Premisa de lucru este cât se poate de limpede și se întemeiază pe o realitate de dată recentă: șase școli și treisprezece grădinițe din județul Vaslui, preponderent din mediul rural, au fost închise din cauza numărului scăzut (mult sub normativele legale) de elevi și preșcolari. Informația, seacă și oficială, nu comportă controverse. Posibilii „avocați”, însuflețiți și justițiari, nu mai pot pleda pentru o cauză deja pierdută; în fața evidenței obiective nu mai este nimic de spus.
Conform procedurilor standard, clădirile în cauză – unele construite cu fonduri ale Băncii Mondiale – vor fi conservate pe o perioadă nedeterminată, altfel spus, sine die, până când o altă realitate demografică, mai optimistă, va duce la reactivarea lor. Spirit sensibil, cu grijă pentru ecoul mediatic al propriilor spuse, doamna inspector școlar general a mărturisit presei cât se poate de elocvent: „Nu este vina nimănui că nu există populație școlară pentru ca aceste școli sau grădinițe să funcționeze în continuare. Dacă s-ar putea fizic, am muta clădirile școlilor închise în localitățile unde sunt imobile improprii desfășurării procesului de învățământ. Invocând o fatalitate abstractă, doamna inspector general rămâne în planul ipotezelor nebuloase (mutarea clădirilor), ca expresii ale unei bunăvoințe gratuite. În traducere: deocamdată nu mai este nimic de făcut. Să recunoaștem că verdictul dedus este corect. Am procedat inductiv, pornind de la detaliul particular al unui județ pentru a încerca o cuprindere a generalului, detectabil la nivelul țării. Interesantă este prima parte a judecății de mai sus („Nu este vina nimănui…”), care poate fi utilizată (și a fost utilizată!) ca formulă magică pentru a explica prăbușirea industriei naționale, a agriculturii, distrugerea sistemului național de irigații, criza economică mondială, europeană și internă, criza sistemului educațional, criza moravurilor, criza valorilor, criza literaturii, criza mentalităților etc. Oriîncotro privim dăm peste câte o criză, mai mare sau mai mică, mai persistentă ori trecătoare, alarmantă ori doar benignă. În sfera justiției penale vina este întotdeauna concretă, individuală, palpabilă, demonstrabilă, de necontrazis. Scăderea populației școlare a României, ca parte a scăderii demografice generale, nu reprezintă un dat divin incontrolabil, imanent, definitiv. Cauzalitățile sunt multiple, precise și definibile în planul logicii elementare. Orizontul de speranță al românilor s-a îngustat continuu în ultimii aproape 24 de ani de la atât de promițătoarea Revoluție din decembrie 1989 și s-a întunecat gradual până la tunelul fără nicio luminiță de astăzi. De ce au plecat și pleacă românii într-un flux neîntrerupt peste hotare? Răspunsurile sunt la îndemâna tuturor, unanim știute și admise, pentru că dinamica demografică actuală intră în categoria fenomenelor inevitabile. Este firesc să scadă populația, fiindcă natalitatea este scăzută, mortalitatea infantilă – îngrijorător de mare; sistemul de sănătate este el însuși bolnav de subfinanțare, corupție, exodul medicilor și al asistentelor. Un segment important al populației active (tânără și fertilă) a părăsit deja ținuturile natale și nu se întoarce acasă decât la ocazii solemne, fericite ori triste, strict determinate calendaristic. Chiar și așa, cu populație puțină, șomajul se accentuează nu doar în rândul liceenilor din promoțiile recente, ci și al celor cu studii superioare. Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă n-a putut oferi nici măcar un singur post pentru un absolvent universitar, ceea ce indică o criză adâncă și un impas social major. Închiderea unor școli și grădinițe este deocamdată un fenomen marginal și vizează mai cu seamă satele mici, depopulate în decenii de stagnare și recul economic. Estimările specialiștilor în privința viitorului merg spre sumbru, căci tendințele actuale se vor menține și chiar se vor acutiza, iar dezechilibrele se vor accentua la nivel macrosocial. România pierde într-un chip perfid o avuție națională inestimabilă (cetățenii săi), pe lângă care Roșia Montană ori Cuprumin ar putea părea bagatele pitorești. Cine va răspunde în viitor pentru exodul ireversibil al oamenilor acestui veac? Încordarea politicianistă a ultimului sfert de secol, zbuciumul unui popor năpăstuit și nefericit, înseninat doar prin aderarea noastră la structurile euro-atlantice, judecat aspru pentru greșelile uriașe ale cârmuitorilor săi vremelnici într-o istorie contemporană dură, tulbure și adesea nedreaptă, echilibrul fragil dintre dorință și putință, eșecul usturător al politicilor sectoriale, imaginea schimonosită, reflectată în oglinzile Occidentului, a unei populații ce-și caută azi rostul într-o lume în continuă schimbare – toate acestea alcătuiesc un tablou al derivei contemporane. Este foarte posibil să se mai închidă grădinițe, școli și licee, iar clopoțelul să răsune doar în amintirea acelora care au fost cândva școlari. Inutil a spune că locul magic al românilor este în țara lor natală.
Teodor PRACSIU