Specialiștii Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității (ICPC) din cadrul structurilor teritoriale de profil vor desfășura, pe parcursul anului școlar în curs, acțiuni preventive în cadrul proiectelor și campaniilor aflate deja în faza de implementare care vizează siguranța minorilor, printre care, proiectul de prevenire a disparițiilor de minori și a plecărilor voluntare „Plecatul de acasă nu este o soluție!”, implementat în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei SUA în România, proiectul „Fără discriminare!”, menit să formeze comportamente non-discriminatorii, dar și proiectul de prevenire a violenței domestice Bright Sky.
„Proiectul de prevenire a criminalității informatice ‘Siguranța online’, implementat în parteneriat cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația Română a Băncilor (ARB), Microsoft România, Asociația SwissWeb Academy, Ascendia, are o componentă importantă dedicată siguranței copiilor și, în acest context, se află în proces de elaborare cinci teme cu caracter preventiv destinate cadrelor didactice și elevilor, respectiv Cybersecurity (aspecte generale), protejarea identității și a datelor în mediul online, gaming, prevenirea pornografiei infantile și Siguranța banilor pe internet”, se menționează în comunicatul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), potrivit Agerpres.
Proiectul „Eroii Internetului”, implementat în parteneriat cu Asociația Adfaber, cu sprijinul Google România, are drept scop informarea și conștientizarea copiilor referitor la regulile de utilizare în siguranță a internetului și, pe de altă parte, la beneficiile utilizării mediului virtual ca sursă de cunoaștere și informare.
Programul „Școala Siguranței TEDI”, implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Maspex România, vizează siguranța elevilor din clasa I și are ca scop creșterea gradului de siguranță a copiilor, prin informarea acestora cu privire la potențiale pericole și, totodată, prin furnizarea de soluții, utilizându-se metode educativ-preventive specifice vârstei lor.
Se urmărește prevenirea disparițiilor de minori, siguranța acasă, comportamentul preventiv la scoală, relațiile cu colegii, siguranța la locul de joacă și siguranța în vacanță, educație rutieră, siguranța pe Internet. Pentru anul școlar următor va fi introdusă și o temă dedicată acordării primului ajutor.
Structurile de prevenire a criminalității și pentru siguranța școlară au desfășurat, la nivel național, de la începutul anului școlar și până în prezent, 1.084 de activități în cadrul a 564 de unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 43.948 de beneficiari.
Potrivit comunicatului, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 5.105 acțiuni, dintre care 319 pe linia siguranței în școli și au intervenit la 35.216 evenimente, dintre care 29.765 au fost sesizate de cetățeni prin SNUAU – 112.
În primele două săptămâni de activitate școlară, polițiștii de ordine publică au asigurat măsuri de siguranță pe drumul elevilor către școli și pe traseele către casă, în municipiul București și în întreaga țară, fiind angrenați aproape 30.000 de polițiști în dispozitivele de ordine și siguranță publică, mai menționează sursa citată.