A fost aprobată structura anului școlar 2023-2023

Foto pixabay.com

Astăzi, în cadrul Comisiei de Dialog Social organizată de Ministerul Educației, a fost aprobată propunerea de Ordin privind structura anului școlar 2023-2024.

Elevii vor începe noul an școlar în data de 11 septembrie 2023, iar cursurile se vor încheia pe data de 21 iunie 2024. În cele 36 de săptămâni de școală, o săptămâna va fi alocată Programului național „Școala Altfel”  și o săptămână Programului național „Săptămâna Verde”, programe care se vor putea derula până la data de 26 aprilie 2024.

Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, va fi în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

„Decizia ca și anul școlar următor să se structureze în intervale de cursuri și intervale de vacanță este fundamentată, pe de o parte, pe importanța asigurării ritmicității în cadrul procesului instructiv-educativ, pe de altă parte, pe imposibilitatea unei evaluări relevante a impactului actualei forme de organizare, înainte de încheierea unui an școlar. O evaluare relevantă a impactului organizării anului școlar în intervale de cursuri alternate cu intervale de vacanță se va putea face după încheierea anului școlar 2022-2023”, precizează Ministerul Educației pe contul său de Facebook.

Conform proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației și adoptat astăzi în cadrul Comisiei de Dialog Social, structura anului școlar va arăta astfel:

  • Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.
  • Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.
  • Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.
  • Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.
  • Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
  • Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
  • Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.
  • Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.
  • Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.
  • Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024

Ordinul privind structura anului școlar 2023-2024 urmează să fie trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Cristian Tănase

Distribuie acest articol!