Sistemele de educație, încotro? Despre LEADERSHIP-UL ŞCOLAR ÎN CONTEXTUL CRIZEI COVID-19 (I)

Prof. dr. Genoveva Farcaș
Prof. Irina Prodan
Inspectoratul Școlar Județean Iași

Deceniul al treilea al mileniului al treilea a adus omenirii de pretutindeni, în mod imprevizibil, rapid și generalizat pandemia care avea să afecteze în lanț toate sistemele economice, serviciile, turismul, transporturile, sistemele educaționale, dar mai ales sănătatea publică a cetățenilor de pe toate continentele. În acest context, criza astfel instalată nu cunoaște limite sau frontiere. Mai mult decât atât, interconexiunile stabilite la nivelul economiei globale şi realităţile politice pot amplifica efectul de undă al fiecărei situaţii de criză în parte.

  1. Krisis. Impactul crizei asupra educației

 Orice situație de criză, ne prezintă Gene Klann,  este caracterizată de un grad ridicat de instabilitate şi poate pune în pericol continuitatea oricărui sistem sau organizaţii, reprezentând un moment-cheie sau o perioadă critică ce poate aduce atât surprize, cât şi schimbări dramatice. Din această perspectivă, criza poate fi descrisă ca un punct de cotitură în activitatea unui sistem şi este semnificativ acest fapt, deoarece consecinţele situaţiei vor fi decisive pentru viitorul său.

Însuşi termenul de criză îşi are originea în grecescul krisis, care înseamnă „a cerne sau a separa”. Crizele au potenţialul de a separa trecutul unei entităţi de viitorul său, de a înlocui securitatea cu insecuritatea, dar şi de a-i separa pe liderii eficienţi de cei ineficienţi. Crizele au, de asemenea, potenţialul de a genera creativitate acolo unde se instalase rutina şi de a deturna spre orizonturi neaşteptate cursul firesc al unei organizaţii. Nu întâmplător, John F. Kennedy afirma că, atunci când este scris în limba chineză, cuvântul „criză” este compus din două caractere: unul reprezintă pericolul și celălalt reprezintă oportunitatea.

Multe crize sunt generate de o situaţie de urgenţă – o condiţie sau o stare de fapt instalată brusc, ce necesită atenţie imediată. Criza în sine include situaţia de urgenţă care i-a servit drept catalizator. Situaţia de criză poate fi amplificată de atenţia constantă a mass mediei, dar şi de neliniştea şi foamea de informaţii a populaţiei. Crizele, conform lui G. Klann, pot rezulta dintr-o multitudine de situaţii – catastrofe financiare, deversări de substanţe toxice, accidente sau deraieri, dezastre naturale, război, accidente industriale, de succesiunea la vârful unei ierarhii etc.

În ultimele luni, omenirea se confruntă cu o criză de sănătate publică fără precedent în vieţile celor mai multor dintre semeni, generată de pandemia mondială de COVID-19, ce transmite unde de şoc spre toate planurile ce construiesc arhitectura fiecărei naţiuni.

Deşi nicio situaţie de criză nu se aseamănă cu alta, acestea împărtăşesc o serie de trăsături comune. Spre exemplu, situaţiile de criză au caracter imprevizibil şi neplanificat, pot genera teamă sau panică în rândul celor afectaţi, iar elementul de şoc sau chiar de teroare poate fi devastator dacă criza are un element de pericol fizic. Din aceste motive, criza poate exercita un impact major asupra nevoilor, emoţiilor şi comportamentului uman.

Crizele au tendinţa de a genera haos şi confuzie în sistem, alimentate, de regulă, de lipsa informaţiilor de care toţi au cea mai mare nevoie emoţională în astfel de momente. Cei implicaţi simt nevoia să ştie şi să înţeleagă ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat şi cum le va fi afectat viitorul. În acest context, ambiguitatea este cu atât mai puternică.

Situaţiile de stres extrem pot disocia oameni, altminteri raţionali, de sentimente şi judecată. În situaţii de criză, oamenii pot dovedi compasiune, sacrificiu de sine şi curaj, ori pot deveni egoişti, temători şi lacomi, iar probabilitatea producerii unor conflicte sau comportamente iraţionale poate fi ridicată. Comportamente anterior disfuncţionale se pot accentua pe parcursul unei crize, iar pentru cei afectaţi emoţional de manifestările acesteia, chiar şi efectuarea celor mai simple activităţi poate deveni o provocare. Într-un astfel de cadru – haotic, ambiguu şi puternic încărcat emoţional – adevăraţii lideri îşi vor arăta cu adevărat măiestria.

