Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică proiectul de metodologie referitor la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar.
Astfel, pentru a ocupa funcţia de director sau de director adjunct, un profesor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie absolvent de învăţământ superior cu diplomă de licenţă sau atestat de echivalare potrivit legislaţiei în vigoare; să fie titular în învăţământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată; să aibă o vechime în învăţământul preuniversitar de minim 5 ani; să aibă calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani şcolari lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice Ministerului Educaţiei.
Nu în ultimul rând, reaspectivul cadru didactic trebuie să să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimul an şcolar anterior anului desfăşurării concursului și să nu fi fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.
De asemenea, candidatul trebuie să fie apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei și să nu fi avut statutul de ”lucrător” sau ”collaborator” al Securităţii.
Proiectul prezintă, de asemenea, cele două probe din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ:
- O probă scrisă care constă în rezolvarea de către candidaţi, în maximum 120 de minute, a unui test standardizat cu 50 de itemi, cu un singur răspuns corect, prin care se evaluează capacităţi şi competenţe relevante pentru activitatea de management educaţional. Fiecare item corect rezolvat se notează cu două puncte. Nota se obţine prin împărţirea la 10 a sumei punctajelor obţinute;
- Un interviu susţinut în faţa unei comisii de evaluare, cu durata de 60 de minute pentru fiecare candidat, în cadrul căruia se evaluează competenţele de management strategic, operaţional şi de comunicare, prin prezentarea unui plan de dezvoltare al şcolii pentru care candidează, abilităţile de rezolvare a unor situaţii-problemă, raportat la contextul şi specificul unităţii de învăţământ pentru care candidează, competenţele digitale, printr-o probă practică de utilizare a calculatorului.
Proiectul mai precizează că este declarat admis la proba scrisă candidatul care a obţinut cel puţin nota 7. Pot participa la proba de interviu doar candidaţii declaraţi admişi la proba scrisă.
Conform calendarului, între 21 şi 30 iunie se vor depune dosarele de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicate, iar în intervalul 1-8 iulie se vor evalua dosarele de înscriere.
Proba scrisă a concursului este prevăzută să se desfășoare în data de 27 iulie, dată la care se vor afișa și rezultatele.
Contestaţiile vor putea fi depuse pe 27 şi 28 iulie, iar rezultatele finale, pe 30 iulie.
Proba de interviu se va desfăşura în intervalul 11 octombrie – 26 noiembrie. Deciziile de numire se vor face în perioada 13 – 20 decembrie.