Un nou an școlar care nu mai emoționează multă lume. Cu excepția începătorilor. Dar până și elevii clasei începătoare par a veni la școală sub altă zodie decât cu ani în urmă. Dar o nostalgie pentru ceea ce pare a fi fost cândva este inutilă și toxică. În fond, școala românească s-a schimbat în ciuda tuturor reformelor, a teoriilor, a schimbărilor începute și neterminate. S-a schimbat, așa cum viața însăși aduce schimbări. Iar încercarea de a face analiza acestor schimbări este în bună măsură o utopie. Nu avem resursele, datele „problemei”. Rapoartele anuale despre starea școlii românești nu sunt – atunci când ele devin publice și atunci când se găsesc oamenii care să redacteze un asemenea document –, în cele mai multe cazuri, decât o operațiune a unei birocrații hârșâită în supraviețuire. Nu-i mai puțin adevărat că, dacă aceste rapoarte ar avea o anumită structură, tradiție și precedente glorioase, ele ar putea da seama despre schimbările de care vorbeam.
Noul an școlar ar putea fi decisiv pentru ceea ce s-ar numi starea școlii în următorul deceniu. În fond, în anul școlar care a început, școala trebuie să rezolve probleme fundamentale și să răspundă astfel unor realități agravante precum: soarta celor circa 30% de elevi din anul acesta care au terminat clasa a VIII-a și care nu s-au regăsit pe listele de repartizare computerizată în licee, destinul clasei a IX-a despre care în vorbe știm că va fi la liceu, dar în fapt nu cunoaștem deocamdată maniera practică de realizare, durata liceului teoretic despre care știm (tot în vorbe!) că va fi de patru ani, dar nu știm exact cum se va face trecerea din clasa a IX-a în clasa a X-a…
Dar lista este mult mai lungă. Sunt în așteptare decizii privind soarta liceelor ale căror performanțe la bacalaureat se remarcă prin procente de 15% sau sub 15% promovați (nu lipsesc nici cele cu 0% promovați) sau analize privind evaluarea la testarea națională, unde notele sfidează orice realitate, curba gaussiană a dispunerilor naturale nemairegăsindu-se de multă vreme în această zonă. Fără însă ca cineva să se neliniștească sau poate altcineva să dispună o analiză, depășindu-se astfel celebra „încremenire în proiect”. Se preferă în schimb jocul cu universuri fictive, cu suprarealități care par a se impune drept caracteristică a școlii de azi. Cu alte cuvinte, sunt zone (multe!) ale învățământului secundar (și nu numai!) care contrazic datele reci ale științei educației, ale logicii elementare, ale performanțelor normale consemnate în procesele de învățare. ~n județul X, de exemplu, procentul de promovare la bacalaureat la liceele tehnologice este de circa 15%, în vreme ce în județul Y acesta se apropie de 50%. A ajuns școala românească atât de diversificată, încât se nasc sub ochii noștri mai multe Românii sau indecența, vestita indecență, ca „valoare” recent câștigată a democrației românești, a dobândit culmi de neimaginat?!…
Vorbeam cu mai multe luni în urmă despre „bătălia pentru curriculum” pe care Legea Educației Naționale o implica. Bătălia s-a terminat înainte de a începe, fiindcă Legea a fost între timp modificată. Filozofia elaborării noilor planuri-cadru a devenit astfel nu o problemă de strategie și de reformă, de nouă filozofie a școlii moderne, ci doar una de birocrație și aranjamente de culise dâmbovițene și nu numai. Planul-cadru pentru învățământul primar ne apare ca fiind la prima vedere acceptabil, dar el nu este decât expresia unui compromis din care nu câștigă nimeni… Ideea unei școli comprehensive, în care disciplinele de studiu să interfereze, a fost ratată de la început, fiindcă începând cu clasa a III-a disciplinele de studiu se separă… Ce e mai greu de înțeles este refuzul „orb” al ideii, fiindcă nimeni nu s-a obosit să explice care ar fi fost consecințele unui plan-cadru construit pe un concept flexibil de interdisciplinaritate.
Pe de altă parte, a trecut aproape un an de când noul ministru al Educației și-a luat în primire biroul din strada Berthelot. O imagine deplină despre intențiile lui Remus Pricopie nu s-a conturat încă, deși sunt destule semnale care ar putea să ne îngrijoreze. Dar cel puțin în ultimele luni actualul ministru s-a arătat, mai mult sau mai puțin formal, interesat de o mai bună cunoaștere a stărilor de fapt. Atitudine de bun-simț. Din dispoziția dumnealui, MEN a elaborat un document statistic al rezultatelor la bacalaureat și la testarea națională din ultimii trei-patru ani. Documentul a fost difuzat în rețeaua școlară fără comentarii. Poate de aceea el nu pare a avea alt rol decât să „justifice” eventual creșterea procentului de promovabilitate la bacalaureat în prima sesiune – acțiune mai degrabă politică decât profesională! – și tot eventual, prin relație cu anii precedenți, o anumită stare de „normalitate” la testarea națională.
Altminteri, același domn ministru s-a făcut remarcat prin patronarea acelui Congres al Educației, eveniment aflat în marginea penibilului festivist, chiar dacă au fost organizate „secțiuni” de lucru cu denumiri sforăitor-reformiste sau european-reformiste. ~n același timp, Remus Pricopie a reacționat de câteva ori prin comunicate de presă, multe dintre ele nefericite, cel puțin prin retorica folosită, goală adesea, uneori chiar cu elemente de agresivitate, care nu servesc nimănui, ceea ce ar putea să ascundă fie nepriceperea direcției în cauză a MEN în a comunica, fie aroganță – ceea ce ar fi mult mai grav – față de criticile la adresa politicilor MEN, multe întemeiate.
Asta nu înseamnă neapărat că lipsa de perspectivă este ceea ce ne așteaptă în perioada următoare. Putem avea surprize pe care chiar le dorim. Putem descoperi eventual că atitudinea actualei guvernări față de Legea 1 se va clarifica, în sfârșit, se va ieși, cu alte cuvinte, din blocaj și pașii următori vor dovedi realmente existența unei strategii în spiritul legii sau pe marginea legii. La urma urmei, după un scandal inutil și critici absurde, clasa pregătitoare a fost acceptată, între altele poate și fiindcă ideea scăderii vârstei de școlarizare a fost vehiculată cu mai mulți ani în urmă, fiind acceptată ca fiind o măsură necesară, de bun-simț, iar toată opoziția nu a fost în fond decât expresia unor orgolii rănite. Mult zgomot pentru nimic adică!
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, spune poetul. Mai prozaici fiind și cu ochii pe economie, noi am spune că a venit o nouă toamnă, care nu se mai vrea „pe vechile dureri”. Cel puțin acum, la început de an școlar (pentru profesori!), nu putem face altceva decât să ne predăm unui optimism temporar, dar irepresibil: anul școlar 2013-2014 s-ar putea dovedi nu doar un an al deciziilor, ci mai ales un an al clarificărilor… Vor fi decizii, sperăm noi, care vor veni mai ales pentru a limpezi încurcatele căi ale educației în România de azi.
 
Adrian COSTACHE