Florin BICAN
Căzând prin galeria Iepurelui Alb, Alisa pătrunde în ceea ce poveștile științifico-fantastice de azi ar numi un „univers paralel“ – o lume unde, în ciuda unor repere recognoscibile, acționează legi diferite de cele din lumea protagonistei. În virtutea acestor legi, lucrurile se întâmplă de obicei „pe dos“. Toposul lumii răsturnate, foarte popular din antichitate până în evul mediu latin 1 , este preluat cu voluptate în literatura pentru copii. În povestea Să mergem în mâini, din volumul Fabrica de spiriduși, scriitorul maghiar Lázár Ervin ne prezintă foarte convingător o lume care se deosebește de a noastră doar prin faptul că locuitorii ei se deplasează în mâini. O lume „altfel“ exercită o atracție instantanee asupra copilului sastisit de o rutină cu al cărei sens nu este neapărat la curent.
Cele două călătorii ale Alisei – în Țara Minunilor și în Țara din Oglindă – debutează pe fondul unei plictiseli vecine cu catalepsia. În mod paradoxal, plictiseala o propulsează pe Alisa în spații a căror dinamică anihilează plictiseala însăși, uneori cu prețul unor inconveniente și frustrări majore. Dar, deocamdată, nu inventarierea și cartografierea acestor spații mă preocupă, ci mijloacele prin care ele devin accesibile din universul de cele mai multe ori anost și nesatisfăcător al copilului.
În Țara Minunilor e simplu: Alisa se precipită în universul paralel urmărind un mesager (involuntar) al acestuia – un iepure alb, antropomorfizat cu dichis – care traversează lumea unde ea se plictisește de moarte. Când dă să-l urmărească în vizuina în care dispare, constată că aceasta este un portal prin care lumea ei comunică cu lumea iepurelui. La fel, oglinda din salon joacă rolul de portal prin care Alisa pătrunde în Țara Oglinzii. Ambele lumi, și Țara Minunilor și Țara Oglinzii, sunt la rândul lor compartimentate. Accesul în cele două lumi, precum și trecerea dintr-un compartiment al lor într-altul, se face printr-un fel de găuri de vierme traversabile printr-o ingenioasă varietate de mijloace: ingerarea unor alimente și băuturi care modifică dimensiunea protagonistei, făcând-o compatibilă (sau nu) cu dimensiunea portalurilor disponibile, păduri teleportante, ca selva oscura a lui Dante, o ușă care se deschide în trunchiul unui copac, trenuri care sar peste râuri… Deplasarea într-o anumită direcție nu face uneori decât s-o readucă implacabil la punctul de pornire, iar alte – ori Alisa trebuie să alerge din răsputeri (trasă de mână de Regina Roșie) doar pentru a putea rămâne pe loc.
În astfel de condiții este firesc ca anomalia să devină normă, iar cărțile pentru copii se întrec în a propune „anomalii“ cât mai incitante pentru cititor. Acestea sunt cu atât mai provocatoare cu cât aparențele lor sunt mai banale. De pildă… dulapurile.
Cel mai popular dulap-portal pare a fi astăzi cel din seria lui C.S. Lewis Cronicile Din Narnia (The Chronicles of Narnia). Apare în volumul Leul, vrăjitoarea și dulapul (The Lion, the Witch and the Wardrobe, 1950) și este calea de acces a protagoniștilor în miraculosul ținut Narnia. Însă acest dulap este preluat de la E. Nesbit, care în volumul său din 1909 Lumea magică (The Magic World) are o poveste, Mătușa și Amabela (The Aunt and Amabel), în care o fetiță pătrunde/se refugiază în lumea magică a „celor care înțeleg“ prin dulapul din dormitorul auster în care fusese izolată drept pedeapsă, în urma unei „neînțelegeri“.
Acesta este, se pare, tatăl tuturor dulapurilor-portal din literatura pentru copii. El l-a inspirat și pe Erich Kästner în romanul său din 1931, 35 mai. Acolo, într-o zi obișnuită de joi, a cărei dată se întâmplă să fie 35 mai, băiețelul Conrad, împreună cu unchiul său și cu armăsarul-pe-patine-cu-rotile Negro Caballo (care nu doar vorbește, dar mai e și versat în literatura germană) intră în monumentalul dulap din holul unchiului pentru a ajunge într-o succesiune de lumi magice.
Alteori, dulapul nu călăuzește personajele în lumea magică, ci canalizează magia în lumea cotidiană, ca în romanul lui Lynne Reid Banks Indianul din dulap (The Indian in the Cupboard, 1980), cunoscut mai degrabă din ecranizarea cărții din 1995. Indianul de jucărie încuiat acolo prinde viață, iar când iese din dulap percepe lumea reală ca supranaturală. În ordinea acestei lumi, băiatul care se joacă cu el este asimilat inițial unui zeu. Dar consacrarea dulapului ca portal între lumi are loc în trilogia lui N.D. Wilson O sută de dulapuri (100 Cupboards, 2007), unde tranzitul interdimensional se desfășoară printr-un sistem de o sută de dulapuri…
…Până și debaraua de sub scări, unde doarme Harry Potter, este tot un dulap (cupboard) funcționând ca un pre-portal, care îl propulsează pe protagonist – indirect și simbolic – în magosferă.
Milo, din cartea lui Norton Juster Vama fantomă (The Phantom Tollbooth, 1961), ajunge în Regatul Înțelepciunii aflat în Tărâmul de Dincolo (din nou, o lume magică a celor „care înțeleg“) printr-o gheretă vamală – practic tot un fel de dulap. Și tot un fel de dulap este și marele ascensor de sticlă din cartea omonimă a lui Roald Dahl (Charlie and the Great Glass Elevator, 1972).
Dulapul, oricât de popular ar fi printre cei care frecventează universuri paralele, este doar una dintre căile de acces predilecte. În celelalte volume ale Cronicilor din Narnia, eroii lui C.S. Lewis ajung în ținutul fantastic prin tot felul de portaluri alternative. În Prințul Caspian (Prince Caspian, 1951), sunt atrași acolo prin puterea unui sunet de corn, de pe un peron de gară unde așteptau trenul să meargă la școală. În Călătorie cu Zori-de-zi (The Voyage of the Dawn Treader, 1952), intră într-un tablou cu o corabie care prinde viață și-i transportă la destinație. În Nepotul magicianului (The Magician’s Nephew, 1955) ajung cu ajutorul unor inele fermecate în Pădurea dintre-Lumi (din nou, selva oscura!) unde mai multe ochiuri de apă conduc spre mai multe lumi, printre care și Narnia.
În cartea Dianei Wynne Jones Castelul mișcător al lui Howl (Howl’s Moving Castle, 1986) ușa castelului titular poate fi „programată“ să se deschidă spre patru lumi diferite. Un imobil călător rătăcit într-un univers paralel apare și în Casa secretelor (House of Secrets, 2013) de Chris Columbus și Ned Vizzini. Nu o dată, eroii se deplasează în universuri paralele cu ajutorul unui „portal la purtător“. În Pumnalul tăinuit (The Subtle Knife, 1997) al doilea volum din seria lui Philip Pullman Materiile întunecate (His Dark Materials), Will Perry (12 ani) intră în posesia pumnalului titular, cu ajutorul căruia „decupează“ portaluri spre universuri paralele în funcție de necesități.
Continuarea articolului poate fi citită în numarul unu, serie nouă, a revistei Tribuna Învăţământului, ediția tiparită. Abonamentul standard Tribuna Învățământului poate fi achiziționat aici.
Articol de Florin Bican
