PISA Ramânem tot mai în urma lumii

Florin ANTONESCU

Elevii au rămas perplecși în bănci. Scriitorul din a cărui carte au un fragment în manual a intrat în clasa lor, a dat bună-ziua ca tot omu’, arată ca tot omu’, așa că după ce Doamna-l prezintă și-i îndeamnă să intre-n vorbă cu el, ce găsesc de zis întâi și-ntâi e să se mire că e viu. Pentru elevi, toți scriitorii din manual sunt morți, sunt „a fost un mare poet român“. În general, ceva care să fie, să existe în lumea din jur și despre care elevii să vadă că e vorba și-n manualele lor greu se găsește, dar și atunci, căznit, prefăcut, ireal. Școala ruptă de realitate e în firea lucrurilor la noi. Băgăm asta de seamă la ocazii cum sunt rezultatele Testului PISA și forfota provocată de ele.

Nimic despre fotbal

A socoti rezultatele României la Testul PISA drept un punctaj și un loc într-un clasament ca la fotbal care la ediția viitoare trebuie să fie mai bune, pentru aceasta găsindu-se necesare un plan/calendar „de activități, cu măsuri imediate și de perspectivă“ și definitivarea unui „set de măsuri concrete, cunoscute și asumate de toți actorii educaționali“ (cum comunică Ministerul Educației și Cercetării), seamănă a alunecare pe lângă un subiect grav. Testul PISA, cum este numit pe fugă și după ureche (inclusiv cu confuzia omonimică trimițând spre Italia), înseamnă Programul OECD pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (OECD Programme for International Student Assessment – PISA) și este de citit prin rostul și rezultatele lui drept un indicator al stării sistemului educațional în partea lui de bază și al perspectivei economico-sociale pe care o anunță. OECD este Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (The Organisation for Economic Co-operation and Development), care aplică testarea. Subiecții sunt elevi aflați la finalul învățământului general obligatoriu. Cum la noi persistă defazajul dintre durata învățământului socotit de nivel general și durata legiferată a școlii obligatorii, participarea este de la clasa a VII-a la clasa a X-a. Obiectivul testării este de natură economico-socială: în ce măsură tinerii considerați în mod rezonabil a fi la începutul mersului pe picioarele lor în viață dau semne că pot s-o și facă și, de aici, cât pot societatea, economia să conteze pe ei.

Testarea se desfășoară pe cicluri de trei ani (un an pregătire, un an aplicare, un an evaluare), cu începere din 2000, cu programare planificată până în 2024. Este aplicată la citire/lectură, matematică, științe și, la ediția din 2018, la competențe globale, o probă, simplu și în mare spus, de raportare la lume.

Crește „concentrația“ celor pentru care vorbește gura fără ei

Testul PISA verifică „alfabetizarea“ în domeniile respective, nu nivelul de cunoștințe. La noi, a prins un înțeles parțial, bazat pe sensul propriu al termenului de alfabetizare (probabil, pentru că este facil, frapant, cu trecere mediatică), înțelesul referitor la cunoașterea alfabetului, deci la putința de a citi. Nu numai la ediția acum în discuție (2018), ci și la cele anterioare, a fost extras din context rezultatul potrivit căruia circa 60% dintre subiecți s-au situat la proba de citire/lectură la nivelul care arată că pot „ține“ de la cap la cap un text de lungime medie și că pricep ce-i cu acel text, iar din această extragere a fost păstrat contrariul dedus, că 40% nu pot să urmărească un text banal și că, oricum, nu-l pricep. Astfel a apărut „analfabetul funcțional“, cu definiția lui de om care citește, dar nu înțelege ce citește, deci căruia lectura nu-i e de folos. Imediat a venit și definiția extinsă, de om trecut degeaba prin școală. A rămas ignorat restul „analfabetismului“ unui asemenea individ: „analfabetismul“ la socoteli uzuale, precum și „analfabetismul“ la ce și cum se întâmplă în jur, măcar ca să se ferească, să aprecieze, să facă ceva și de la el, nu numai dirijat.

