Adolescenții din București resimt presiunea de a performa în școală și în afara ei

Un studiu recent al Asociației „Zi de BINE”, realizat de D&D Research, care evaluează percepțiile adolescenților asupra factorilor de risc și protecție asociați consumului de substanțe și care oferă perspective asupra relației minorilor cu familia, școala și societatea, arată că cca 22% dintre elevii bucureșteni declară că li s-a oferit o substanță interzisă în ultimul an. Studiul a fost aplicat pe un număr de 1.876 de elevi din șase licee din Capitală.

De asemenea, potrivit aceluiași studiu, elevii spun că alcoolul (73%) și țigările (71%) sunt ușor de procurat, iar accesul la ”pariuri” (42%) și ”păcănele” (40%) este, de asemenea, facil.

„Aproximativ 22% dintre elevi declară că li s-a oferit o substanță interzisă în ultimul an. În cazul unor probleme serioase, elevii ar apela în special la prieteni de aceeași vârstă (66%) sau la un adult din familie (65%). Profesioniștii din sănătate au o percepție polarizantă, iar adulții din școală stârnesc o percepție mai degrabă negativă ca sursă de sprijin”, relevă studiul, potrivit Agerpres.

De asemenea, potrivit datelor furnizate de recentul studiu al Asociației „Zi de BINE”, majoritatea elevilor (76%) declară că viața lor este bună, 68% s-au simțit îngrijorați, 59% tensionați sau încordați, 46% au avut probleme cu somnul, 44% s-au simțit triști, nefericiți sau deprimați.

Studiul mai evidențiază faptul că adolescenții din București resimt presiunea de a performa în școală și în afara ei, presiunea de a valorifica fiecare moment de timp liber, presiune de a lua decizii importante de viață într-un timp scurt. 60% spun că profesorilor nu le pasă de ei și doar 11% ar apela la un adult din școală în caz de nevoie. În schimb, sprijinul între colegi (‘peer support’) este văzut ca util, dar limitat de confidențialitate și maturitate emoțională.

Asociația ”Zi de BINE” a dat, vineri, startul primei ediții a conferințelor naționale ”Adicții și Adolescenți”, care s-a concentrat exclusiv pe consumul de droguri și alte substanțe în rândul adolescenților. La conferință participă 200 de experți din domeniul sănătății mintale, educației, psihologiei, autorități, profesori și elevi.

Sâmbătă, 7 iunie, peste 170 de psihologi, consilieri în adicții și asistenți sociali din toată țara vor participa la o primă sesiune de formare în tratarea și prevenirea adicțiilor. Până la sfârșitul anului, toți aceștia vor constitui prima rețea națională de suport psihologic pentru adolescenții cu dependențe și familiile lor.

Distribuie acest articol!