiei naţionale“. Acest titlu este inadecvat, fiindcă se referă la o lege a sistemului de învăţământ în care educaţia naţională nu-şi găseşte locul! I-or fi dat acel nume fiindcă, atunci când a fost emisă, ministerul de resort se numea Ministerul Educaţiei Naţionale?
În şcoala românească de astăzi, cel puţin până la nivel de gimnaziu, nu se face educaţie naţională! În lege nu există nici măcar o referire la sentimentul naţional, la patriotism! Nici în programele şcolare, atât cea veche, cât şi cea nouă, la disciplina, impersonal, dar corect politic, numită Istorie. Evident, şi autorii manualelor opţionale s-au conformat şi au ocolit astfel  de termeni. Doar pentru că patriotismul a fost demonetizat în anii comunismului?
În art. 2, Legea precizează că „…are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate…“. Care valori? Un alt paragraf din acelaşi articol, referitor la idealul educaţional, ne dă exemplu „…asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii“. Care valori alcătuiesc sistemul? Valorile culturale ale poporului român, amintite în art. 3? Cele umaniste şi ştiinţifice, sau cele moral-civice despre care se scrie în art. 4? Dar care sunt aceste valori? Nu precizează nici legea, nici programa de istorie!
Programa şcolară impune profesorului transformarea elevului în istoric. Contează doar celebrele competenţe, şi nu cultura istorică la care contribuie atât un text de lecţie atrăgător, cât şi miturile ori legendele care vehiculează valori.
Noua Programă şcolară pentru disciplina Istorie, clasele a V-a – a VIII-a, aprobată de minister în 2017, complică şi mai mult activitatea profesorului. Spre exemplu, din toamnă vom lucra cu noua programă la clasa a VI-a, în care românii nu există între secolele XV şi XIX! Este foarte grav şi ceea ce se întâmplă cu referirile la naţiunea română şi la statul naţional român. Ultimul „domeniu de conţinut“ pe care-l vor studia elevii clasei a VI-a este „Secolul naţionalităţilor“. La „conţinuturi“ întâlnim „Statele moderne: revoluţie şi emancipare naţională“, iar la „studii de caz“ sunt indicate „Românii şi modernitatea“, urmat de „Formarea statelor naţionale în secolul al XIX-lea: Germania“, dar nu şi România! Ca un corolar, va urma programa pentru clasa a VII-a, în care naţiunea română, statul naţional român sau Marea Unire din 1918 pur şi simplu nu există! După care, în clasa a VIII-a, când elevii ar trebui să studieze istoria românilor, programa şcolară reformulează caracterul naţional al statului român care devine, în timpul lui Cuza, doar „statul român modern“! Mai mult, au fost eliminate referirile care se găsesc în actuala programă cu privire la „conştiinţa naţională, naţiunea română, statul naţional român“! În schimb, ni se impune un „conţinut“ nou: „Minorităţile naţionale în România“!
Educaţia naţională nu se poate face fără cunoaşterea istoriei naţionale. Directivele europene nu interzic istoria naţională, nu elimină sentimentul naţional şi nu limitează disciplina Istorie la o oră pe săptămână. Dacă astăzi România este un stat slab, dependent de factorii decizionali externi, fără viziune, fără ţintă, fără profil de ţară, care nu poate face istorie, de ce trebuie să-şi distrugă istoria construită de generaţiile anterioare? Cui foloseşte? Sigur nu românilor!
Toate măsurile subtile impuse şcolii pentru eliminarea educaţiei patriotice nu pot deturna activitatea profesorilor de Istorie care, înţelegând corect contextul european, simt româneşte şi nu abdică de la adevăr. Însă astfel de profesori sunt tot mai rari. Oricând găsim o serie lungă de valori eterne ale trecutului naţional care ne dau conştiinţa identităţii naţionale şi structurează obligaţiile noastre morale, civice, pe care le transmitem elevilor. Spre exemplu, la lecţiile despre geto-daci vorbim despre: curaj, fidelitate, bine, popor, înţelepciune, sacrificiu. La perioada etnogenezei românilor insistăm pe: ataşament, continuitate, credinţă, creştinism, coabitare, dârzenie, romanitate. Secolele IX-XIV ne dau ocazia să  adăugăm: demnitate, independenţă, integritate teritorială, solidaritate, unitate, libertate, statalitate. De la Mircea cel Bătrân la Dimitrie Cantemir: eroismul, înţelepciunea, cultura. Valorilor Şcolii Ardelene: reformele, Iluminismul, latinitatea, adevărul, dreptatea le adăugăm pe cele ale generaţiei paşoptiste: altruismul, revoluţia, progresul, spiritul critic, drapel naţional, imn naţional, stat naţional, patrie, suveranitate, independenţă naţională. Contradictoriul secol XX ne oferă alte valori: egalitatea şanselor, competiţie cinstită, egalitatea în faţa legii, responsabilitatea, societatea civilă, toleranţa, transparenţa. Sunt valori civice fundamentale pe care socializarea primară, în familie, le transmite din ce în ce mai greu. Şi şcoala se confruntă cu problemele rezultate din contradicţia cu valorile la ordinea zilei, elevii observând că ceea ce învaţă în şcoală nu le oferă succesul pe care l-ar putea avea adoptând valorile străzii, ale subculturii de consum: tupeul, violenţa, minciuna, corupţia, dezumanizarea, traiul uşor.
În urmă cu douăzeci de ani, guvernarea îşi propusese un program intitulat „Modelul renaşterii României prin educaţie“, eşuat lamentabil în anii următori. De câţiva ani, avem alt program numit „România educată“. Degeaba. Educaţia scade vizibil în cotidianul nostru. Să ne întrebăm: cei care sunt acum pe băncile şcolii, cei care au fost elevi în ultimii 25 de ani se percep parte a comunităţii lor? A poporului, a naţiunii române? Se simt cetăţeni ai statului român? Respectă cultura şi tradiţiile familiale, ale comunităţii, ale societăţii? Manifestă respect pentru simbolurile naţionale? Activităţile şi viaţa cotidiană le sunt ghidate de valorile etice şi morale fundamentale? Răspunsurile se văd în România de astăzi.
Involuţia culturală şi educaţională a noilor generaţii este rodul absenţei proiectului naţional de modernizare socială şi al dispreţului patologic cu care elitele şi politicienii privesc şcoala românească. Nu de reformă are nevoie şcoala românească. Este nevoie de o schimbare majoră a întregii societăţi româneşti.
Prof. Petre Barangă, Şcoala nr. 25,
Prof. Rodica Barangă, Şcoala nr. 27, Timişoara