Cu ochii și datul cu părerea fixate asupra analfabetismului funcțional dovedit procentual la vârsta de 15 ani, nu mai e băgată-n seamă masa analfabeților funcționali de vârste largi, masă care sporește. Este alimentată, întreținută, confirmată în sens rău de ceea ce se vede și se aude în preajmă. Ponderea analfabeților funcționali, cam pe jumătate din fiecare serie testată, se repetă la fiecare trei ani și se adaugă de câteva ediții încoace ale Testului PISA. În acest fel, se mărește „concentrația“ în societate a celor care nu pricep ce vorbesc ceilalți, pentru care vorbește gura fără ei, care indiferent despre ce ar fi vorba chiar în contexte elevate o țin pe-a lor pentru că numai pe-aia o știu, care nu văd de ce ar respecta norme scrise, convenții, îndrumări de moment. Analfabeții funcționali atestați periodic prin testări specializate nu sunt numai viitorii necalificați și neintegrați. Ei alimentează inclusiv categorii care emit pretenții și răzbat. Ca urmare, analfabeții funcționali pot fi confundați cu semidocții, fiindu-le caracteristice suficiența siguranței de sine, lipsa îndoielilor, cerința de a primi răspuns pe loc indiferent de întrebare.

Jumătate din elevii noștri abia înțeleg ce învață

Rezultatele României la ediția din ciclul 2017-2019 a Testului PISA nu se rezumă nici pe departe la ponderea analfabeților funcționali în totalul subiecților, cu extrapolare la nivel de generație, mai ales că ar fi o extrapolare speculată. De altfel, pe sărite, emoțional și părelnic, rezultatele cifrice au tot fost vehiculate de la anunțarea lor. Semnificative de reținut pentru uz general și pentru impresie largă sunt valorile la pragul dintre acceptabil și inacceptabil, prag aflat între școală făcută cu rost și școală eșuată, între satisfăcător și nesatisfăcător pentru ce urmează după învățământul general obligatoriu. Altfel spus, pe o scară cu 6 trepte, așa cum este ierarhizată evaluarea prin Testul PISA, treapta 2 reprezintă „nivelul de bază necesar a fi atins de tinerii aflați spre finalul învățământului obligatoriu în vederea integrării eficiente în societatea cunoașterii“. De la acest nivel în jos, elevii la citire/lectură nu pot să înțeleagă decât „texte simple, cu vocabu lar simplu și cu informații explicite, însă nu pot realiza interferențe pe baza textului citit, nu pot trage concluzii, au dificultăți de interpretare a semnificației textelor parcurse“, la matematică, „pot utiliza elemente simple de calcul, dar nivelul lor de achiziții nu este suficient pentru a putea utiliza gândirea matematică în situații variate de viață“, iar la științe, „pot recunoaște și pot identifica unele explicații ale fenomenelor științifice simple, însă nu pot găsi cauzalități sau corelații științifice fără sprijin sau ghidare“ .

În școala românească de azi (socotind la momentul anului 2018), nivelul elementar, acceptabil, este atins la citire/ lectură de 59,2% dintre elevii evaluați, aceasta însemnând că „pot înțelege un text de lungime medie, pot extrage ideea principală, pot căuta informații pe baza unor criterii, altfel spus, pot construi semnificații pe baza a ceea ce citesc (pot învăța pe baza lecturii)“, la matematică de 53,4% dintre elevii evaluați, aceasta însemnând că „pot recunoaște și interpreta fără sprijin cum poate fi reprezentată matematic o situație simplă (de exemplu, compararea distanței pe două rute alternative sau exprimarea prețului unui produs în diferite monede)“, la științe de 56% dintre elevii evaluați, aceasta însemnând că „recunosc explicația corectă a unui fenomen științific familiar și își pot utiliza cunoștințele pentru a evalua dacă anumite date pot fundamenta o anumită concluzie“. Nivelul foarte înalt este atins la citire/lectură de 1% dintre elevii evaluați, aceasta însemnând că „pot înțelege texte lungi, pot utiliza concepte abstracte, pot face diferența dintre fapte și opinii“, la matematică de 3% dintre elevii evaluați, aceasta însemnând că „pot modela situații matematice complexe, pot selecta, compara și aprecia strategii adecvate de rezolvare a unor probleme“, la științe de 1% dintre elevii evaluați, aceasta însemnând că „pot aplica în mod autonom și creativ cunoștințele lor din domeniul științelor într-o varietate de situații, inclusiv în situații nefamiliare“. Cât de departe ne situăm față de starea medie a științei de carte în Europa reiese dintr-o comparație la matematică, unde la noi nivelul minim mulțumitor este atins un pic peste jumă tate (53,4%) din masa subiecților, în timp ce pe plan european este atins pe trei sferturi (76%).

Cea mai gravă constatare

Față de edițiile precedente ale Testului PISA, școala românească se învârte pe loc, în jurul unor procente care rămân meschine, descurajante pentru speranța în puterea generațiilor care se ridică. De la ediția precedentă la cea actuală, s-a îmbunătățit ceva situația procentuală la științe, prin creșterea cu 3% a ponderii celor care ating nivelul minim de a pricepe despre ce e vorba într-o chestiune elementară de profil, s-a înrăutățit situația într-o măsură de luat în seamă la matematică, prin creșterea cu 5,7% a ponderii celor care nu ajung la nivelul minim de a se descurca și a rămas practic pe loc la citire/lectură, cu o ameliorare de numai 0,4% a alfabetizării în accepția de față. Este de observat că și creșterea procentuală cât de cât de la științe, și cea minusculă de la citire/lectură, și declinul de la matematică s-au înregistrat într-un context de scădere generală în sens global a rezultatelor la Testul PISA din 2018 față de cel din 2015. Altfel, ca punctaje, noi am scăzut față de ediția precedentă în toate domeniile investigate: 428 de la 434 – la citire/lectură, 430 de la 444 – la matematică, 426 de la 435 – la științe. În acest fel, ne păcălim singuri că procentual pe undeva am mai crescut, cum păcăleală este și observația că toată lumea a scăzut, punctajele de ansamblu fiind mai mici la ediția 2018 decât la ediția 2015: punctajul mediu internațional la citire/ lectură – 487 acum, de la 493 în 2015, la matematică – 489 acum, de la 490, științe – 489 acum, de la 493. Este adevărat că au scăzut și alții, însă noi am scăzut mai mult, ceea ce înseamnă că am rămas tot mai în urmă față de restul lumii. Este lucrul cel mai grav pe care-l arată rezultatele Testului PISA 2018, pentru că globalizarea și interdependențele sunt în ascensiune și, ca într-o alergare de fond, e vital măcar să vedem în față plutonul, chiar la o oarecare distanță, să nu rămânem așa în urmă, încât cei care aleargă înainte să dispară sub linia orizontului și noi să ne pierdem de tot.

  • Evaluarea OECD PISA se face prin teste scrise cu durata de două ore, teste care conțin itemi cu alegere multiplă și întrebări la care elevii au de construit propriile răspunsuri. Testele sunt alcătuite de consorțiul care administrează programul. De asemenea, elevii răspund unui chestionar privitor la mediul lor familial, școlar, social, iar directorii școlilor răspund unui chestionar referitor la unitățile pe care le conduc.
  • OECD PISA evaluează felul în care elevii aflați la sfârșitul educației obligatorii și-au însușit cunoștințe și și-au format deprinderi de bază și cum știu să le folosească în situații similare unora reale; evaluează disponibilitățile de a aplica, de a alege, de a decide.
  • OECD PISA nu evaluează nivelul cunoștințelor; nu solicită creativitatea, cercetarea, interpretarea; nu este de condamnat pentru asta, fiindcă nu-și propune așa ceva.
  • OECD PISA este o cale de evaluare care nu exclude alte căi, nu provoacă opoziții la nivel de categorii, nu oferă o caracterizare nici completă, nici definitivă; nu este de absolutizat.

Continuarea articolului poate fi citită în numarul unu, serie nouă, a revistei Tribuna Învăţământului, ediția tiparită. Abonamentul standard Tribuna Învățământului poate fi achiziționat aici.