48% dintre candidați la examenul de titularizare de anul acesta au obținut note peste 7 înainte de contestațiiMinisterul Educației a publicat marți, 18 iulie, rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului de titularizare pe posturile didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2023.

Astfel, potrivit datelor furnizate de ministerul Educației, 48% dintre candidați au obținut note peste 7, procentul fiind aproximativ la același nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) și superior cu peste 4% față de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%).

De asemenea, 33,45% dintre cei care s-au părezentat la concurs au obținut note cuprinse între 5 și 7, în creștere față de anul trecut când procentul a fost de 32,91%.

Din promoția curentă, 44,99% dintre candidați au obținut note peste 7, procent relativ apropiat de nivelul înregistrat în anul anterior (45,83%) și superior celui din anul 2021 (40,63%), precizează comunicatul ME.

127 de candidați au obținut nota 10 (146 în anul 2022 și 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

Potrivit aceleiași surse, în centrele de evaluare au fost transmise 23.892 de lucrări, fiind notate 23.850 de lucrări. „Din cauza abaterilor de la prevederile metodologiei de concurs, 42 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare. Alți 26 de candidați au fost eliminați din sălile de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Toți candidații aflați în aceste situații nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2023 – 2024”, precizează Ministerul Educației.

Rata de participare la proba scrisă a fost de 83,17%, din promoția de absolvenți ai acestui an prezentându-se 81,70%, 2.623 de candidați (9,87%) s-au retras – 2.541 din motive personale și 82, din motive medicale.

Contestațiile se depun marți, 18 iulie,  la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice online, la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar, până la ora 21:00, iar miercuri, 19 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale vor fi comunicate miercuri, 26 iulie.

Pentru a obţine angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizarea pe post), candidații trebuie să obţină, la proba scrisă, minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5, la proba scrisă.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată va fi făcută în ordinea descrescătoare a mediilor și va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate în cadrulș inspectoratelor școlare județene și ISMB, pe 27 și 28 iulie.

Distribuie acest articol!