Împlinirea a 150 de ani de la semnarea de către domnitorul Carol I a decretului privind convo­carea şedinţei inaugurale a Societăţii Academice Române (1/13 august 1867) şi a 150 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Academiei Române reprezintă pentru poporul român un strălucit jubileu, având în vedere contribuţia majoră a acestei nobile instituţii la cultivarea limbii, culturii, artei, ştiinţei şi spiritualităţii româneşti, precum şi la afirmarea şi promovarea acestora în Europa şi în lume.
Permanent alături de popor, aşa cum au subliniat în operele lor marii istorici ai neamului, Biserica Ortodoxă Română a binecuvântat şi susţinut încă de la început acest proiect naţional, care, cu jumătate de secol înainte de realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a adunat în comuniune de cuget şi simţire cele mai strălucite personalităţi din toate provinciile româneşti: din „România de peste Milcov“ (trei membri), din „România de dincoace de Milcov“ (patru membri), din Transilvania (trei membri), din Banat (doi membri), din Maramureş (doi membri), din Bucovina (doi membri), din Basarabia (trei membri) şi din Macedonia (doi membri).
La numai un an de la începutul activităţii sale, Societatea Academică Română a primit în rândurile sale, la 15 septembrie 1868, pe Episcopul cărturar Dionisie Romano al Buzăului, în anul următor, la 15 septembrie 1869, a fost ales în înaltul for academic preotul şi profesorul Sava Popovici‑Barcianu, revoluţionarul de la 1848, iar la 7 septembrie 1871 – după patru ani de la şedinţa inaugurală a Societăţii Academice Române –, Mitropolitul Andrei Şaguna, „Mesia“ sau „Apostolul Ardealului“, a fost cinstit cu titlul de membru de onoare al Societăţii Academice Române devenite, la 29 martie/10 aprilie 1879, Academia Română.
Acestor personalităţi, deopotrivă slujitori ai Bisericii şi ai Academiei, le‑au urmat cu timpul numeroşi alţi ierarhi, preoţi şi teologi, care prin lucrarea lor pastorală, culturală, ştiinţifică sau patriotică au ridicat prestigiul ambelor instituţii, contribuind la consolidarea cooperării dintre ele spre binele şi propăşirea naţiunii române.
Aniversând acum 150 de ani de la fondarea Bibliotecii Academiei Române, amintim contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la dezvoltarea acesteia şi a Colecţiilor Academiei. Mitropoliţii Iosif Naniescu şi Iosif Gheorghian, episcopii Melchisedec Ştefănescu şi Dionisie Romano, împreună cu alţi ierarhi, precum şi o mulţime de stareţi şi preoţi cărturari au dăruit acestei Biblioteci o mulţime de manuscrise de o valoare unică, multe împodobite cu miniaturi preţioase, numeroase tipărituri, vechi şi noi, ieşite de sub teascurile tipografiilor bisericeşti vreme de peste patru veacuri, documente istorice de o importanţă deosebită pentru reconstituirea istoriei naţionale, piese arheologice, monede vechi, diverse obiecte de artă bisericească.
Însă, din nefericire, această cooperare benefică dintre Biserică şi Academie, bazată pe încredere şi stimă reciprocă, a fost în mod dramatic curmată de Decretul din 9 iunie 1948, prin care prestigioasa Academie Română a fost transformată în Academia Republicii Populare Române, iar cei mai mulţi dintre membrii ei, 114, consideraţi „indezirabili“ de către regimul comunist, printre care şi ierarhi, preoţi şi teologi ai Bisericii Ortodoxe Române au fost excluşi, izolaţi, iar unii chiar supuşi, pentru o lungă perioadă de timp, unui crunt proces de „reeducare“. De reţinut este faptul că au fost menţinuţi ca membri ai Academiei Republicii Populare Române numai 19 membri titulari şi 15 membri de onoare.
