„Adevărata simplitate adaugă bunătatea frumuseţii.” (proverb grecesc)
Zilele trecute am fost în situaţia de a-mi cumpăra un telefon. Pentru că cineva, „nu spui cine”, cred că a avut nevoie de telefonul meu şi şi l-a însuşit. Evident, fără să fiu întrebat.
Se vede treaba că dreptul la proprietate este unul cu maximă relativitate.
Fiind în contextul apropiatelor sărbători, nu am dorit să-mi încarc sufletul cu energii negative, aşa că m-am rezumat doar la regretul că informaţii esenţiale şi personale sunt acum în posesia unei alte persoane. Am simţit gestul mai mult ca pe un furt de identitate decât ca pe un furt material.
Situaţia descrisă anterior s-a petrecut undeva, nu contează unde. Într-o zonă de o frumuseţe pe care am descoperit-o de-abia acum… şi care mi-a relevat o ţară a tuturor posibilităţilor şi a contrastelor. Peisaje de poveste, sate încremenite în timp, unele parcă uitate de vreme.
M-am gândit ce înseamnă efervescenţa schimbărilor în educaţie pentru cei din acele locuri. Ce înseamnă egalitatea de şanse…
Suntem în perioada Săptămânii Altfel, a Şcolii Altfel. Cred că în satele uitate de timp şcoala este altfel în fiecare zi.
Aduc astfel un omagiu educatorului de la sat, a copilului şi familiei acestuia, care, împreună, încearcă să spargă lacătul timpului… fără să aibă aspiraţii de a intra în grupuri de lucru, fără a-şi reclama dreptul la egalitate.
Acolo, totuşi, orice întâlnire începe cu „bună ziua” sau „servus”.
Acolo, totuşi, sunt păstrate tradiţii.
Acolo, totuşi, se trăieşte.
Pur şi simplu.
Prof. Gabriel VRÎNCEANU,
Director Casa Corpului Didactic, Bucureşti
P.S. Niciunul dintre cei din satele respective nu şi-ar fi însuşit ceva ce nu-i al lui. Pentru că, dacă acolo criteriile curriculare poate că sunt nişte idealuri – pentru unii, bunul-simţ şi cei şapte ani de acasă sunt realităţi. Pentru toţi.