„Nu este înţelept acela care va părăsi o certitudine pentru o incertitudine.”
(Samuel Johnson)
Educaţia reprezintă o categorie de servicii publice. Mai precis servicii educaţionale. Spre deosebire de alte servicii, al căror design este unul raportat la o realitate şi efecte imediate – de cele mai multe ori şi cu impact de moment, serviciul educaţional este unul care este experienţial, chiar dacă experienţa a fost tradusă în termeni ştiinţifici.
Educaţia trebuie să menţină speranţa asigurării utilităţii şi funcţionalităţii educabilului – ca individ – într-un viitor şi într-o lume pe care nu putem decât să le bănuim. Poate fi de-a dreptul înfricoşătoare această stare de fapt – a modela în orb –, însă această situaţie nu este una nouă. Ea se repetă de la generaţie la generaţie.
Educaţia trebuie să ţină cont de transformările accelerate ale societăţii actuale, să fie un răspuns conform realităţii şi în acelaşi timp o modelare a societăţii viitoare, în vederea asigurării „calităţii” vieţii.
Astfel, ipotezele viitorului apropiat presupun posibilitatea creşterii capacităţilor intelectuale prin utilizarea nanotehnologiei şi cercetărilor privind înţelegerea modului de funcţionare a creierului uman.
Problema care se pune este dacă, în condiţiile ţinerii pasului cu dezvoltarea inteligenţei, acest aspect este dublat de conservarea sau chiar dezvoltarea unei stări de moralitate care să permită utilizarea noilor capacităţi în respectul faţă de sine însuşi şi faţă de ceea ce înconjoară individul.
În acest sens, prin educaţie trebuie să asigurăm acel echilibru de forţe care să permită utilizarea de către individ a inteligenţei (proprii, naturale, cât şi adjuvanţilor artificiali) în scopul progresului umanităţii. De asemenea, trebuie avut în vedere că, aşa cum era industrială a condus la diferenţieri majore privind societăţile şi privind grupuri umane de la nivelul unei societăţi, tot aşa şi era „inteligenţei eliberate” poate conduce la decalaje care se vor datora mai ales specificului şi credinţelor diferitelor grupuri.
Important este ca „descătuşarea” capacităţilor intelectuale să poată fi însoţită de un ritm corespunzător de evoluţie a standardelor morale. Altfel nu vom face decât să repetăm greşeli care au permis ca evoluţia umanităţii, destul de des, să nu fie decât un „drum spre iad pavat cu intenţii bune”.
Prof. Gabriel VRÎNCEANU, Director Casa Corpului Didactic, Bucureşti