După calendar, tocmai s-a încheiat vacanţa de primăvară. După obiceiuri şi practici, a cam început vacanţa mare – mult mai întinsă decât în realitate şi pe deasupra comodă, pentru că merge fără probleme în acelaşi timp cu semestrul încă în derulare. Programată anul acesta între 20 aprilie şi 5 mai, vacanţa de primăvară a dat semne că începe cam cu o săptămână mai devreme, când note nu s-au mai pus, diverse ore nu s-au mai ţinut, mai ales din cele ultime în orar, „că am rămas puţini şi ne-a dat drumul“, înţelegându-se prin asta că rămăseseră prea puţini elevi în clasă ca să mai aibă rost să se ţină ora sau orele, ceilalţi plecând pesemne mai devreme, dacă nu cumva nici nu veniseră deloc la şcoală. Obiceiul e vechi şi consensul asupra aplicării lui este fără comentarii. Elevii sunt de felul lor dintotdeauna bucuroşi când mai scapă de vreo oră. Pentru cei din clase terminale de ciclu, a VIII-a şi a XII-a, cam acesta este momentul din anul şcolar când încep s-o rărească tot mai mult cu şcoala, devenind concentraţi asupra examenelor naţionale. Pentru ei şi pentru părinţi, pe primul plan al consumului de timp şi de bani trec meditaţiile. Pasul cu lecţiile la zi deja nu mai este ţinut, interesul era oricum îndreptat numai către disciplinele de examen, aşa că mersul la şcoala de fiecare zi cu temele aferente a ajuns clar recunoscut că încurcă. Profesorii consimt la rândul lor şi e omeneşte să fie aşa. E drept, pentru unii profesori şi elevii lor, consimţământul în ceea ce priveşte lipsa de deranj reciproc poate fi considerat ca generalizat, în sensul ideii sintetizate frecvent cu voce tare cum că „nu fac nimic la şcoală“, toată greutatea căzând pe meditaţii, inclusiv cu propriii elevi de la clasă, în pofida interdicţiilor reglementate. Mutarea şcolii, adică a ceea ce trebuie să se întâmple la ore, în afara şcolii este o temă stringentă şi în aceeaşi măsură ocolită.

După vacanţă, revenirea este tot în dorul lelii, a nu face nimic pentru că-i „prima oră“, e „prima săptămână“ fiind partea a doua a obiceiurilor vechi şi statornice. De la o vreme, a căpătat şi un soi de rafinament din acelea care se şi învaţă că dă bine să fie exprimate: strecurarea în orice discurs, „intervenţie“ etc. a semnalării că e luni şi totuşi trebuie să facem treabă, să fim atenţi, deja trebuind să fie însuşit de către interlocutori că lunea e o zi „nesuferită“, pentru că „se ştie“ (de unde?!) că lunea ne pornim mai greu. În şcoală, la vârsta receptivităţii la tendinţe (din partea tinerilor) şi la cea a bovarismului (din partea adulţilor) se prind repede şi trainic naivităţi fără suport, precum cele despre „lunea, cea mai nesuferită zi“, gândul la weekend care scade randamentul începând de vineri dimineaţa, „şocul“ revenirii după vacanţă.

La noi, după vacanţa de primăvară şi după revenire, încep pregătirile pentru vacanţa de vară. De fapt, se finisează, devine exclusiv în preocupări şi în treburi curente, se face pe faţă ceea ce începuse dinaintea vacanţei de primăvară, dar se petrecea incomodat de obligaţiile şcolii. De-acum, obligaţiile alea nu mai sunt nici de mimat şi aproape absolvenţii se ocupă exclusiv de banchet neapărat cu excursie, toalete şi tablouri, ceilalţi se pregătesc de serbările lor, de excursii, vine vremea de strâns manuale, de încheiat medii (din timp, că „situaţia trebuie dată“). După o lună şi vreo săptămână, vacanţa mare vine în mod oficial, conform structurii anului şcolar. Elevii din clasa a XII-a termină şcoala şi mai devreme, după trei săptămâni, la 31 mai. Cei de clasa a VIII-a, termină la 7 iunie. La 5 iunie, este Ziua învăţătorului, tot prin obicei devenită şi ea nelucrătoare. La fel sunt şi zilele de 1 mai, 1 iunie şi Rusalii, însă anul acesta cad în vacanţă şi în zi oricum nelucrătoare (sâmbătă). În schimb, la 31 mai se încheie ceea ce exact de atunci ar trebui să înceapă: perioada în care „poate fi derulat Programul naţional Şcoala altfel“. Acest program tocmai la 1 iunie ar trebui să înceapă. La 1 iunie ar trebui să înceapă vacanţa de vară, în sensul terminării atunci a activităţii din clasă, cu lecţii, manuale, tablete şi teme. Din acea zi ar fi să se deschidă Şcoala altfel şi tot de atunci în colo, timp de o săptămână-două, este normal să se încheie mediile, să se predea manualele etc. Exact pe dos faţă de calendar, de normalul educaţiei şi de scopul în care a fost creată, Şcoala altfel este dirijată încât să nu fie legată de vacanţă, probabil de frică să nu fie tratată superficial. Ba tocmai putând să fie plasată oriunde pe parcursul anului (şi din alte cauze), Școala altfel a devenit superficială, un prilej de ciupeală în sensul unei vacanţe.

După vacanţa de vară, cursurile anului şcolar 2019-2020 încep la 9 septembrie. Prin ordinul ministrului educaţiei naţionale care stabileşte acest lucru (3191/2019), este încălcat ordinul ministrului (3220/2018) care stabilise că vacanţa de varăa actualui an şcolarse încheie la 15 septembrie.

Activitatea de cursuri, în clasă, ar trebui să se desfăşoare fix de la 15 septembrie la 31 mai, chiar dacă datele cad vineri, respectiv luni. Condiţia să nu mai suferim din cauză că avem „cel mai scurt an şcolar“ ar fi să se facă şcoală în şcoală între aceste date zi de zi şi oră de oră, cu vacanţele de Crăciun şi de Paşte (şi nu alta) şi cu sărbătorile legale (şi nu altele). Nu scurtarea vacanţei de vară îndreaptă rezultatele la învăţătură. La îndreptarea acestor rezultate poate contribui eliminarea motivelor de a păcăli mersul la şcoală.

Florin ANTONESCU