În mărturisirile existente despre acest eveniment de seamă din viaţa Bisericii creştine pri­mare se spune că Dumnezeu, prin intermediul unui înger, a înştiinţat-o pe Maica Mântuitorului Iisus Hristos mai înainte cu trei zile despre mutarea ei de pe pământ la Cer. După un moment de rugăciune şi pregătire pentru înmormântare, Fecioara Maria şi-a încredinţat sufletul în mâinile Fiului Său Iisus Hristos, rostind cuvintele „Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Momentul trecerii ei la cele veşnice, expresiv reprezentat din punct de vedere iconografic în Biserica Ortodoxă, este descris ca o ador­mire, ca un somn profund, lucru care a făcut ca denumirea acestei sărbători să fie „Adormirea Maicii Domnului”.
Deşi Sfinţii Apostoli, în acel moment, se aflau răspândiţi în întreaga lume, propovăduind învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, printr-o minune, ei au fost înştiinţaţi despre Adormirea întru Domnul a Maicii lui Dumnezeu. Tradiţia Bise­ricii spune că Apostolii, cu excepţia lui Toma, ar fi sosit la Ierusalim, acolo unde se afla casa Maicii Dom­nului, pe nişte nori.
Minunea ridicării la Cer a Fecioarei Maria s-a produs în valea lui Iosaphat, situată în satul Ghetsimani. Apostolii, înconjuraţi de o mulţime mare de oameni, sunt cei care au purtat patul mor­tuar cu trupul Fecioarei Maria spre locul rânduit pentru înmormântarea trupului Maicii Domnului. Tradiţia creştină menţionează că Toma n-a fost prezent la această înmormântare, dar că ar fi ajuns totuşi a treia zi. Dorind s-o mai vadă o dată pe cea care l-a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, i-a rugat pe ceilalţi Apostoli să deschidă mormântul, moment în care s-a putut constata că trupul ei nu se mai afla în mormânt.
Ştim că Maica Domnului a fost inima tinerei comunităţi creştine şi a atins cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii omeneşti, motiv pentru care ea este preacinstită de Biserică. Această formă deosebită de cinstire, pe care creştinii i-o acordă, se bazează pe următoarele elemente, cuprinse în ceea ce se numeşte „mariologia creştină”, adică învăţătura despre Sfânta Fecioară Maria: „aiparthenia”, adică învăţătura despre faptul că Maica Domnului chiar şi după naştere a rămas „pururea fecioară”; „Theotokos”, adică învăţătura despre faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu; învăţătura despre lipsa de păcate personale a Sfintei Fecioare şi, în sfârşit, „hiper­dulia”, adică forma de preacinstire sau supra­venerare care depăşeşte cinstirea care le este acor­dată sfinţilor. Praznicul Adormirii Maicii Domnului ne face să medităm adânc la locul pe care îl ocupă Maica Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, mai ales pentru faptul că de acolo, din preajma Fiului Său, are puterea să mijlocească pentru toţi oamenii care-i solicită ajutorul.
Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU