Despre planul-cadru se vorbește în termeni de foarfecă; exclusiv și dintotdeauna. E ca un reflex de client care de când se știe vrea ca frizerul să-l ia din foarfecă, să-l scurteze nițel, în baza convenției fatale că orice se taie crește la loc. În gândirea celor care de zeci de ani se succedă la conducerea școlii românești, ce altceva să-nsemne modificarea (inclusiv cu dezbatere în chip democrat) planului-cadru decât scurtare?! E în actualitate o astfel de modificare, însă tema nu e deloc nouă. Modificările planului-cadru sunt atât de dese și de alandala, încât unele nici nu apucă să intre-n vigoare, că vin altele peste ele.

N-ai cum să-l vorbești de bine

Planul-cadru – ce discipline de învățământ și câte ore din fiecare să se facă la fiecare clasă, adică un fel de orar pe verticală – este una din relele eternizate ale școlii noastre, ca toaleta din curtea școlii, ca subfinanțarea și ca analfabetismul funcțional. Nu numai că n-ai cum să-l vorbești de bine, dar nici nu dă bine să nu aduci vorba despre el ca despre ceva insuportabil. Pedeapsa socotită că i se cuvine pentru că se prezintă așa rău și dăunător este decapitarea sau, mă rog, tăierea de undeva, scurtarea. De treizeci de ani încoace, nu a existat ministru al educației care se respectă să nu fi pornit schimbarea planului-cadru (planurilor-cadru, socotind că fiecare clasă are planul ei). În perspectivă și mai largă de încadrare, orice Românie educată, orice Educație care ne unește, orice Românie a Educației, Românie a Cercetării, orice Pact pentru Educație nu au fost de conceput fără modificarea planului/planurilor-cadru. Motivul se arată implacabil: e prea mare; metoda de modificare: tăierea. Prin modificarea planului/planurilor-cadru se înțelege exclusiv tăierea din orele pe săptămână ale unor discipline de învățământ și chiar tăierea de tot a unor discipline din orar.

Schimbările planului-cadru sunt atât de frecvent croite, încât nici nu apucă să fie pusă în aplicare forma modificată (nici vorbă să funcționeze un timp), că ea însăși e propusă pentru modificare. Ba câteodată, vreo formă proiectată respinsă pe parcursul legislativ se-ntoarce pe aceeași cale sau pe alta și tot apare ca gata de aplicat. Altădată, se întâmplă ca odată îndreptată și până la urmă promulgată, o lege de modificare să fie la rândul ei propusă pentru modificare cu aceeași motivație cu care la început de tot fusese respinsă de la promulgare.

Poate se sună și n-ajunge la mine

Acum, o nouă schimbare de plan-cadru este și nu este în actualitate. Este, pentru că trebuia să intre în vigoare din anul școlar aflat acum în curs, după ce a fost legiferată de un an și ceva, plimbată și mai-nainte cam tot un an între Legislativ, Președinție, iar Legislativ pentru revizuire. Nu este în actualitate, pentru că până la urmă la nivel de Executiv s-a decis, tradus într-o expresie rezistentă timpului și vremurilor, să nu se mai aplice acum, că „nu e momentul“.

Cea mai apropiată modificare a planului-cadru de la gimnaziu datează din 2016. Anul 2019 (practic, tot anul calendaristic) a fost consumat cu modificarea a ceea ce se legiferase ca modificat în 2016. Motivul l-a constituit nevoia de reducere a numărului de ore pe săptămână la toate ciclurile de învățământ preuniversitar. Returnată la începutul anului de la promulgare de către președintele Klaus Iohannis, legea de modificare a Legii Educației Naționale nr. 1/2011 (a unui articol din lege) prin care era modificat planul de învățământ a fost refăcută, retrimisă pentru promulgare, promulgată și bună de aplicare. Din no­­iembrie 2019 s-a știut că în septembrie 2020 planurile-cadru pe cicluri de învățământ preuniversitar vor cuprinde în medie pe săptămână 20 de ore la ciclul primar, 25 de ore la gimnaziu, 30 de ore la liceu. Au început ceva pregătiri în acest sens, nu în altă formă decât cea cunoscută, reprezentată de învârtitul în jurul eliminării unor discipline de învățământ și/sau al tăierii altor discipline. Cunoscut din experiențe anterioare era și caracterul falimentar al unei astfel de forme de abordare, așa că pregătirile s-au făcut mai mult ca să nu se facă. La fotbal se cheamă tragere de timp, în naivitatea de școlar se cheamă cât mai e până se sună, că poate nu mai ajunge la mine, în ideea că profesorul întoarce filele catalogului și ascultă elevii într-un ritm pe care-l va ajunge din urmă scurgerea orei. Cu vreo două săptămâni înaintea scadenței din septembrie 2020, prin ordonanță de ur­gență, s-a hotărât să nu se mai aplice re­­ducerea planurilor-cadru decât la clasa pregătitoare. Meteoric, în faza de proiect a ordonanței, existase prevederea reducerii la toate clasele de început de ciclu, cu aducerea din condei a unei nerealizări în chip de realizare, adică aplicarea ar fi urmat să se aplice eșalonat în următorii câțiva ani (adăugându-se câte o clasă, până în anul școlar 2025-2026), cu subînțelegerea formulelor de înghițit, de repetat pentru acoperirea științei precare sau deloc asupra temei, cu „predictibil“ și cu „nu se schimbă regulile în timpul jocului“. Motivarea renunțării acum la reducerea planurilor-cadru a fost aceeași cu care legea cu reducerea fusese respinsă de la promulgare în 2019: posibile probleme de încadrare, cu efecte sociale etc. Scurt zis, a fost o învârtire-n cerc pentru întoarcere cu un an și jumătate în urmă.

În cerc mai larg, învârtirea este cu în­toarcere-n urmă cu un deceniu. Mai bine zis, era să fie, dar până la urmă nici aia nu mai este. Numărul de ore atât de discutat, legiferat și retractat acum fusese prevăzut de la început în Legea Educației Naționale din 2011. Prevederea a fost scoasă ulterior din lege și în schimb au fost aprobate planuri-cadru cu peste 30 de ore. Sunt cele legiferate în 2016. Problema de actualitate în prezent, a scurtării la 20, 25 și 30 de ore, prezentată drept apucare a taurului de coarne în chip de noutate, ar fi cel mult întoarcerea la ce stabilise legea de la început, însă nici aia nu e: legea a prevăzut la început, în 2011, maximum 20, 25 și 30 de ore, pe când modificată în 2019, prevede în medie 20, 25 și 30 de ore, așa că, cel puțin toretic, posibilitatea este ca planurile-cadru, cine știe unde, să nu se reducă.

Și mai în urmă căutând, ușurarea programului elevilor prin reduceri e veche de zeci de ani. Îi poate fi găsit începutul pe la mijlocul anilor ’70, când s-a pornit ofensiva dusă și azi pentru legarea școlii de practică, de ceea ce se cere, odată cu de­­barasarea de teorie, vorbărie etc. Atunci i s-a zis esențializare. S-au subțiat manuale (s-au și urâțit), s-au redus informațiile și au fost livrate fragmentar, s-au tăiat ore la unele discipline de învățământ și au dispărut discipline cu totul.

Variante de azi pe mâine-poimâine

Tăierile de ore și disparițiile de discipline sunt considerate și azi metoda de refacere a planului-cadru, deși planul-cadru este o problemă de specialitate și asupra lui ar trebui să se lucreze cu alte instrumente decât cu foarfeca. Ce și cât să învețe elevii e de stabilit de către cei care cunosc meserie pentru așa ceva și sunt în măsură să se pronunțe, în niciun caz nu de către cine consideră totuna planul-cadru cu programa. Planul-cadru nu e de stabilit prin referendum, pe baza procentelor socotite din răspunsuri la întrebări de felul ce discipline considerați că trebuie scoase, la ce discipline trebuie introduse mai multe ore etc.

În circulație sunt patru variante posibile de planuri-cadru pentru gimnaziu, cărora din obișnuința însușirii unor vor­be (obișnuință dictată de crisparea de a nu fi arătat cu degetul că nu ești pe linie) li se zice scenarii, deși nu sunt scenarii, fiindcă nu au nimic dinamic în ele, ci sunt niște liste.

Se preconizează:

• eliminarea disciplinelor Educație tehnologică, Dezvoltare personală, Limba latină;
• eliminarea uneia dintre disciplinele Educație muzicală și Educație plastică, eliminare ascunsă sub posibilitate de a face una din ele la alegere;
• tăieri de ore la disciplinele Limbi mo­derne (studiate ca a doua limbă mo­dernă), Fizică, Chimie, Biologie, Geografie, Istorie.

Varianta I – Excluderea de la toate clasele a disciplinelor Educație tehnologică (o oră pe săptămână) și Consiliere și dezvoltare personală (o oră pe săptămână).

• Alegere între Educație muzicală și Educație plastică de către fiecare elev, împreună cu părinții, sub îndrumarea cadrelor didactice (se va lucra pe grupe).
• Numărul de ore pe săptămână: clasa a V-a – 22 obligatorii, maximum 2 opționale (25 în prezent); clasa a VI-a – 24 obligatorii (27 în prezent); clasa a VII-a – 27 obligatorii (30 în prezent); clasa a VIII-a – 27 obligatorii (30 în prezent).
• Reorganizarea ariilor curriculare: Matematică, științe și tehnologii – preia și actuala arie curriculară Informatică și TIC; Societate și civism – actuala arie curriculară Om și societate, fără disciplina Religie; Dezvoltare personală și sensibilizare culturală – include Educație artistică (plastică și muzicală), Religie, Educație fizică.

Varianta II – Excluderea de la toate clasele a disciplinelor Educație tehnologică (o oră pe săptămână) și Consiliere și dezvoltare personală (o oră pe săptămână).

• Excluderea de la clasa a VII-a a disciplinei Limba latină (o oră pe săptămână).
• Eliminarea de la clasele la care sunt prevăzute a câte unei ore la disciplinele Limba modernă 2, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie, Istorie.
• Menținerea la clasa a V-a în ore distincte a disciplinelor Educație muzicală, Educație plastică.
• Numărul de ore pe săptămână: clasa a V-a – 22 obligatorii (25 în prezent); clasa a VI-a – 23 obligatorii (27 în prezent); clasa a VII-a – 25 obligatorii (30 în prezent); clasa a VIII-a – 26 obligatorii (30 în prezent).
• Reorganizarea ariilor curriculare: eliminarea ariei curriculare Consiliere și orientare.

Variantele III și IV – Elaborare având în vedere consultarea profesorilor și a pă­­rinților pe bază de chestionare.

• Includerea unor ore de curriculum diferențiat: 1-2 la clasele a V-a și a VI-a, 1-3 la clasele a VII-a și a VIII-a.
• Numărul de ore pe săptămână: clasa a V-a – 20,5-21,5 (varianta III), 21-22 (varianta IV); clasa a VI-a – 23-24 (ambele variante); clasa a VII-a – 24,5-26,5 (varianta III), 24-26 (varianta IV); clasa a VIII-a – 26-28 (ambele variante).

Reacțiile provocate de eliminarea unor discipline și amputarea altora sunt de prezentat fără comentarii, fiind recomandate de autoritatea intelectuală a celor care le transmit; desigur, cei a căror vorbă contează.

Articolul integral poate fi citit în numărul 13 al revistei Tribuna Învățământului