Admiterea 2024 la Universitatea Ștefan cel Mare din SuceavaÎncepe admiterea la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (USV) pentru anul 2024-2025, ciclurile de studii de licență, masterat și doctorat. Perioada de admitere este 11-18 iulie (fără zilele de 13 și 14 iulie) – la specializările unde admiterea se face prin probe scrise; 11-19 iulie (fără zilele de 13 și 14 iulie) – la specializările unde admiterea se face pe baza mediilor de la bacalaureat.

Sunt scoase la concurs 3060 de locuri bugetate pentru: aproape o sută de programe de studiu la nivel de licență și masterat, 13 domenii de doctorat, 12 specializări pentru formare continuă.

În ciclul de licență, sunt 1565 de locuri fără taxă, dintre care: 42 – alocate absolvenților de liceu din mediul rural, 22 – alocate absolvenților de liceu proveniți din sistemul de protecție socială sau cu dizabilități, 15 locuri – candidaților de etnie rromă, 460 – cu bursă, candidaților români de pretutindeni. Pentru studii la distanță, sunt 450 de locuri. Pentru conversie profesională într-o a doua specializare sunt disponibile 300 de locuri.

În ciclil de masterat, sunt 760 de locuri bugetate, la 40 de programe de studio, dintre care: 4 locuri pentru candidați de etnie rromă, 25 de locuri pentru persoane cu cerințe educaționale speciale/dizabilități.

Înscrierile se fac în campusul USV și on-line, folosind platforma de înscriere disponibilă. Plata taxei de înscriere și de înmatriculare se poate face online.

Candidații români de pretutindeni se pot înscrie la USV sau la centrele special organizate în orașele Chișinău (11-13 iulie a.c., Liceul de Creativitate și Inventică Prometeu-Prim), Sîngerei (15-16 iulie a.c., Liceul Teoretic Mihai Eminescu) și Edineț (15-17 iulie a.c., Liceul Teoretic Pan Halippa) din Republica Moldova, precum și în localitatea Horbova (15-18 iulie a.c., Liceul Horbova), din Ucraina.

Detalii: https://admitere.usv.ro/

Distribuie acest articol!