Datele din titlul acestui articol sunt reperele care au stat la baza înfăptuirii Marii Uniri. Le-am pus ca titlu pentru a sublinia faptul că fără 9 Aprilie şi fără 28 Noiembrie măreţia zilei de 1 Decembrie ar fi fost mult diminuată. Pe 9 Aprilie 1918, 27 martie pe stil vechi, Sfatul Ţării, organul legislativ al Basarabiei înfiinţat în urma prăbuşirii Imperiului Țarist în 1917, a votat prin vot uninominal deschis unirea cu Regatul României, menţionând printr-o Declaraţie că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna, SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA“. Această Declaraţie a fost semnată, în numele Sfatului Ţării, de Ion Inculeţ (preşedinte), Pan Hallipa (vice­preşedinte) şi Ion Buzdugan (secretar).
Mult mai zbuciumat a fost însă drumul Bucovinei către unificarea cu România. Teritoriu al fostului Imperiu Austro-Ungar, este revendicat atât de români, care doreau unirea cu Regatul României, cât şi de ucraineni, care doreau unificarea cu Republica Populară Vest-Ucraineană.
La iniţiativa lui Sextil Puşcariu şi a lui Iancu Flondor, este convocată o adunare naţională română la Cernăuţi care alege un Consiliu Naţional cu Dionisie Bejan preşedinte. În paralel, este organizat un Comitet Regional Ucrainean care cere alipirea la Ucraina. În acest context, un moment important a fost sosirea la Cernăuţi a unui detaşament de 180 de militari români conduşi de sublocotenentul Ilie Lazăr care, din proprie iniţiativă, decide să acorde sprijin autorităţilor române. Astfel, pe data de 28 Noiembrie, 15 noiembrie pe stil vechi, Consiliul Naţional Român convoacă Congresul General al Bucovinei care votează, cu sprijinul reprezentanţilor germani şi polonezi, unirea cu Regatul României. În Declaraţia de unire se menţionează: „…Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României“.
Stimaţi cititori, am subliniat numele româ­nilor participanţi de frunte ai acestor evenimente istorice, din nefericire mai puţin cunoscuţi în comparaţie cu cei care au participat la Adunarea de la Alba Iulia, ca omagiu şi recunoştinţă pentru cei care au pornit întregirea Ţării.
Sigur, momentul culminant al întregirii Ţării este cel din 1 Decembrie 1918, 18 noiembrie pe stil vechi, prin care se subliniază că:
„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre“.
Nu pot încheia acest mic articol fără să mă gândesc cu tristeţe la tragedia sorţii noastre după 1940.
Doamne, apără şi ajută ROMÂNIA!
Răzvan BOBULESCU,
Președintele de onoare al FNS Alma Mater