Actori relevanți din administrația publică, mediul academic, societatea civilă și sectorul tehnologic (mediul privat) sunt invitați de Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) la o dezbatere cu tema „Cum alegem să folosim AI – ca instrument de progres sau ca potențial risc?”, eveniment organizat prin Departamentul Dezvoltare și Asistență Programe (DDAP), pe 24 iulie 2025, la București, înscris în seria dezbaterilor publice despre Inteligența Artificială (AI) în administrația publică, în cadrul proiectului european AI4Citizens.
ADRBI subliniază că, prin acest eveniment de promovare și dezbatere, „redeschide dialogul despre una dintre cele mai controversate teme ale secolului XXI, creând nu doar un cadru de învățare prin punere în comun de informații, ci și o rețea transfrontalieră de schimb de bune practici cu partenerii europeni.
Daniel Popescu, șeful Departamentului Dezvoltare și Asistență Programe, ADRBI: „Tehnologiile AI pătrund tot mai mult în viața de zi cu zi, de la aplicații de mobilitate urbană și servicii publice pentru cetățeni, până la sisteme integrate de management instituțional. Apare vădit nevoia urgentă de a regândi modul în care aceste instrumente sunt dezvoltate și implementate. Cum garantăm respectarea drepturilor digitale ale cetățenilor? Cum asigurăm transparența, accesibilitatea și controlul democratic asupra datelor și algoritmilor? Cred că toate aceste răspunsuri le putem afla doar prin comunicare și colaborare, iar aceste sesiuni semestriale pe care le organizăm în cadrul proiectului reprezintă un pas înainte către consolidarea unui ecosistem local responsabil de inovare digitală și crearea de conexiuni între actorii relevanți.”
Organizatorii precizează că „evenimentul cuprinde două secțiuni specifice, prima fiind destinată bunelor practici identificate în cadrul schimbului de experiență din Amsterdam de echipa de proiect, iar cea de-a doua cuprinzând o serie de intervenții ale stakeholderilor locali. Astfel, de la modelul Amsterdam care are la baza Agendei sale Digitale centrarea pe om, la inițiativele practice ale actorilor regionali, vor fi abordate subiecte precum:
- Oportunități și capcane ale AI în administrația locală
- Folosirea etică a Inteligenței Artificiale
- Ghid de UX/UI și digitalizarea administrației publice
- Ghid pentru o platformă etică alternativă în București
Toate părțile interesate să participe în mod gratuit la acest eveniment și să se alăture acestui demers o pot face accesând următorul link: https://forms.office.com/r/FwUVwgEeKZ“.





