Într-o intervenție recentă, ministrul Remus Pricopie a anunțat că pentru anul școlar viitor se intenționează scoaterea la concurs a manualelor pentru clasa a III-a. „A doua reformă” continuă așadar. Nu știu cum arată planurile-cadru pentru clasele a III-a și a IV-a. Este de presupus că ele au fost deja publicate de către MEN. A reitera faptul că aceste lucruri se desfășoară, se pare, într-o discreție specifică organizațiilor oculte ar fi inutil. Oricum, personal am dificultăți în a accesa unele informații de pe  site-ul MEN sau al CNEE. Nu cred că povestea cu SIVECO e de vină, ci calculatorul meu/programul învechit al acestuia.
Revenind, așadar, la programa și manualele de clasa a II-a, voi completa observațiile făcute în numărul trecut al revistei cu alte câteva constatări privind modul în care sunt formulate unele competențe specifice. De pildă, competența 3.4.  mi se pare a pendula între a fi competență și a fi în egală măsură și atitudine sau chiar, in nuce, valoare. Iată cum este formulată aceasta: „Expri­marea interesului pentru lectura unor cărți adecvate vârstei”. Dacă am încerca să reformulăm această competență, probabil am ajunge la enunțuri asemănătoare, fiindcă nu este clar (poate așa și trebuie) unde se termină competențele specifice și unde încep atitudinile și valorile, aspect care se constituie  de fapt în marea încercare a acestei „a doua reformă”. Cât privește adecvarea, ca problemă sensibilă a construirii de competențe pentru vârsta fiziologică și psihologică a unui elev de 8 ani,  suferința mai generală a acestor compe­tențe este, insist asupra acestui lucru, una care ține de prezența adjectivului/a caracteristicii specifice care are menirea de a fixa obiectivul într-o con­cretețe necesară. Voi da un singur exemplu, fără a pretinde că „soluția” mea este neapărat mai bună. La competența specifică 3.2. citim că este vorba de identificarea mesajului unui text. Formularea ca atare e prea „cuprinzătoare”. Problema s-ar fi putut rezolva,  poate, dacă ar fi apărut o sintagmă cu valoare de descriere precum „de bază”. Așadar, ar fi fost vorba de o identificare a mesajului de bază  al unui text.
Este adevărat însă că manualele vin apoi și pun în operă aceste competențe, iar maniera în care o pun reflectă adesea o anume grijă pentru ideea de accesibilitate și respectare a particularităților de vârstă ale elevului. Conținuturile sunt cele care fac posibilă, în cele din urmă, însușirea de competențe specifice dar, indirect, și de valori și atitudini. Nu în ultimul rând, temele obligatorii fixate  de pro­gramă completează o anume imagine de ansamblu despre ce învață și cum învață elevul de clasa a II-a din învățământul primar. O parte dintre aceste conți­nuturi privesc chestiuni care au în vedere  textul și organizarea lui, altele se referă la aspecte ale limbajului. Nu voi insista asupra conceptelor și conținuturilor care țin de însușirea limbajului la clasa a II-a. Toate manualele pun în discuție concepte precum text, propoziție, cuvânt, actele vorbirii, dialog, și chiar un lucru care poate părea puțin pretențios și teoretizant, numit „reguli ale discursului”. Presupunem că aici „discurs” are în vedere organizarea textului și nu altceva.
Au fost aprobate, dacă am înțeles bine, șase manuale de Comunicare în limba română pentru clasa a II-a. Multe, puține?!… Ele se adresează unor serii de elevi care, numeric, variază în jurul cifrei de 200 de mii. Toate cele șase manuale beneficiază de o îngrijită redactare, în unele situații însă ilustrația ni se pare, așa cum am mai spus, a fi exagerată, iar manualul seamănă mai degrabă cu „Rahan” sau o revistă din această categorie; vreau să repet aici că nu există în cel puțin două manuale o „dreaptă măsură” în ceea ce privește ilustrația, dar și  așezarea în pagină a acesteia. Nu voi da e­xemple, mai ales că unul dintre aceste manuale mi s-a părut chiar că face exces de zel în a ilustra și a pune în pagină materialul într-o manieră cât se poate de neconvențională. Îngrijorarea de fond este aceea că formarea unei anumite capacități de ordonare și simetrie a lucrurilor și a unei anume capacități de gândire sintetică nu pot fi  cultivate în acest mod. Iar școala are nevoie mai mult decât credem în mod curent de cultivarea capacității de a sintetiza a elevului, în raport cu vârsta acestuia, desigur.
În ceea ce privește selecția textelor, cele mai multe dintre manuale folosesc texte consacrate, pe care le adaptează frecvent. Texte contrafăcute și anonime sunt puține. Uneori ele apar însă, trădând probabil cine știe ce visuri de autor: „Clinchete subțiri, zglobii,/ Îi anunță pe copii/ Că septembrie, în dar,/ Le dă un nou an școlar/”. Ultimul vers ne „impresionează” în mod special. Alteori autorii se „demască” în chiar modestia creației lor, vezi unele texte ale Emiliei Căldăraru. Or, tocmai de la selecția acestor texte, dincolo de unitățile tematice obligatorii, începe lunga poveste a oricărui manual  și a prezenței de „valori și atitudini” în școala obligatorie. Firește, nimeni nu se gândește la formarea unei conștiințe morale acum, știut fiind că omul devine o ființă morală după 20 de ani. Dar anume atitudini se pot cultiva de la vârstă fragedă, căci nu întâmplător  „pedagogia/mentalul comunitar” a fost cea care a inventat cei 7/6/5 ani de acasă. O discuție despre această probleme e lungă însă și depășește intenția acestor însemnări…
O ultimă observație despre modul în care două dintre manuale au introdus anume texte ce ilustrează obiceiuri și tradiții, în ideea salutară de a cultiva încă de acum un anume interes către aspecte de mitologie culturală. E o idee bună care ține de un background cultural absolut necesar în epoca globalizării evidente. Se știe de altfel că, la vârste mici, copilul are capacitatea enormă de a se deschide către imaginar, de a accepta fără aprehensiuni fel de fel de „povești”. Mai târziu, în preadolescență, lucrurile se alterează.
Adrian COSTACHE
P.S. Nu lipsite de interes sunt și „punerile  în scenă” oferite de „surorile digitale” ale celor șase manuale. Multe dintre exercițiile propuse mi s-au părut potrivite și continuând acel interes pentru joc al elevului. Pentru cei care nu știau acest lucru, un manual avertizează că există nu mai puțin de
18 tipuri de exerciții care se pretează a fi folosite în formă digitală. Așa o fi. Dar, mai în glumă, mai în serios, același manual interoghează elevii într-unul dintre aceste exerciții asupra formei corecte a cuvântului „repercusiune”. N-aș avea nimic împo­triva cerinței, dar în competiția dintre repercusiuni și urmări/consecințe, ultimele sinonime au câștigat, evident, bătălia frecvenței prezenței în limbă. Trebuie probabil ca autorii de manuale să aibă în vedere și acest aspect, al criteriului circulației cuvântului, atunci când se hazardează să îndrepte formele incorecte ale unor cuvinte. Sau poate autoarea manualului în cauză se gândea că unii dintre cei care vor studia după acest manual vor face parte dintre viitorii candidați la Drept.