Alianța Părinților infirmă „presiunile” menționate de Sorin Cîmpeanu cu privire la întoarcerea profesorilor nevaccinați în onlineMinistrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în urmă cu două zile, în cadrul conferinței din Ploiești, că există presiuni din partea părinților care ar putea conduce la situația în care profesorii nevaccinați sa poată preda doar în regim online, chiar dacă în școala în cadrul căreia profesează sunt organizate activități cu prezență fizică. Alianța Părinților a intervenit, susținând că aceste presiuni nu există. Alianța Părinților solicită ca drepturile și libertățile dascălilor să fie respectate.

„Este o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților, sigur, fiecare e îndreptățit să aibă propriile îngrijorări, de a solicita reluarea școlii cu prezență fizică doar cu cadrele didactice vaccinate.

Este această presiune care s-ar putea să ne ducă la un moment dat… cu tot dragul, colegii cadre didactice care nu sunt vaccinate vor preda online, chiar dacă în școala respectivă vor fi activități cu prezență fizică. Este o ipoteză, e bine să ne gândim la toate ipotezele. Depinde cât de mare va fi presiunea în acest sens, justificată, dintr-o perspectivă. Perspectivele sunt multiple.”, a afirmat ministrul Educației la Ploiești.

Alianța Părinților infirmă „presiunile” menționate de Sorin Cîmpeanu, adăugând că „nicio categorie socială nu are dreptul, din punct de vedere moral sau juridic, să exercite asupra altei categorii sociale presiuni de natură să limiteze acesteia dreptul la muncă sau la liberă decizie privind sănătatea personală”. Predarea online pentru cei neimunizați nu este o opțiune viabilă, susțin, la rândul lor, dascălii.

„Considerăm că avem de-a face cu o stratagemă menită să impună obligativitatea vaccinării unei categorii sociale, deși un atare act ar încălca flagrant libertatea și dreptul persoanei de a dispune de ea însăși”, a transmis Alianța Părinților.

Distribuie acest articol!