Absolvenții liceelor pedagogice vor putea preda doar copiilor din creșe și grădinițe

Absolvenții liceelor pedagogice vor putea preda doar copiilor din creșe și grădinițe

Deși textele proiectelor celor două legi ale educației nu sunt încă publice, pe surse, s-a aflat că liceele pedagogice nu vor mai conține specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor.

Astfel, articolul 52, alin. (2) stabilește că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară: „(2) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ pedagogic preuniversitar sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaționale: educator-puericultor, instructor de educație extrașcolară”.

De asemenea, alin. (3) precizează că prin absolvirea specializării educator-puericultor din cadrul filierei vocaționale, profil pedagogic, „se consideră îndeplinite condițiile de formare psihopedagogică și de calificare necesare ocupării funcției didactice de educator-puericultor, educator educație timpurie, educatoare/educator”.

Proiectul noii legi a învățământului preuniversitar precizează, însă, că elevii care la data adoptării acestuia erau înscriși în licee pedagogice și aveau specializarea de învățători vor putea fi încadrați, totuși, pe postul de învățător în învățământul primar.

Reaminitim că ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, la începutul anului, că experții din partidele aflate la guvernare vor lucra împreună cu Ministerul Educației la pachetul de legi ale educației până la 1 februarie 2023, după care vor trece prin Guvern până la 15 februarie, iar, până pe 15 martie, Parlamentul ar trebui să aprobe pachetul legislativ.