
Foto: Guvernul României
Informații de ultimă oră privind vaccinarea cât mai rapidă a personalului din sistemul educațional și furnizarea de argumente din sursă academică asupra beneficiilor vaccinării sunt reiterate de medicii Valeriu Gheorghiță – președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) și Andrei Baciu – vicepreședinte CNCAV.
Prioritate în funcție de numărul dozelor
Referitor la prioritatea acordată personalului din educație – Valeriu Gheorghiţă: „În acest moment, există o evaluare, împreună cu colegii din grupul medical de la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Ministerul Educaţiei, prin care dorim să vedem care este numărul persoanelor eligibile din Ministerul Educaţiei, din sistemul de învăţământ, raportat la numărul dozelor disponibile şi dacă putem să oferim cu prioritate aceste doze către personalul din învăţământ, cu siguranţă o să facem. Având în vedere că este un demers naţional, este important să asigurăm cât se poate de rapid accesul personalului din învăţământ, în mod deosebit al celor care intră în contact nemijlocit cu elevii, cu şcolarii, cu personalul din grădiniţă, pentru vaccinare”.
Informări în parteneriat cu învățământul superior medical
Referitor la informarea personalului din sistemul de educație prin webinarii și la creșterea participării la vaccinare – Andrei Baciu: „Aceste webinarii s-au dovedit a fi destul de eficiente. A fost o soluție care a fost adoptată pentru prima categorie. Acum, că s-a deschis categoria a doua, fără a se închide prima etapă de vaccinare, rezultatele le cunoaștem deja – 75% din prima categorie au fost deja vaccinați, cu un procent de până la 85% (sic!) care sunt deja programați pentru a fi vaccinați; deci, rezultate pozitive, încurajatoare, aş spune și asta poate fi o soluție și pentru toate instituțiile gestionate de Ministerul Educației. În acest sens, au avut loc discuții cu domnul ministru Cîmpeanu și vom găsi cea mai bună soluție pentru că, până la urmă, dorința noastră este aceea de a transmite toate informațiile, astfel încât fiecare persoană să poată să ia decizia informată”.
Valeriu Gheorghiță: „Există în plan acest tip de webinar științific cu personalul din învățământ, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România și rectorii universităților de Medicină și Farmacie. Practic, se are în vedere organizarea acestor tipuri de activități, pentru că atunci când optăm pentru vaccinare, este bine să fim suficient de informați, astfel încât să luăm decizia potrivită la acel moment”.