Alexandru Rafila susține, în continuare, redeschiderea școlilor, dar „nu toate școlile și nu oriunde”

Alexandru Rafila: ”Sunt de acord că, odată cu începutul şcolii, se va înregistra un număr de cazuri în creştere, dar după 10-15 zile!”Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că apariția unor focare de coronavirus nu reprezintă un motiv pentru ca unele activități să fie interzise, și subliniază necesitatea reducerii numărului de elevi la clasă. Rafila continuă să susțină  redeschiderea școlilor, dar nu în orice condiții.

„De câteva focare, cu siguranță, nu au de ce să fie școlile sau alte activități puse în pericol, dar o extindere a focarelor, foarte multe focare și o creștere a numărului de cazuri la nivel național, sau la nivel regional, sau la nivel local – pentru că discutăm despre trei paliere – da, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24. Dar pentru că vor fi câteva focare, atunci discutăm doar de un pretext, nu discutăm de situația care să pună în vreun fel în pericol deschiderea școlilor”.

Acesta a precizat că susține, în continuare, redeschiderea scolilor, dar în funcție de rata de infectare, adică „nu toate școlile și nu oriunde”.

„După un an de zile de pandemie e vorba de organizarea școlii din punct de vedere al asigurării condițiilor igienico-sanitare și al protejării elevilor. Mie îmi pare bine că domnul ministru Cîmpeanu a adus în discuție decizia legată de reducerea numărului de elevi din clasă- sigur, la liceu, dar si la celelalte clase – reducerea numărului de elevi în clase este esențială pentru siguranța desfășurării cursurilor. Or, chestiunea asta ar trebui sa fie aplicată, evident, adaptat: clasele cu mai puțini elevi nu ar trebui să aibă probleme, pentru cele cu mai mulți elevi ar trebui găsită o soluție, așa încât ei sa nu fie prea numeroși într-o sală de clasă care știți bine că nu este foarte primitoare pentru multă lume”, a mai spus fostul ministru al Sănătății.