TITU MAIORESCU, 180 de ani de la naștere

Sorin IVAN profesor universitar, jurnalist

Sunt 180 de ani de la nașterea lui Titu Maiorescu (15 februarie 1840). Fiu de ardelean, născut la Craiova, urmează școala primară în orașul de baștină și la Brașov, prima clasă de gimnaziu la Șcheii Brașovului și continuă la Academia Tereziană din Viena. Printr-o ambiție și eforturi exemplare, absolvă selecta Theresianum ca șef de promoție. Studiază filosofia la Universitatea din Berlin, literele și dreptul la Sorbona, iar doctoratul în filosofie îl susține la Giessen.

Apreciat în cercurile academice berlineze, se impune în societatea de elită germană ca un tânăr intelectual cu mari perspective pentru o strălucită carieră academică. Dar tânărul Maiorescu preferă să se întoarcă în țară și să participe la procesul de construcție a tânărului stat român, într-o perioadă a afirmării națiunilor europene. Devine profesor universitar, decan și rector al Universității din Iași, la numai 23 de ani, ajunge rapid o figură publică și culturală de marcă.

Fondează în 1863, împreună cu alții, Societatea „Junimea“ și, în 1867, revista Convorbiri literare. Scrie o serie de studii fundamentale despre logică, limbă, literatură, filosofie, cultură, civilizație, prin care se afirmă ca filosof al culturii, critic literar și mentor cultural, definit de spirit critic și deschidere europeană.

Promovează binecunoscuta teorie a formelor fără fond, prin care pledează pentru dezvoltarea logică, organică a culturii și civilizației românești. Rămân gravate în istoria și conștiința noastră frazele întemeietoare ale lui Maiorescu, care exprimă o viziune raționalistă asupra evoluției în istorie, pledând pentru adevăr și substanță în edificarea spirituală și culturală: „Căci fără cultură poate încă trăi un popor cu nădejdea că în momentul firesc al dezvoltării sale se va ivi și această formă binefăcătoare a vieții omenești; dar cu o cultură falsă nu poate trăi un popor, și dacă stăruiește în ea, atunci dă un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: că în lupta între civilizarea adevărată și între o națiune rezistentă se nimicește națiunea, dar nici – odată adevărul“ (În contra direcției de astăzi în cultura română, 1868). Cu aceste date intelectuale și morale, pe fondul unei viziuni moderne, de esență europeană, care afirmă primatul rațiunii și al spiritului critic puse în slujba con – strucției, dezvoltă o carieră prodigioasă în care este profesor, rector, scriitor, critic, om politic, ministru, prim-ministru, președinte de partid, academician.

Titu Maiorescu este cel care îl îndrumă și susține estetic pe Eminescu și-l sprijină de-a lungul scurtei și tragicei existențe a marelui poet. Îi recunoaște geniul și i-l afirmă cu intuiția și judecata marelui critic. În Direcția nouă în poezia și proza română (1872), spune despre Eminescu: „Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, până acum așa de puțin format încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar, în fine, poet, poet în toată puterea cuvântului este d. Mihail Eminescu“. După moartea poetului, îi fixează locul în literatura română în cuvinte memorabile, trasând coordonatele receptării estetice ulterioare: „Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cât se poate omenește prevedea, litera – tura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării românești“. (Eminescu și poeziile lui, 1889).

Sacrificând o carieră academică și un destin european – unii au vorbit în acest sens despre „jertfa lui Maiorescu“ –, marele critic și om politic și-a dedicat întreaga existență – nu lipsită de scandaluri politice, procese în justiție, drame și tragedii personale – creșterii și înălțării țării, alinierii ei, după o lungă epocă de subdezvoltare și înapoiere, la spiritul și valorile civilizației europene. Personalitate providențială, spirit vizionar și geniu fondator, Titu Maiorescu este considerat, prin activitatea și opera lui de prestigiu, „părintele culturii și civilizației românești moderne“ .