În orașul Șimleu Silvaniei, 9 Mai a fost sărbătorit cu solemnitate, într-o stare de spirit frumoasă, înălțătoare, pe măsura importanței acestei zile. În mod deja tradițional, locuitorii urbei de la poalele Măgurii Șimleului și nu numai, prin prezența lor la ceremoniile desfășurate, au cinstit cum se cuvine cele trei evenimente istorice importante: 138 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României, 70 de ani de când Al Doilea Război Mondial a luat sfârșit și 30 de ani de la adoptarea lui 9 Mai drept Ziua Europei de către Consiliul European.
Sărbătoarea a început înaintea prânzului, la Cimitirul Catolic, unde a fost identificat mormântul sergentului Florin Barbu (1922-1944), din localitatea Ludișor, județul Brașov, decedat în urma transportului de muniție înspre Șimleu Silvaniei în anul 1944. În acest cimitir sunt și opt morminte ale unor soldați germani căzuți în luptele din această zonă în urma retragerii lor spre Carei. În acest context, în cimitir, devenit Cimitirul Eroilor, s-a efectuat un ceremonial de pomenire și de cinstire a acestora, cu Gardă de Onoare, cu serviciu religios și cu depuneri de coroane de flori, coordonat de plt. adj. pr. Marcel Ungurean. Au ținut alocuțiuni domnii: col.(r) Alexandru Liviu Șerban – președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Sălaj, și col. Ștefan Toader – comandantul Garnizoanei din Șimleu Silvaniei.
Festivitatea de sărbătorire a zilei de 9 Mai a început în toiul zilei și s-a desfășurat, ca de obicei, în jurul Sfintei Troițe din fața Bisericii Ortodoxe nr. 1. După primirea onorului de către ing. Septimiu Cătălin Țurcaș – primarul orașului, și de col. Ștefan Toader din partea Gărzii de Onoare a Unităților Militare, a urmat ceremonialul arhicunoscut la astfel de evenimente. Despre importanța zilei de 9 Mai, în tripla ei dimensiune istorică, au vorbit: sg. maj. Maria Ungureanu – coordonatoarea întregii activități, col.(r) Alexandru Liviu Șerban, col. Ștefan Toader, ing. Septimiu Cătălin Țurcaș, ing. Lucian Bode – deputat în Parlamentul României, și jr. Valer Crișan – vicepreședinte al Consiliului Județean Sălaj.
Col. Ștefan Toader, comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, a decernat câte o „Diplomă Aniversară”, pentru „recunoștința și respectul față de faptele de arme ale ostașilor români care au participat la eliberarea și reîntregirea patriei, în cea mai mare conflagrație a secolului XX”, următorilor veterani sau văduve de război: Bálogh Alexandru, Ioan Făgărășan, Anastasia Ciobanca, Nagy Gizela și Kovács Agneta. Locotenent Mihaela Vesa le-a oferit, elegant și cu admirație, câte o floare. Din partea Primăriei și a Consiliului Local, ing. Septimiu Cătălin Țurcaș a dăruit fiecăruia „cadouri simbolice”. Duminică, 10 mai 2015, reprezentanți ai Garnizoanei și ai Primăriei au mers, cu același scop, la cei care n-au fost prezenți, adică: Elisabeta Ihoș, Barna Gizela, Lönhard Jenö, Tóth Șandor, Ștefan Sime, Hegheduș Ștefan și Kovács Iosif.
Au depus coroane de flori: Consiliul Județean Sălaj; Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei; Unitățile Militare din Garnizoana Șimleu; Veteranii de Război, Cadrele militare în rezervă și în retragere – Filiala Șimleu; Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Sălaj; Ministerul Afacerilor de Interne, prin Poliția și Pompierii din Șimleu; PSD; PNL și Cabinetul parlamentar al deputatului Lucian Bode; UDMR; Bisericile Ortodoxe și Biserica Greco-Catolică; Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor; Școlile Gimnaziale; CN Simion Bărnuțiu; CT Iuliu Maniu; Lic. Tehnologic Ioan Ossian și SC Simex SA.
În continuare, corul format din elevi și enoriași ai Bisericii Ortodoxe nr. 2, dirijat de prof. Traian Albu, în acompaniamentul cantautorului Petre Gliguța (Cercul Militar), a prezentat un program cultural-artistic adecvat, cu recitări și cântece, apreciat de întreaga asistență.
A urmat desfășurarea unui exercițiu „drill team” de către opt militari, sub comanda slt. Bogdan Croitoru, și defilarea Gărzii de Onoare cu Drapelul de Luptă al Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” și a Fanfarei „Promenada”, din Zalău (dirijor, Lucian Pop). În plus, pe scena Cercului Militar, în memoria și onoarea ostașilor români căzuți în Al Doilea Război Mondial, Fanfara a prezentat un moment artistic, cu intonarea cântecului „Treceți, batalioane române, Carpații!”, după care trompetistul a sunat… „stingerea”. Pentru cei prezenți s-a cântat: Mulți ani trăiască!
La mulți ani, Europa! La mulți ani, România! La mulți ani, Șimleu Silvaniei!
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei