
Foto: Guvernul României
Prin hotărâre de guvern, au fost aprobate locurile pentru anul școlar și pentru anul universitar de stat 2025-2026. Executivul a aprobat cifrele de școlarizare, precizând următoarele: „Actul normativ stabilește numărul de locuri alocate copiilor, elevilor și studenților, inclusiv pentru etnicii români din afara granițelor, cetățenii români din străinătate și cetățenii străini, în baza documentelor internaționale și angajamentelor asumate de România.
Pentru învățământul preuniversitar, cifrele se mențin în mare parte, cu unele ajustări: se propun 670.000 de locuri la educația timpurie, cu o suplimentare de 5.000 de locuri, dar și o diminuare de 5.000 de locuri în programul A doua șansă, ca urmare a încheierii unor proiecte cu finanțare europeană. De asemenea, sunt prevăzute 933.000 de locuri în învățământul primar, 813.000 la gimnaziu și 194.000 pentru clasa a IX-a, dintre care 134.000 în liceu și 60.000 în învățământul profesional. Se suplimentează cu 1.000 de locuri la clasa a XI-a, în învățământul liceal dual și seral, iar 1.000 de locuri sunt diminuate la formele de învățământ seral și frecvență redusă, ca urmare a scăderii cererii și a orientării elevilor către învățământul profesional. Se mențin cifrele pentru învățământul primar, gimnazial, liceal (clasa a IX-a – zi), profesional, postliceal, sportiv, artistic și special. Sunt alocate locuri speciale pentru copii cu cerințe educaționale speciale (CES), minori reveniți din străinătate, din sistemul privat sau cu statut protejat (apatrizi, refugiați etc.).
Pentru învățământul superior de stat, sunt aprobate 68.116 locuri bugetate la nivel de licență, 36.141 la master, 3.438 la doctorat și 5.600 pentru rezidențiat. Cifrele rămân neschimbate față de anul precedent și nu presupun alocări bugetare suplimentare. Stabilirea acestora are în vedere corelarea cu cererea de pe piața muncii, incluziunea socială, procesul de internaționalizare a educației și angajamentele internaționale asumate de România. Cifrele aprobate au caracter maximal și nu pot fi depășite”.