Criza generată de pandemia COVID-19 a avut un impact important asupra tuturor sistemelor educaționale. În lume, peste 1.5 miliarde de elevi şi studenţi, adică peste 90% din populaţia şcolară a lumii, stau acasă în urma închiderii şcolilor în 190 de ţări, potrivit estimărilor UNESCO. În timp ce profesorii se străduiesc să transfere instruirea în mediul on line, experţii în educaţie din lumea întreagă îşi exprimă îngrijorarea faţă de amplificarea inegalităţii de şanse în educaţie. „Pandemia va provoca cea mai mare perturbare a accesului la educație pe care a cunoscut-o omenirea, cel puţin în ultimul secol”, a declarat Fernando M. Reimers, profesor la Harvard Graduate School of Education. Efectele combinate ale închiderii școlilor vor exercita un test de stres asupra unui sistem al inegalităţilor structurale, oricum afectat de clivaje profunde.”

              Un raport al UNESCO prezintă impactul pandemiei asupra sistemelor de educație,  efectele negative ale suspendării cursurilor. În afara faptului că închiderea şcolilor presupune costuri sociale şi economice ridicate pentru comunitatea globală, se constată efecte negative deopotrivă pentru elevi, profesori, părinți:

  • Întreruperea procesului de învăţare. Şcolile sunt esenţiale pentru menţinerea elevilor într-o stare de stimulare intelectuală, care le asigură dezvoltarea competenţelor, abilităţilor şi cunoştinţelor necesare pentru a putea evolua din punct de vedere academic şi profesional. Închiderea acestor instituţii îi afectează cu atât mai mult pe elevii din medii sociale dezavantajate care, de regulă, beneficiază de mai puţine oportunităţi educaţionale dincolo de porţile şcolii.
  • Riscul de creştere a ratei de abandon şcolar. Pentru sistemele de învăţământ, va fi o provocare să asigure întoarcerea tuturor elevilor la şcoală, mai ales în situaţia în care şocul economic îi va forţa pe unii dintre aceştia să lucreze pentru a genera venituri necesare familiilor afectate financiar.
  • Provocări privind măsurarea şi validarea învăţării. Evaluările de la finalul diferitelor etape ale şcolarităţii, a căror miză este, de regulă, accesul spre următoarea treaptă de învăţământ sau pe piaţa muncii, sunt bulversate atunci când şcolile îşi închid porţile. Strategii precum amânarea, anularea sau administrarea examenelor la distanţă pun sub semnul întrebării echitatea, mai ales având în vedere accesul inegal la instruire.
  • Dezvoltarea unor comportamente de risc. În absenţa unor alternative, părinţii care lucrează sunt adesea puşi în situaţia de a-şi lăsa copiii nesupravegheaţi, ceea ce poate conduce la dezvoltarea unor comportamente de risc.
  • Izolare socială. Şcolile reprezintă nuclee de activitate socială şi interacţiune umană. Când şcolile se închid, mulţi copii şi tineri pierd contactul social care este esenţial pentru învăţare şi dezvoltare.
  • Confuzie şi stres în rândul cadrelor didactice. Atunci când școlile se închid în mod neaşteptat și pe termen necunoscut, în rândul cadrelor didactice se poate instala o stare de incertitudine alimentată de necunoaşterea obligaţiilor, dar şi de barierele pe care le pot întâmpina în stabilirea şi menţinerea legăturii cu elevii  pentru a le asigura continuitatea instruirii. Tranziţia către platformele de învăţare la distanţă poate fi nestructurată şi frustrantă, chiar şi în situaţiile în care atât profesorii, cât şi elevii au acces la dispozitive conectate la internet.
  • Provocări în crearea, menținerea și îmbunătățirea învățării la distanță. Cererea în ceea ce priveşte învățarea la distanță creşte atunci când școlile se închid și deseori copleşeşte portalurile existente, destinate acestui proces. Mutarea învățării în mediul on line creează provocări enorme, atât la nivel uman, cât și tehnic.
  • Părinţii sunt nepregătiţi pentru şcolarizarea la distanţă şi de acasă. Închiderea şcolilor i-a pus adesea pe părinţi în situaţia de a le facilita copiilor învăţarea, o sarcină care pentru mulţi se poate dovedi dificilă, mai ales în contextul unui nivel de educaţie scăzut sau al lipsei resurselor.
  • Costuri economice ridicate. Angajaţii trebuie să renunţe, chiar şi parţial, la norma de lucru pentru a-şi îngriji copiii, ccea ce poate avea un impact negativ atât asupra veniturilor, cât şi asupra productivităţii, în general.
  • Leadership-ul în situaţii de criză. Premise ale unui management eficient în școlile noastre

În condițiile în care sistemele de educație au fost puternic afectate de pandemie, cine și cum poate interveni pentru diminuarea acestor efecte negative? Ce abordări diferite trebuie să se producă în  leadership-ul școlar?

