„Nu am mai citit o carte de șase luni“ versus „În ultimele șase luni am citit mult mai mult decât înainte de pandemie“. Două afirmații care, aparent, se bat cap în cap. Dar care pot fi, amândouă, adevărate!
De când mă știu aud: „Copiii/tinerii din ziua de azi nu mai citesc. Am încercat să-i atrag cu poveștile și romanele care mi-au încântat copilăria și tinerețea. Nu a mers. În loc să citească o carte, ei stau tot timpul cu ochii pe ecran (mai nou, pe telefon)“. S-au făcut nenumărate cercetări în acest sens, care arată conflictele între hârtie și ecran, între text și imagine etc. – nu le reiau, sunt mii de pagini de citit (pentru cine citește, desigur…)
Dar, cercetările mai arată și că fiecare generație a citit altfel, altceva și altcumva decât generațiile anterioare. Generația mea a făcut trecerea de la „Galaxia Gutenberg“ la „Galaxia Marconi“ și pot spune că am citit mai mult decât părinții sau bunicii mei, chiar dacă multă lume spunea că televizorul (și, înaintea lui, radioul) tâmpește. La fel, cred, generația actuală face trecerea la alt tip de lectură, cu conținuturi diferite și realizată altfel. Doar că această trecere este mult mai abruptă, iar acest „altceva“ și „altcumva“ devin, adesea, de neînțeles pentru noi și, ca urmare, înfricoșătoare.
Sunt citite, în primul rând, comunicări – mesaje text (la modă acum 20 de ani), e-mailuri (în vogă acum 10 ani), postări pe rețelele sociale (dominante acum). Mii de pagini (și imagini) pe an, mult mai mult decât citeam noi, acum 30-40 de ani, și cu câteva ordine de magnitudine mai mult decât citeau părinții noștri.
În al doilea rând, predomină lectura funcțională. Nu mai putem supraviețui într-o lume foarte tehnică și complexă, fără a citi (pentru a înțelege): un text de lege (pentru a ne apăra drepturile), un contract de finanțare sau de împrumut (pentru a evita capcanele și a compara avantajele diverselor oferte), prospectul unui medicament (care te poate vindeca, dar și omorî…) sau al unui aparat (care, folosit corect, face viața mai ușoară, dar, incorect folosit, poate ucide…).
Pandemia ne-a arătat cât de vulnerabili am fost la capitolul „lectură“, cât de puțin și cât de prost am citit în domenii vitale, cum ar fi: învățarea autonomă, igienă și viață sănătoasă, protecția împotriva zvonurilor și a prejudecăților și altele asemenea. Ne-am dat seama, subit, și că avansul cunoașterii și al mijloacelor de comunicare face lectura mult mai sofisticată. Nivelul de înțelegere la care te OBLIGĂ viața în societatea contemporană este mult mai mare decât înainte. Altfel, nu ai cum despărți știrile de fake news, nu ai cum face alegeri politice corecte (rezistând populismului), nu poți înțelege propria persoană și comunitatea în care trăiești (evidențiind prejudecățile de rasă, etnie sau gen), nu poți investi în propria educație și multe altele asemenea.
Ca efect colateral, pandemia a „liniștit“ (cel puțin momentan) disputele menționate mai sus: pentru a rămâne sănătoși, viața noastră a trebuit să fie, pe cât se poate, „contactless“. „Hârtia“ a pierdut, deocamdată, lupta cu „ecranul“ (chiar dacă, poate, nu și războiul…), acesta din urmă devenind vital pentru muncă, educație și sănătate.
De unde și nevoia reconsiderării conceptului de „alfabetizare“: s-a trecut, deja, de câteva decenii, de la paradigma „alfabetizării operaționale“ (scris-citit-socotit), considerată suficientă pentru un capitalism „sănătos“, la cea a alfabetizării funcționale (înțelegerea și folosirea celor citite), ilustrată, de exemplu, prin testele PISA, esențială pentru o societate democratică. „Știința lecturii“ a devenit din ce în ce mai sofisticată, cu două mari orientări: „lectura ca decodificare“ (bazată, mai ales, pe lingvistică și pe științele comunicării) versus „lectura ca înțelegere“ (bazată pe științele cunoașterii), fiecare cu avantaje și dezavantaje și cu tehnici specifice de dezvoltare a competențelor respective.
de Șerban IOSIFESCU – profesor universitar, președintele ARACIP
Articol integral poate fi citit în numărul 12, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.
