Școala și limitele educației online

Marcela GHEORGHIU

Criza în care a fost aruncată societatea de către pandemia care a lovit, în cele din urmă, și România, readuce în discuție o gravă problemă cu care sistemul de educație de la noi se confruntă după 1990: egalitatea de șanse, dreptul la educație pentru toți copiii, indiferent că e vorba de zona rurală sau de cea urbană, de categoriile mai mult sau mai puțin defavorizate de la noi.

Suspendarea cursurilor și închiderea școlilor, la începutul lunii martie, ca urmare a depistării primelor cazuri de contaminare cu COVID 19 în țara noastră a determinat Ministerul Educației și Cercetării să ia măsuri rapide pentru ca elevii să poată continua să învețe de acasă. Prin două adrese trimise tuturor inspectoratelor școlare județene din țară, MEC a cerut tuturor unităților de învățământ să activeze licențele gratuite Google și Microsoft, pe platforma clasaviitorului.ro, pentru a putea avea acces la aplicațiile G Suite for Education și Office 365 A1. De menționat că platforma nu este nouă,ea fiind folosită în cadrul proiectului CRED și până acum, dar de un număr mult mai mic de profesori.

”Având în vedere dreptul fundamental al copiilor la educație, precum și consecințele negative ale întreruperii cursurilor pe o perioadă îndelungată, vă rugăm – se spune în nota trimisă de minister către inspectorate – să întreprindeți urgent demersurile necesare pentru ca toate unitățile de învățământ din România să poată utiliza soluția tehnică de cursuri online”. Doar că aceste cursuri, aveam să aflăm ulterior, nu au rol de predare, ele doar menținând legătura cu școala! Mai mult, întrebarea care stă pe buzele tuturor este câți dintre elevi, la nivelul întregii țări au acces la aceste cursuri online, fiindcă, se știe de ani buni, nu toți copiii beneficiază acasă de un computer, o tabletă și acces la internet. Iar dacă la asta se adaugă faptul că nu toate cadrele didactice din țară au pus în aplicare recomandarea Ministerului Educației, ne putem da seama că șansele elevilor de a avea acces la cursurile online de pe perioada crizei coronavirus se micșorează simțitor.

De aceea, Ministerul Educației a cerut inspectoratelor școlare județene să contabilizeze câți elevi au acces la aceste cursuri și câte dintre cadrele didactice și-au mutat cursurile online.

Problema este cu adevărat gravă la nivelul mediului rural, unde numărul de copii care nu pot beneficia de aceste cursuri online este foarte mare, iar Ministerul Educației și Cercetării este conștient de această problemă și de faptul că ea trebuie, cumva, repede rezolvată, în acest sens, Monica Anisie  convocând la o ședință online mai multe ONG-uri și reprezentanți ai mediului de faceri, în vederea găsirii de soluții pentru copiii care nu pot beneficia de cursuri virtuale.

Evident că, dacă la această oră sistemul de educație din țara noastră ar fi avut o platformă de elearning – care se cere imperios de ani buni, încă din 2011 – nu ne-am mai fi confruntat cu această problemă. Evident că, dacă procesul de digitalizare a școlilor din întreaga țară s-ar fi făcut așa cum trebuie și până la capăt, elevii nu s-ar mai confruntat cu acest impediment. Evident că, dacă toate guvernele de după revoluție s-ar fi ocupat de reducerea decalajelor dintre rural și urban, lucrurile ar fi stat astăzicu totul altfel. Poate tocmai de aceea, conștientă fiind de această realitate, ministrul educației Monica Anisie a ținut să precizeze în nota tranmisă către inspectoratele școlare județene că este vorba despre o ”recomandare” și nu despre o ”obligativitate”, deoarece aceste cursuri doar mențin legătura cu școala, neavând rol de predare, în această perioadă, pentru elevi, important fiind să conștietizeze că nu sunt în vacanță. Dacă mai luăm în calcul și faptul că în absența unei decizii ferme din partea ministerului Educației cu privire la cursurile online această simplă ”recomandare” generează debandadă, în condițiile în care unii profesori aleg să facă aceste cursuri cu elevii lor, alții nu, unii copii beneficiază de ele, alții nu, școala online care se face la noi în țară pe perioada crizei de coronavirus nu pare să fie decât o simulare a actului de învățare, adică încă o formă fără fond care se adaugă altor și altor forme fără fond de după 1989.