Prof. univ. dr. ing. D.H.C. Anton HADĂR, Membru corespondent al
Academiei Oamenilor de Știință din România, Președintele FNS ALMA MATER
La câteva luni după Revoluția din Decembrie 1989 s-a cristalizat ideea înființării unei federații naționale sindicale în învățământul superior românesc, ca urmare a apariției mai multor sindi­cate locale, în diverse centre universitare și cu sprijinul mai multor colegi, în fața cărora ne înclinăm cu recunoștință, cu respect și cu lacrimi – pentru cei care ne-au părăsit. Numele federației a fost și el bine ales, din latină, limba genezei noastre, cu o rezonanță aparte, sugestivă – Alma Mater – adică „mamă hrănitoare”.
Acum sărbătorim un sfert de secol de la înfiin­țare, dar și un semijubileu de activitate sindicală, de luptă continuă cu toate guvernele postdecem­briste, cu toți miniștrii educației, nu puțini la număr, vreo 20 până în prezent!
În toți acești ani am sperat mereu că vom obține cât mai multe drepturi pentru colegii noștri, meritate cu vârf și îndesat, am protestat cum am știut mai bine, am luptat pentru adevăr și pentru transparență, pentru condiții mai bune de muncă, pentru salarii decente, pentru legi nor­male și utile, pentru demnitate și pentru respect reciproc. Am luptat împotriva corupției de orice fel și pentru promovarea unei imagini corecte și frumoase a țării noastre, am adăugat ani memo­rabili vieții, dar am dat și viață salutară anilor! Am mers din ambasadă în ambasadă pentru a sprijini intrarea țării noastre în Schengen, am fost chiar și la Haga pentru a discuta cu cei mai tari opozanți ai aderării noastre complete la Uniunea Euro­peană! Încă nu am reușit să-i convingem că meri­tăm să fim egali, dar nu ne resemnăm!
Mulți dintre noi și-au privat familiile de sprijinul și prezența lor, au organizat și coordonat greve, mitinguri și pichetări, au redus uneori mo­toarele propriilor cariere universitare, și-au riscat chiar și locul de muncă, toate acestea în speranța unor zile mai bune pentru învățământ.
Am devenit din ce în ce mai mulți, mai ascultați, mai puternici și mai convingători, am trecut peste perioade deosebit de grele pentru activitatea sindicală, de care nu ne amintim cu plăcere. Am pierdut în câteva luni ceea ce câștigaserăm de-a lungul a 20 de ani și, de aceea, am luat-o de la capăt! Am învins lipsa solidarității sociale și dorința de distrugere a mișcării sindicale de către mai-marii vremurilor, de către unii politicieni animați de interese meschine, ne-am zbătut cum am putut pentru a arăta că avem forță solidară, că suntem valoroși profesional și etic, dovedind că verbul „a ceda” nu ne caracterizează.
Am semnat acorduri cu guvernele vremii, chiar și un pact al educației, pe acesta din urmă cu unul dintre foștii președinți ai țării! „Bani contra reformă”, spunea președintele! Nici bani nu au venit și nici reformă nu s-a făcut! Am fost mințiți de multe ori, dar nu manipulați! Niciodată nu am fost noi cei care am încălcat înțelegerile și acordurile! Ne-au amăgit cu Legea 221, dar am câștigat în instanță drepturile cuvenite, în toate universitățile afiliate la federație.
Am sperat când în fruntea țării și guvernelor ei au ajuns și colegi de-ai noștri, profesori universitari, dar ne-am resemnat destul de repede când le-am văzut „dragostea” față de educație! Puțini au fost miniștrii și politicienii cărora chiar le-a păsat de noi! Am mers iarăși mai departe!
Am mai semnat un Acord cu guvernul României, de curând, în octombrie 2014! „Să fie într-un ceas bun”, a zis, la semnare, unul dintre participanții la eveniment! Să fie, doar asta ne dorim, să fie respectat!
În prezent ne luptăm pentru sporul de doctorat, neacordat din 2010 celor care au obținut titlul științific de doctor din acel an și până în prezent. O discriminare fără de seamăn! Ne doare că nu am reușit să îndreptăm o altă fărădelege, dispariția sporului de vechime la personalul nedidactic, dar, poate că vom găsi o soluție, fie ea și numai până la noua Lege a salarizării, de va fi să fie gata vreodată!
Ne mai interesează să fie crescute diferențiat salariile cadrelor didactice, după cum scrie în Acord, adică să crească mai mult salariile colegilor mai tineri, aflați la început de drum, ale asistenților, lectorilor, chiar și ale conferențiarilor!
Evident, vrem o altă Lege a educației, o lege care să fie discutată cu partenerii de dialog social, cu societatea civilă, cu specialiștii în educație și apoi să fie votată de Parlament, nu asumată prin răspundere guvernamentală, ca data trecută! O lege care să reziste măcar un ciclu de studii, adică vreo 12 ani, fără modificări!
Președintele Iohannis, fost coleg de-al nostru, și Prima Doamnă, colegă atașată întotdeauna de elevi, mi-au spus, de Ziua Europei, la Cotroceni, că vor sprijini Educația și că iubesc Educația! Președintele a promis că se va întâlni în curând cu liderii sindicali din Educație, pentru o analiză „colegială” a stării învățământului nostru!
P.S. Ne-am întâlnit la Sinaia pentru a puncta evenimentul împlinirii a 25 de ani de la nașterea Almei Mater. Au venit miniștrii din trecut și din prezent, președintele Consiliului Național al Rectorilor, liderii importanți din educație ai sindicatelor europene și aproape toți liderii noștri din universități.
Le mulțumesc tuturor și le doresc să fie mereu aproape de Alma Mater, să o respecte și să o iubească! Fără Alma Mater am fi mult mai săraci! Și mai lipsiți de sprijin!