Peste 8.000 de elevi, coordonați de 358 de profesori din 287 de școli au participat la a treia ediție a proiectului WiSTEM²D – Women in Science, Technology, Engineering, Mathematics, Manufacture and Design, implementat de Junior Achievement România, cu sprijinul companiei Johnson & Johnson România, pe parcursul anului școlar 2020-2021.
Proiectul WiSTEM²D este caracterizat prin „rolul de a spori interesul tinerilor, încă de pe băncile școlii, pentru studierea și aprofundarea disciplinelor STEM²D și încurajarea lor spre a urma cariere în aceste domenii de viitor”.
Elevii au participat la activități de tip learning by doing și project based, axate pe exersarea și dezvoltarea abilităților de lucru în echipă, gândirea logică și creativă sau capacitatea de analiză și sinteză, Activitățile practice de cercetare, colaborare și elaborare de proiecte au permis elevilor să se familiarizeze cu domenii precum știința, tehnologia, ingineria, matematica, manufactura și designul.
Organizatorii subliniază că, „bazat pe noua structură de implementare a programelor și proiectelor Junior Achievement, proiectul WiSTEM²D s-a aliniat strategiei Inspire, Prepare, Succeed și a avut următoarele componente:
- Conținuturi educaționale STEM, disponibile pe platforma de e-learning JA Inspire™ – materialele educaționale specifice proiectului, dezvoltate și adaptate și pentru învățarea hibridă, sunt oferite gratuit și pot fi parcurse de elevi sub coordonarea profesorilor și/sau a consultanților voluntari
- Webinare susținute de voluntarii Johnson & Johnson România, la care au participat peste 3.600 de elevi și profesori de la 121 de școli din țară. Formatul acestora a permis: derularea unor experimente practice, individuale și în echipe, care au valorificat noțiunile teoretice asimilate de elevi; abordarea unor teme de actualitate, explicate pe înțelesul elevilor, sesiuni de Q&A și discuții libere pe teme de orientare profesională
- Innovation Camp Online – lucrând în echipe formate din membri din mai multe țări, elevii au propus soluții inovatoare care să rezolve probleme generate de criza COVID-19 în cadrul celor două hackathoane STEMEduHack, organizate de JA Europe și Johnson & Johnson în contextul DigiEduHack, competiție a Comisiei Europene
Activitățile WiSTEM²D, documentate și realizate de specialiști în educație și profesioniști din ariile STEM²D, sunt caracterizate de o abordare interdisciplinară, integrată și centrată pe elev, care presupune utilizarea unor practici pedagogice. Principiile care stau la baza elaborării lor transformă procesul de învățare într-unul mai atractiv, mai constructiv și mai eficient, stimulând dorința elevilor de a cerceta, raționamentul logic, gândirea creativă, capacitatea de a rezolva probleme și spiritul de colaborare. Mai multe detalii, disponibile la https://jar.ro/virtual-wistem2d.
Un prilej de clarificare a obiectivelor de viitor ale elevilor
Junior Achievement, împreună cu profesorii înscriși în proiect, și voluntarii Johnson & Johnson România, angajați în cadrul diviziilor de produse farmaceutice, dispozitive medicale și produse pentru consumatori, au organizat sesiuni de învățare online și față în față inovatoare, bazate pe atenție, explorare, reflecție și elemente practice, pentru a-i inspira pe elevi să-și identifice vocația profesională printr-o cunoaștere mai îndeaproape a domeniilor STEM²D.
O parte dintre temele abordate de voluntari în cadrul webinarelor au fost din domenii precum: robotică (Care e codul? Programarea mișcării roboților folosind sunete), ecologie (Prevenirea și combaterea poluării), fizică (Fizica plutirii), medicină (Inovația în sprijinul pacienților) și orientare profesională (Dialog deschis și exemple din experiența mea)”.
Gabriela Blaga, profesor la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț: „Activitățile din cadrul proiectului WiSTEM²D au însemnat un prilej de clarificare a obiectivelor de viitor ale elevilor, de explorare a abilităților lor și de sprijinire a acestora în înțelegerea conceptelor abstracte prin experimente și activități practice”.
Antonia Bohotici, componentă împreună cu Matei Gampe și Erik Szekely a echipei Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației, coordonate de prof. Anuța Bologa, reprezentante a României clasate pe locul III într-unul din hackatoane STEMEduHack 2.0: „Nu numai că am câștigat locul al treilea, dar am câștigat experiență și încredere în forțele proprii. Acest concurs mi-a demonstrat că totul este posibil în viață dacă îți dorești cu adevărat. Ne bucurăm că am putut să reprezentăm România și să vă facem mândri!”, Au fost două hackatoane STEMEduHack, organizate de JA Europe și Johnson & Johnson:
Innovation Camp Online, derulat în cadrul DigiEduHack 2020, a avut drept scop încurajarea identificării unor soluții creative pentru problemele cauzate de pandemia COVID 19 în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM). 61 de echipe din România s-au înscris și au propus proiecte care să răspundă provocării lansate de organizatori.
Tema celei de-a doua ediții a constat în elaborarea unei idei inovatoare care să conducă la promovarea sustenabilității în industria farmaceutică, prin intervenții în domeniul producției, ambalării, prospectelor, managementului deșeurilor, distribuției și lanțului de aprovizionare. Ideea celor 3 elevi din România a propus înlocuirea ambalajelor din plastic ale unui produs destinat igienei dentare cu capsule vegetale, pentru reducerea poluării, un transport mai simplu pentru utilizator și ușurință în administrare.
Organizatorii reamintesc că „proiectul WiSTEM²D a fost dezvoltat în contextul în care experții în resurse umane indică faptul că aproape toate profilurile de locuri de muncă care vor avea cea mai rapidă creștere în următorul deceniu vor necesita cunoștințe în domeniile STEM. Interacțiunea cu profesioniștii STEM²D le permite tinerilor să se familiarizeze mai mult cu nivelul de educație, responsabilitățile și abilitățile necesare pentru viitoarele locuri de muncă.
Dezvoltat de Johnson & Johnson și lansat pe plan internațional în 2015, în parteneriat strategic cu Centrul de Educație Științifică Smithsonian, Junior Achievement Worldwide și FHI360, WiSTEM²D vizează creșterea numărului de fete care aleg să urmeze cariere în domeniile STEM²D și încurajarea generațiilor viitoare de ingineri, cercetători și profesioniști de a-și asuma un angajament pe termen lung față de carierele din aceste domenii. Programul este deja în curs de desfășurare în țări precum Irlanda, Japonia, Marea Britanie, Africa de Sud, Singapore și Statele Unite.
În România, începând cu anul școlar 2018-2019, proiectul WiSTEM²D se derulează cu sprijinul financiar al Johnson & Johnson România și al consultanților voluntari din cadrul companiei.
Mai multe informații despre programul internațional la: https://www.jnj.com/wistem2d“.