5 iunie – Ziua Învățătorului

5 iunie este Ziua Învățătorului în România. În mod symbolic, profesia de învățător este celebrată în ziua de naștere a lui Gheorghe Lazăr (1779-1823), întemeietorul învățământului modern românesc, fondatorul primei școli cu predare în limba română, în 1818, Școala de la Sfântul Sava, din București.

Cu ocazia Zilei Învățătorului 2022, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu, transmite următorul mesaj:

„Astăzi, 5 iunie, este Ziua Învățătorului, o zi specială în care ne îndreptăm toate gândurile noastre bune și întreaga noastră recunoștință către învățătorii și învățătoarele din întreaga țară!

Investiți în fiecare zi din puterea și dăruirea voastră pentru fiecare copil care vă trece cu emoția firească pragul clasei. Știm că mulți dintre elevii voștri vă sunt ca fiii sau fiicele voastre, așa cum și ei simt dinspre voi toată căldura părintească. Ați devenit modele demne de urmat pentru generații întregi, iar unii dintre copii se simt la școală ca acasă, tot datorită vouă!

Îi învățați pe cei mici să facă primii pași spre a fi oameni mari, le insuflați dragostea de carte, curajul de a descoperi lumea, dar și bucuria de a trăi în toate culorile vieții!

Sunteți oameni talentați, cu vocație, formați caractere și conturați destine, iar fiecare vorbă pe care o spuneți rămâne în memoria copiilor.  Activitatea voastră este una complexă, iar cu fiecare reușită pe care o au elevii voștri, credem că, de fapt, Ziua Învățătorului este în fiecare zi!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ vă mulțumește pentru tot ceea ce faceți, deși știm că nu vă este întotdeauna ușor. Ne dorim să aveți parte de multă sănătate și putere de muncă. Noi vom continua să luptăm pentru a vă fi recunoscut pe deplin statutul, precum și pentru a fi răsplătiți pentru eforturile voastre, așa cum doar o societate normală poate să o facă!

La mulți ani!”

Distribuie acest articol!