Educației pentru mediu îi este dedicat un ABCdar Verde, concretizat printr-un proiectul de educație ecologică derulat de organizația Junior Achievement (JA) România și compania Holcim Romania. În anul școlar tocmai finalizat, s-a desfășurat ediția pilot de aplicare, în perioada noiembrie 2020-iunie 2021. Au participat 523 de elevi de gimnaziu din 15 școli[1] din județele Argeș, Bihor și Cluj, împreună cu 26 de profesori și 22 de voluntari ai Holcim. Toți participanții au beneficiat de resurse adaptate învățării mixte, la școală – kit educațional tipărit – și online – exerciții digitale interactive dezvoltate prin intermediul platformei JA Inspire™.
Aprecierile sunt dintre cele mai bune. Un profesor de la Școala Gimnazială Nanu Muscel din Câmpulung subliniază: „Proiectul a adus în discuție o temă de actualitate asupra căreia generațiile anterioare au fost prea puțin informate. Elevii implicați în proiect au participat cu interes și au identificat acțiuni imediate prin care își pot arăta grija față de mediu. Ca profesor pentru discipline precum fizica și chimia, am considerat că tema proiectului este o continuare firească și aplicativă a noțiunilor pe care le studiem prin programa școlară obligatorie”.
Din perspectivă de elev în clasa a V-a la Liceul Constantin Șerban din Aleșd, caracterizarea este fermă: „Mi-a plăcut ideea proiectului ABCdar Verde, pentru că am învățat despre mediu, despre ce putem face pentru ca natura și sănătatea următoarelor generații să fie protejate”.
Ca voluntar al Holcim la Școala Gimnazială Cetățeni, județul Argeș, Monica Banu spune: „Să-i însoțesc pe copii în drumul către o planetă mai verde, mai curată și mai armonioasă este cel mai frumos dar pe care mi l-aș fi putut face“.
Proiecte educaționale dezvoltate în parteneriat de Junior Achievement și Holcim se desfășoară din 2015. Până acum, la activitățile learning by doing au participat în total 4.330 de elevi de ciclu primar și de gimnaziu.
[1] ARGEȘ: Școala Gimnazială Bădeni; Școala Gimnazială Petre Țuțea, Boteni; Școala Gimnazială Nanu Muscel, Câmpulung; Școala Gimnazială Oprea D. Iorgulescu, Câmpulung; Școala Gimnazială Theodor Aman, Câmpulung; Școala Gimnazială Cetățeni; Școala Gimnazială Nr. 1, Stoenești; Școala Gimnazială Valea Mare-Pravăț. BIHOR: Colegiul Tehnic Alexandru Roman, Aleșd; Liceul Teoretic Constantin Șerban, Aleșd; Școala Gimnazială Aștileu; Școala Gimnazială Hotar. CLUJ: Școala Gimnazială Andrei Șaguna, Turda; Școala Gimnazială Ioan Opriș, Turda; Școala Gimnazială Teodor Murășanu, Turda.