Un număr de 230 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, din 7 școli din zona Câmpulung Muscel au participat gratuit la ediția pilot a proiectului „ABCdar pentru viitorii profesioniști”, desfășurat pe parcursul a 6 luni de organizația Junior Achievement (JA) România și compania Holcim România. Programul a cuprins activități de orientare profesională la clasă, interacțiuni cu profesioniști, întâlniri de informare și încurajare spre urmarea studiilor în domenii tehnice, precum și ateliere de tip non-formal cu rol în pregătirea pentru un viitor parcurs profesional.
După cum anunță organizatorii, „programul la clasă a fost implementat în colaborare cu 14 profesori din județul Argeș, din localitățile Câmpulung Muscel, Boteni, Bughea de Jos, Cetățeni, Lerești și Valea Mare-Pravăț. Aceștia au beneficiat gratuit de resurse educaționale, pe care le-au inclus în activitatea didactică pentru a ajuta elevii să învețe prin experiență (applied learning), să își definească valorile și aptitudinile, să exerseze luarea deciziilor și să analizeze diferite opțiuni pentru viitorul profesional.
În completarea activităților la clasă, proiectul a inclus participarea a 5 voluntari Holcim, care au oferit elevilor exemplele proprii ca sprijin în demersul de explorare a tipurilor de meserii și cariere pe care le pot alege chiar în comunitatea lor, precum și sesiuni de informare adresate părinților. Astfel, peste 100 de părinți au participat la întâlniri de prezentare a opțiunilor pe care copiii lor le pot avea în învățământul profesional și tehnic din zona Câmpulung Muscel.
Ediția pilot s-a încheiat cu 4 zile de activități non-formale, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Bughea de Jos. 16 elevi din clasa a VII-a au participat la activități de dezvoltare, pe teme precum: valorile personale, recunoașterea și exersarea abilităților proprii, leadership, parcursul educațional, remarcarea valorilor locale, exemple de bună conduită într-un colectiv, oportunitățile academice și profesionale pentru profilul tehnologic. Toate acestea au fost conturate cu sprijinul unor reprezentanți din comunitate: voluntari din partea Holcim România, precum și elevi de la Colegiul Tehnic și Colegiul Național Dinicu Golescu din Câmpulung, care și-au prezentat experiența de liceeni, acțiunile și proiectele în care sunt implicați și modul în care acestea contribuie la formarea lor.
ABCdar pentru viitorii profesioniști este unul dintre cele cinci programe educaționale Holcim și cea de-a treia inițiativă educațională dezvoltată de Junior Achievement în parteneriat cu producătorul de materiale de construcție. Din 2015 și până în prezent, peste 5.800 de elevi de școală primară și de gimnaziu au beneficiat de activitățile applied learning dezvoltate în cadrul acestui parteneriat pentru educație”.
Alina Cristea, manager CSR și programe educaționale, Holcim România: „Încă de la vârste fragede alegerile ne definesc parcursul personal și profesional. Prin acest nou program dorim să aducem mai aproape de elevii de gimnaziu informații cu privire la recunoașterea și exersarea abilităților proprii, dar și despre oportunitățile educaționale pe toate palierele. Informația înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea aduce alegeri potrivite la momentul oportun. Dorim ca acești copii să aleagă drumul potrivit abilităților și cunoștințelor lor, iar programele pe care le derulăm să îi ghideze spre locul potrivit în viitor.”