Anul acesta, 2017, fiind Anul comemorativ al Patriarhului Justinian Marina şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, trebuie să mărturisim faptul că, în pofida noilor condiţii istorice şi politice de după anul 1948, mulţi dintre membrii Academiei au rămas într‑un fel sau altul alături de Biserică, unii chiar au elaborat şi tipărit, în Editura Academiei sau în periodicele Academiei, studii şi articole de mare importanţă pentru cunoaşterea trecutului şi contribuţiei Bisericii Ortodoxe Române la formarea limbii române şi la cultivarea unităţii naţionale, la dezvoltarea artelor creştine, a culturii bisericeşti şi laice, la apariţia şi dezvoltarea tiparului, la promovarea literaturii române, a învăţământului românesc, dar şi la apariţia celor dintâi aşezăminte sociale şi medicale etc.
În acelaşi timp, Biserica noastră a publicat în revistele ei, semnate cu pseudonim sau chiar cu numele adevărat, numeroase studii elaborate de foşti membri ai Academiei, care nu mai aveau voie să publice în revistele de stat sau erau urmăriţi de cenzura comunistă. În acest sens, Patriarhul de vrednică memorie Justinian Marina (1948 – 1977) a ocrotit mai mulţi academicieni persecutaţi de regimul comunist sau a ajutat familiile acestora. Menţionăm aici doar situaţia dramatică a academicianului Constantin C. Giurescu, al cărui fiu, prof. Dinu C. Giurescu, vicepreşedinte al Academiei Române, îşi aminteşte într‑un interviu faptul că în timpul detenţiei tatălui său, după ce casa şi bunurile familiei au fost confiscate, familia sa a fost găzduită, cu aprobarea Patriarhului Justinian, pentru o vreme între anii 1951 şi 1953, în casa parohială a Bisericii Sfânta Maria, din apropierea Cimitirului Sfânta Vineri, de către preotul profesor de istorie Niculae Şerbănescu, iar după anul 1953 în casa parohială a Bisericii Mavrogheni, „având sprijinul statornic al părintelui Grigore Burluşeanu“.
În aceeaşi casă de la Mavrogheni, în aceeaşi perioadă, şi cu aprobarea aceluiaşi Patriarh Justinian, locuia şi renumitul academician, din nefericire atunci proscris de regimul comunist, Simion Mehedinţi, savant geograf şi pedagog creştin, fost absolvent al Seminariilor teologice de la Roman şi Bucureşti.
După anul 1989, odată cu izbăvirea de regimul comunist, au fost reabilitate raporturile fireşti tradiţionale dintre Biserică şi Academie. Astfel, în anul 1990, noua conducere a Academiei Române a reabilitat memoria ierarhilor, preoţilor şi teologilor ortodocşi excluşi din Academie în anul 1948 de către regimul totalitar, iar în anii care au urmat, noi slujitori ai Bisericii au fost primiţi în cel mai important for al excelenţei ştiinţifice şi culturale româneşti.
În această ultimă perioadă, Academia Română şi Patriarhia Română au iniţiat mai multe programe comune, dintre care cel mai important este elaborarea Istoriei monahismului românesc în trei tomuri masive şi valoroase, iar bunele relaţii cultivate cu respect reciproc de ambele instituţii ne îndreptăţesc să sperăm la o permanentă cooperare fructuoasă pentru binele poporului român.
La acest moment jubiliar binecuvântat, felicităm pe domnul Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, pe domnii vicepreşedinţi şi pe toţi membrii Academiei Române, precum şi pe toţi ostenitorii Biblio­tecii Academiei Române. Totodată, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate şi fericire, precum şi mult ajutor în activitatea lor academică, iar apropiatele Sărbători ale Sfintelor Paşti să le aducă tuturor lumină, pace şi multă bucurie!
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu prilejul Adunării Generale solemne a Academiei Române, dedicată împlinirii a 150 de ani de la semnarea de către Domnitorul Carol I a decretului privind convocarea şedinţei inaugurale a Societăţii Academice Române devenite ulterior Academia Română şi 150 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Academiei Române, luni, 3 aprilie 2017.