
Ordinul de ministrul privind organizarea şi desfăşurarea Bacalaureatului 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit calendarului de desfăşurare, înscrierea absolvenților de liceu la prima sesiune de examen va avea loc între 23 și 27 mai 2022.
În intervalul 6-8 iunie se va desfășura evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, pe 8 şi 9 iunie se va desfășura evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), pe 9 și 10 iunie – evaluarea competenţelor digitale (proba D), urmând ca în intervalul 13 -15 iunie să aibă loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).
În ceea ce privește probele scrise, acestea se vor desfășura după cu urmează: pe 20 iunie la Limba şi literatura română (proba E.a), pe 21 iunie – proba obligatorie a profilului (proba E.c), pe 22 iunie – proba la alegere a profilului şi specializării (proba E.d), iar pe 23 iunie – Limba şi literatura maternă (proba E.b).
Pe 27 iunie, până la ora 12.00, este prevăzută afișarea rezultatelor la probele scrise şi depunerea contestaţiilor (intervalul orar 12.00 – 18.00). Afișarea rezultatelor finale se va face pe 1 iulie 2022.
Cea de a doua sesiune a Bacalaureatului de anul viitor se va desfășura între 18 și 25 iulie 2022, după cum urmează:
Pe 16 august a fost programată să aibă loc proba scrisă la Limba şi literatura română (proba E.a), pe 17 august – proba obligatorie a profilului (proba E.c), pe 18 august – proba la alegere a profilului şi specializării (proba E.d) şi pe 19 august – Limba şi literatura maternă (proba E.b).
În zilele de 22 şi 23 august se va desfășura evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), pe 24 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), pe 25 august – evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar între 26 şi 29 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C.)
Primele rezultate vor fi afişate pe 31 august 2022, până la ora 12.00 și tot în aceeaşi zi va avea loc depunerea contestaţiilor. Rezultatele finale la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului 2022 se vor afișa pe 3 septembrie.