În genere, leadership-ul eficient în situaţii de criză presupune răspunsul la nevoile, emoţiile şi comportamentele umane cauzate de criză, aceasta afectând moralul, atitudinile, productivitatea, capacitatea de concentrare, nivelul de stres, relaţiile şi multe altele. Oamenii vor fi mai înclinaţi să urmeze un lider care le induce o stare de confort psihic şi care este capabil să răspundă la nevoile lor de bază.

Leadership-ul eficient al situaţiilor de criză poate salva o organizaţie de la haos şi poate deschide calea unor oportunităţi acolo unde înainte existau doar dezavantaje. Studii actuale consemnează faptul că organizaţiile care gestionează cu succes situaţiile de criză pot ieşi din acestea cu un grad mai mare de loialitate din partea angajaţilor, clienţilor şi comunităţii faţă de cel existent înainte.

Este necesar ca liderii să identifice în situaţia respectivă oportunităţi de care va beneficia nu doar organizaţia, ci care vor şi creşte potenţialul realizărilor individuale în rândul personalului acelei organizaţii. În acest demers, liderii ar trebui să identifice elementele umane – emoţiile, comportamentele şi reacţiile care afectează şi sunt afectate de criză şi care îi pot influenţa rezultatul.

O strategie de leadership cu adevărat eficientă în situația de criză presupune, cu necesitate, o serie de abilități și intenții puse în practică.

 Cercetări în domeniu descriu opt trăsături şi perspective care pot contribui la abilitatea unui lider de a obţine rezultate pe parcursul unei situaţii de criză:

  • Comunicarea. O strategie de comunicare coerent articulată este fundamentală pentru activitatea oricărei organizaţii înainte, în timpul şi după ce situaţia de criză a luat sfârşit, cu atât mai eficace cu cât este completată de abilităţile personale de comunicare ale liderului.
  • Articularea coerentă a viziunii şi a valorilor, personale sau cultivate, la nivelul organizaţiei, comunicate, înțelese, asumate şi susţinute de toţi cei implicaţi.
  • Preocuparea. Interesul sincer pentru ceilalţi probează buna capacitate a unui lider de a veni în întâmpinarea nevoilor emoţionale ale semenilor ce trec printr-o situaţie de criză. 
  • Exemplul personal. Comportamentul oamenilor ce se bucură de respect tinde să fie imitat, indiferent de poziția lor oficială. Liderii eficienți pot folosi această tendință în avantajul lor dacă conştientizează impactul semnificativ pe care îl au cuvintele și acțiunile lor asupra celorlalți. Feedback-ul din partea subordonaţilor (nu în timpul unei crize, ci în perioadele normale) este o modalitate excelentă de a evalua modul în care aceştia percep și răspund la exemplul dat.
  • Caracterul. Sinonim cu integritatea, această trăsătură a comportamentului moral conştient ne defineşte cel mai bine atunci când nimeni nu ne priveşte. Disponibilitatea de a spune adevărul, consecvenţa vorbelor şi a faptelor, protejarea demnităţii celuilalt pot avea un efect pozitiv de durată asupra liderului, întărindu-i capacitatea de conduce şi diminuând impactul emoţional al crizei.
  • Competenţa. Se înţelege de la sine că liderii trebuie să fie capabili, din punct de vedere tehnic, să gestioneze atribuţiile poziţiei pe care o ocupă. Şarmul personal nu va putea niciodată, singur, masca competenţele tehnice şi manageriale deficitare. Şi aproape nimic nu va multiplica anxietatea personalului din subordine mai mult în timpul unei crize decât percepţia că liderul este incompetent. Liderii competenţi insuflă încredere şi elimină îndoiala şi teama.
  • Curajul. Este necesară o doză consistentă de curaj pentru a spune adevărul în situaţii de criză, pentru a lua decizii dificile, a răspunde la întrebări incomode, a face faţă mulţimii neliniştite şi a accepta responsabilitatea.
  • Capacitatea de a lua decizii. În timpul unei crize, chiar şi o decizie greşită care induce o acţiune este mai bună decât lipsa unui comportament proactiv.

Școlile noastre au nevoie acum de manageri și lideri competenți, implicați, creativi, cu valori profesionale și personale bine conturate. Provocarea cea mai însemnată a crizei de sănătate publică asupra sistemului de educație este adresată liderilor școlari. Cu cât mai mulți dintre aceștia vor genera schimbare, adaptare și eficiență la noile contexte, cu atât vom regăsi profesori mai motivați pentru asumarea acestor transformări, elevi mai mulțumiți și mai implicați în continuarea învățării de acasă, dar și părinți care ne vor așeza pe noi, profesorii, acolo unde ne este locul, între apostolii neamului.

Bibliografie selectivă: