De curând, Eugen Simion s-a mutat în lumea drepților, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin“. Sperăm că spiritul său ne va veghea de acolo și se va ruga pentru îndreptarea pașilor noștri, ai celor rămași încă pe acest tărâm de „umbră și vis“.

Rostirea numelui lui Eugen Simion ne face imediat să ne gândim nu numai la o personalitate culturală de prim rang, ci la o adevărată instituție. De fapt, Eugen Simon reunește în sine mai multe instituții.

Mai întâi, este vorba despre cercetătorul asiduu care, de decenii, s-a aplecat asupra zestrei noastre literare, arătând țării și lumii valoarea creației românești, reliefând pentru publicul instruit fațete necunoscute ale romanului, nuvelei, schiței, eseului literar, dramaturgiei, poeziei din spațiul nostru spiritual. A fost și este o muncă de erudit, menită să tălmăcească lumea ideală recreată de scriitori, o lume în care ne refugiem toți, de care avem atâta nevoie și care ne poate face să privim viața cu încredere. Este aproape imposibil să ni-i reprezentăm pe Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Eugen Lovinescu, Petru Dumitriu, Mircea ­Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Lucian Blaga, Tudor Vianu, George Călinescu, Nichita Stănescu și pe atâția alții fără inspiratele referințe critice ale lui Eugen Simion.

În altă ipostază, cel evocat aici a fost și profesorul care a format, în mod sobru și sever, generații întregi de alți profesori, de critici, istorici și teoreti­cieni literari, de scriitori, de iubitori ai textului literar și, implicit, de oameni de cultură. Profesorul a fost cel chemat să le explice emulilor lumea (pe cea făurită de literați) în termeni clari, preciși, conciși și exacți, cel care a tins să ajungă pe calea cea mai scurtă la receptori. Eugen Simion a făcut dăscălie din vocație, dar și din imensa acumulare de cunoștințe realizată de tânăr, din calitatea de ­polihistor al secolului al XX-lea, din stăruința și străduința prin care a interpretat lumea recreată de scriitori.

Cercetătorul, criticul și dascălul Eugen Simion a fost și creator și animator de reviste literare, de asociații și fundații, organizator de congrese, conferințe, colocvii și conferințe care au în prim-plan literatura, arta și cultura în general. Ca editor și restituitor al valorilor beletristice clasice, Eugen Simion ne-a întors spre origini, spre modele, spre coloana vertebrală a literaturii române și spre filoanele sale europene și universale. A reușit să creeze, imediat după căderea comunismului, un colocviu internațional anual de amploare, intitulat „Penser l’Europe“, cu invitați de marcă din Franța, Belgia, Spania, Austria, Italia, Marea Britanie, Israel, Serbia, Egipt etc. Discuțiile purtate, finalizate în adevărate comunicări științifice și eseuri, au servit adesea drept ghid în edificarea noii Europe, față de care fostele țări comuniste erau atât de entuziasmate după 1989.

Devreme sau târziu, dar întotdeauna temeinic, au venit și recunoașterile, consacrările, onorurile meritate, răsplățile spirituale pentru acribia demonstrată, pentru ascuțimea observațiilor interpretative, pentru restituiri, pentru învățătura și educația date altora.

Cea mai înaltă recunoaștere a fost, fără îndoială, alegerea sa în Academia Română, forul suprem de consacrare intelectuală din România, adică în acea instanță a elitelor, aflată de peste un secol și jumătate în serviciul națiunii noastre. Prezența sa în Academie s-a făcut remarcată în asemenea măsură încât confrații Domniei Sale l-au ales, pentru două mandate consecutive, președinte al instituției. A îndeplinit înalta funcție din 1998 până în 2006. Din 2006 a fost și director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu“ al Academiei Române. Ca președinte al Fundației Naționale pentru Literatură și Artă (FNSA), creată în ianuarie 1998, Domnia Sa a inițiat cea mai amplă serie de editare a clasicilor literaturii române, anume colecția „Opere fundamentale“ – un fel de „Pléiade“ românească – ajungând să numere astăzi sute de volume. Colecția de la Gallimard, inițiată în 1931, conținea până la începutul anului 2017 aproape 800 de volume ale circa 250 de autori francezi și internaționali. Cu alte cuvinte, cultura franceză – dătătoare de ton în cultura mondială secole la rând – a reușit să scoată în 85-86 de ani 800 de ediții model pentru zestrea literară franceză și a umanității. Cultura română, vitregită de atâtea zodii nefaste și situată la marginile Europei civilizate și orgolioase, undeva între Occidentul latin, catolic și protestant și Orientul bizantin, ortodox și (în mare parte) slav, a dat în puținii ani de existență ai menționatei colecții de tip „Pléiade“ circa 300 volume. Cu alte cuvinte, ritmul impus de academicianul Eugen Simion aparițiilor noastre românești a fost mai bun decât cel al francezilor, fapt menit să infirme încetineala noastră ancestrală, devenită proverbială, sau prejudecata în funcție de care se spune că începem multe și nu le sfârșim. Păstrând proporțiile de vizibilitate internațională și de valoare între literaturile franceză și română, suntem în măsură să no­­tăm că suntem între puținele culturi din lume care dispun de o astfel de colecție.

Ca președinte de referință al ultimelor decenii, în onoranta postură de lider remarcat și remarcabil al Academiei Române, Eugen Simion a impus o nouă dinamică instituției și a repus forul suprem de consacrare și de cercetare din România pe coordonatele prestigiului său de odinioară. Au fost refăcute vechi așezăminte ale Academiei, distruse sau obturate de comuniști, s-au recuperat numeroase proprietăți confiscate în 1948 și după, au fost reabilitați toți acei membri ai Academiei excluși și condamnați pe nedrept în vremea regimului de dictatură, s-au reconsiderat (inclusiv ca valoare pecuniară) premiile Academiei, s-au acordat indemnizații decente membrilor și soțiilor (soților) membrilor decedați, s-au înlesnit posibilitățile academicienilor de călătorie în străinătate etc. Prin calitățile sale de conducător al Academiei, al Secției de Filologie și Literatură a Academiei, al menționatului Institut „George Călinescu“, Eugen Simion a inițiat, coordonat și elaborat și alte opere colective de mare amploare, precum sinteze, enciclopedii, dicționare, mai ales dicționarele-tezaur ale limbii și literaturii române. De exemplu, „Dicționarul-tezaur al limbii române“, început acum mai bine de un secol (de către Bogdan Petriceicu Hașdeu), finalizat inițial într-o ediție cu 37 de volume, urmată de o alta în 19 vo­­lume, cuprinde aproape 200.000 de cu­vinte, fiind demn să fie pus alături de cele mai importante opere similare ale celor mai răspândite limbi din lume.
Tot ca președinte al Academiei, Eugen ­Simion a stimulat secțiile noastre să ela­boreze opere fundamentale ale domeniilor respective, precum tratatul de is­toria românilor, din cele mai vechi timpuri până azi, ajuns la al zecelea volum (cuprinzând trecutul nostru de după Al Doilea Război Mondial până la 1989).

Evocarea și invocarea numelui lui Eugen Simion conțin în sine ideea de perenitate, de statornicie și chiar de nesfârșit. Dacă viața pământească trece repede (vita brevis), opera unora dintre oameni rămâne (ars longa) și, astfel, în ciuda timpului care curge („fuge“) ireparabil, necruțător (fugit irreparabile tempus), acei fericiți pot pretinde că au fost atinși de harul zeilor (et in Arcadia ego!). Eugen Simion a fost o astfel de personalitate fastă, născută sub o zodie generoasă și cu auguri favorabili, o personalitate care a găsit proporția fericită între muncă și talent și care și-a revărsat mereu preaplinul creației sale spre oameni. Eugen Simion este, prin educația dobândită, produsul unor instituții și, prin activitatea sa de decenii, creatorul unor instituții. Dar chiar fațetele personalității sale întruchipează instituții, adică piloni ai națiunii, și l-au înscris, încă din timpul vieții, prin creația sa, în colecția pe care a inițiat-o, aceea de opere literare fundamentale ale națiunii române.

Acad. Ioan-Aurel Pop – Președintele Academiei Române

Articol publicat în numărul 35 al revistei Tribuna Învățământului