Departe de a fi doar o ocupație secundară, arta literară este acel must have pe care omenirea nu poate să-l rateze. Iar scriitorilor trebuia să li se redea demnitatea pe care o merită, pentru contribuția lor esențială vizibilă sau abia ghicită la bunul mers al lucrurilor.

Cine sunt scriitorii?

În primul rând, scriitorii sunt martori ai existenței, ca cei care reconstituie în profunzime tabloul vieții, consemnându-l.

Tălmăcitori, fiind aceia care citesc însemnele timpului și în devălmășia întâmplărilor, explicându-le și dându-le un sens.

Vindecători, pentru că într-un anumit fel exorcizează răul din inimi și din lume, dezvăluindu-l și învățându-ne să iubim viața și pe noi înșine.

Călăuze în marea aventură a ființei, ca cei care-și pun cele mai mari și îndrăznețe întrebări.

Creatori ai unor realități superioare, un fel de prelungire pe un plan mai înalt a celor ce există, transfigurându-le.

Înnoitori, fiind adevărați agenți ai progresului, datorită libertății de a gândi dincolo de opreliștile timpurilor și ideologiilor.

Toate aceste ipostaze în care se pot găsi scriitorii le dau  dreptul la recunoaștere publică și la o zi în care să fie sărbătoriți.

Când îi sărbătorim pe scriitori ?

În ianuarie 1986, în cadrul celui de-al 48-lea Congres Internațional PEN Club, s-a hotărât ca data de 3 martie să fie Ziua Internațională a Scriitorului.

Pași importanți în această direcție au fost făcuți încă din 1921, când la Londra, la inițiativa britanicei Catherine Amy Dawson-Scott a fost înființat PEN CLUB (poeți, eseiști, romancieri), primul său președinte fiind cunoscutul romancier John Galsworthy. Această organizație a fost creată cu scopul de a-i proteja pe scriitori, dar și dreptul la liberă expresie.

Iată câteva dintre principiile acestei organizații, stipulate în Charta PEN Club:

• Literatura nu cunoaște frontiere și trebuie să rămână o monedă curentă între oameni, în ciuda frământărilor politice internaționale.
• Operele de artă, ca patrimoniu al umanității, ar trebui să nu fie atinse de tensiunile politice ori naționale.
• Membrii PEN să contribuie prin influența pe care o au la susținerea idealului unei unice umanități, care să trăiască în pace.
• Asumarea angajamentului ca membrii PEN să se opună oricărei forme de suprimare a libertății de expresie.

Scurtă istorie a PEN Clubului Român

Înființat în 1923 și avându-i printre inițiatori pe Liviu Rebreanu, în 1945 acest club dispare, asemenea altor instituții și organizații independente românești. Secretarul PEN Clubului de la acea dată, Radu Cioculescu, a fost arestat, murind în închisoare.

După 1964, PEN Clubul Român va fi reînființat doar formal, fără  însă a funcționa. Iar în anii ’70 era mai mult o secție de relații internaționale a Uniunii Scriitorilor Români, având obligația de a servi regimul comunist.

La 11 septembrie 1990, Centrul PEN Român renăștea, Ana Blandiana fiind primul său președinte (până în 2004). Iar în 2019, scriitorul sibian Radu Vancu a fost ales pentru 4 ani la conducerea PEN Clubului Român.

Noile obiective

În circumstanțele actuale, organizația profesioniștilor în ale scrisului are ca principale obiective supraviețuirea literaturii, amenințată tot mai mult de televiziune și de subcultură, dar și protejarea drepturilor și libertăților profesionale ale scriitorilor, precum și a libertății de expresie.

Scriitorul român azi

De la idealurile la realitatea de zi cu zi a scriitorului e un drum lung și plin de obstacole. Poate că libertatea de expresie nu este suprimată în România zilelor noastre, dar de multe ori este atins dreptul la siguranță materială, lucrul care  protejează indirect libertatea de conștiință și expresie a artiștilor.

Iată ce spune Mircea Vasilescu în cartea lui, Cultura română pe înțelesul patrioților: „Scriitorii nu pot trăi din cărțile pe care le publică. În general, un autor primește 7% din prețul cărții…[…]. Așa încât scriitorii trăiesc din altceva, dintr-un contract de muncă permanent: fac jurnalism, sunt profesori, bibliotecari, redactori în edituri etc. Am putea spune, cu toată tristețea, că scrisul e de fapt o meserie de timp liber, un fel de hobby, nu o profesie din care «să poți pune o pâine pe mas㻓. (Cultura română pe înțelesul patrioților, pag. 78, editura Humanitas, 2018).

De facto, și nu la nivel declarativ, munca de creație are încă un loc periferic în societatea românească (și poate nu numai). E frumoasă celebrarea publică a scriitorului, cu discursuri, festivități și alte manifestări, dar pare mai mult o formalitate ce se cere îndeplinită pentru a da bine la nivel internațional și în ochii opiniei publice.

Scriitorul nu este un simplu prestator de servicii, așa cum s-ar putea crede în societatea de azi, ci mai degrabă un factor de progres pentru națiunea din care provine și poate chiar pentru întreaga umanitate.

Scriitorul român din zilele noastre, în cele mai multe dintre cazuri încearcă să-și ducă până la capăt menirea, strecurându-se printre multele obstacole care i se aștern în cale, dar plătind și prețul unui asemenea demers.

Oameni și cărți

Literatura e despre și pentru oameni, nefiind doar un exercițiu destinat uzului personal al autorului. Așadar, omul și cartea s-au însoțit mereu pe drumul către descoperirea naturii lucrurilor și au fost de aceeași parte a baricadei în căutarea și deslușirea ființei umane.

Scriitorul și cititorul se întâlnesc prin intermediul operei și fac schimb de idei, își împărtășesc atitudini și se sprijină reciproc.

De aceea, Ziua Internațională a scriitorului este și ziua în care se celebrează această întâlnire de taină. E deopotrivă ziua autorului, a operei și a cititorului, un trio care ridică pe umerii săi conștiința umanității. Protejând drepturile scriitorilor, ocrotim de fapt dreptul la progres spiritual al nostru, al tuturor. Atunci când și ultima voce care clamează libertatea de expresie va fi stinsă, o noapte grea se va așterne peste sufletul umanității. Și episoade de acest fel chiar s-au întâmplat în anumite locuri și epoci nu prea îndepărtate. Așadar, să redăm scriitorilor locul care li se cuvine, respectându-le statutul și sprijinindu-le munca, pentru că și de ei depinde mersul spre mai bine al umanității.