Activitatea de instruire nonformală este complementară cu activitatea de instruire formală. Ambele sunt activităţi organizate şi planificate de un educator/instructor (profesor) specializat, în conformitate cu anumite programe de tip formal şi nonformal, care evidenţiază diferenţa specifică. Cele două categorii de programe, de tip formal şi nonformal, sunt dezvoltate în interiorul unui model formativ pe care paradigma curriculumului îl concepe ca model formativ superior prin caracterul său global, unitar şi deschis. Din acest motiv, în termenii unui discurs pedagogic raţional, formula de „arie extracurriculară“, lansată în ultimele decenii, în texte de politică a educaţiei, dar şi în unele zone ale literaturii de specialitate, intră în conflict cu cerinţa axiomatică a paradigmei curriculumului care impune, în plan normativ, construcţia oricărui proiect pedagogic (plan de învăţământ, programă şcolară, manual şcolar, proiect de lecţie) la nivelul valorificării tuturor conţinuturilor generale ale educaţiei (morale, intelectuale, tehnologice, estetice, psihofizice) şi al tuturor formelor generale ale educaţiei (formale, nonformale, cu deschideri şi spre resursele educaţiei informale), în perspectiva educaţiei permanente şi a autoeducaţiei.
În plan practic, relaţia de complementaritate dintre activitatea de instruire formală şi activitatea de instruire nonformală este/ar trebui să fie evidentă în cadrul raporturilor, create şi susţinute de fiecare profesor, între ceea ce el predă la clasă (în termeni de instruire formală) şi ceea ce el le solicită elevilor, pentru învăţare-evaluare în afara clasei (în termeni de instruire nonformală), la nivel: a) general, prin tema pentru acasă, concepută global/frontal şi deschis/individual, care permite reuşita şcolară, minimă-medie-maximă a tuturor elevilor; b) particular, prin oferta unor activităţi extraşcolare (cercuri de specialitate, consultaţii individuale şi de microgrup), pentru: b-1) extinderea, aprofundarea, aplicarea, în contexte multiple, a cunoştinţelor dobândite în instruirea formală; b-2) rezolvarea unor probleme speciale, situate la poluri extreme, identificate în cazul elevilor cu rezultate şcolare foarte bune – care solicită pregătirea suplimentară pentru olimpiadele şcolare etc. – şi a elevilor cu rezultate şcolare slabe şi foarte slabe, care solicită pregătirea specială pentru recuperarea întârzierilor şcolare, pentru prevenirea şi combaterea eşecului şcolar şi a abandonului şcolar.
Complementaritatea dintre activitatea de instruire formală şi activitatea de instruire nonformală este solicitată în textele de politică a educaţiei care fundamentează modelul de proiectare curriculară a cursurilor şi seminariilor universitare. La acest nivel, „Procesul de la Bologna“ solicită, în plan normativ, realizarea interdependenţei dintre: a) competenţele vizate; b) timpul formal oferit oficial pentru susţinerea cursurilor şi seminariile univer­sitare săptămânal; c) timpul nonformal necesar pentru îndeplinirea obiectivelor specificate în cadrul cursurilor şi seminariilor univer­sitare programate săptămânal, în raport de competenţele vizate.
Activitatea de instruire nonformală complementară cu cea formală – oficială, ierarhică, obligatorie, realizată, din acest punct de vedere, în context relativ închis – este organizată, planificată şi realizată în context deschis, în mod flexibil, pe fondul caracterului său neobligatoriu, opţional sau facultativ. Poate fi realizată de:
a) profesori specializaţi în instruire nonformală, care îşi desfăşoară activitatea în instituţii/organizaţii specializate în educaţie nonformală: cluburi, tabere, ale elevilor/studenţilor, biblioteci şcolare/universitare, televiziuni şcolare/universitare etc., care îşi desfăşoară activitatea în cadrul sistemului de învăţământ actual, conceput ca sistem deschis;
b) profesori specializaţi în instruire formală (profesori de limba română, de matematică, de fizică, de istorie etc.) care organizează cercuri de specialitate, consultaţii individuale şi de (micro)grup etc., extraşcolar (în afara programelor şcolare), complementare cu activităţile de instruire formală (lecţii etc.).
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA