„Dacă nu curge, pică!“ (vorbă din popor)
În filmografia de imediat după prima cădere a comunismului, una dintre puținele cozi se mai făceau la cinematrograf, iar la A doua cădere a Constantinopolului era chiar semnificativă. Pentru că începuse perioada consumerismului și se consuma orice. Nu chiar orice, căci în aceeași perioadă se lansa și Hotel de lux, dar burlescul nu era un lux, pe când ironia și sarcasmul…
Continuând într-o notă a sarcasmului, prima cădere a comunismului a fost una sângeroasă. Bine regizată, cu expunere media cât cuprinde, un horror cu final deschis, deși părea că, în ultimul cadru, the end este bine scris și încheie o poveste plină de învățăminte.
Mi-aduc aminte bine acea perioadă pentru că eram în armată, la termen redus, un termen care s-a mai redus ca urmare a faptului că deși de-abia știam să ținem hainele pe noi, a trebuit să ținem și arme, și muniție. Ba unii dintre noi să le și folosim…
Însă nu despre prima cădere a comunismului vreau să vorbesc, ci despre a doua. Pentru că, da, comunismul se dovedește la fel de parșiv ca și comuniștii. Pentru că, da, la momentul lui ’89, comunismul a căzut rău de tot, lăsându-se cu multiple fracturi logice. Una dintre ele fiind că a căzut doar la nivel ideatic, în schimb la nivel de resursă umană s-a conservat foarte bine. Mulți dintre ei au căzut în sus, unii dintre ei în picioare, iar alții au căzut de pe scaunele Congreselor, rostogolindu-se pe scaunele festivalurilor de muzică clasică ale Sălii Palatului, ca buni degustători de acorduri fine. Mai corect spus, această cădere a fost ca și vărsarea unui recipient, a condus la împrăștiere. Poate de aceea a fost nevoie de a doua.
A doua cădere a comunismului este una fără sânge, dar nu neapărat fără victime. Și dacă nu era fiul meu să-mi atragă atenția, acest eveniment cred că ar fi rămas în anonimat. Ea s-a produs cu subtilitate, cu impact mai ales asupra consumatorilor de istorie. La proba de la examenul de bacalaureat. Și uite că da, după aproape 30 de ani, se vor reface cozile, de data aceasta în fața listelor cu rezultate. Iar pentru cei care vor înregistra rezultatul scontat strigătul Ura, a picat comunismul! va fi unul care va aduce fericirea!
P.S.1. Pentru că așa-i în viață, nu toți sunt mulțumiți că a picat comunismul. Unii ar fi fost mai mulțumiți să pice Constituțiile, iar alții, domnitorii. De gustibus.
P.S.2. Neșansa acestui popor este că va avea ocazia să mai pice de multe ori comunismul. Ce bine ar fi fost ca istoria să nu fi dat ocazia niciunei căderi…
Gabriel VRÎNCEANU,
director CCD Bucureşti