Școala românească în rapoartele internaționale

Școala românească în rapoartele internaționale

Marcela GHEORGHIU

2020: trei decenii de când am reînceput să învățăm să fim liberi, două decenii de când am pășit în secolul prevestit de futurologi ca fiind al „inteligenței artificiale“. Cum se prefigurează el pentru noi? Problematic. Trebuie să tragem o linie simbolică, să însumăm tot ce s-a petrecut sub cele 19 ministeriate de la Educație și să închidem o epocă de grave confuzii și bâlbâieli în strategiile educaționale. Toate rapoartele Uniunii Europene arată, de altfel, negru pe alb, că am rămas atât de în urmă față de ceea ce se numește „dezvoltare durabilă“ și educație de calitate, încât e greu de crezut că cineva, ajuns la conducerea ministerului – oricât de slab pregătit ar fi – își mai poate permite să întârzie reformele reale pe care în calitate de membri cu drepturi și obligații depline ale comunității europene trebuie, suntem obligați, să le implementăm. În regim de urgență. O spun statisticile Eurostat, o spun rezultatele testelor PISA, o spune Monitorul Educației și Formării 2018 al Comisiei Europene, o spun salariile din sistem, o spune bugetul Educației pe 2020, încă departe de cei 6% din PIB prevăzuți de lege, o spune, cu alte cuvinte, realitatea educațională de la noi. Nu ne mai putem preface că aceste decalaje nu există, nu ne mai permitem să ne jucăm cu evidențele, să ne mințim pe noi înșine, ca și când am avea de-a face cu hainele cele noi ale împăratului.

Oglinda nemiloasă a Educației 2020

Care este tabloul clinic al educației românești la acest început de an? România a reușit performanța să ocupe unul din ultimele locuri la majoritatea indicatorilor urmăriți în Monitorul Educației și Formării 2018, publicat de Comisia Europeană. Potrivit documentului, suntem una dintre puținele țări care au ratat toate țintele pentru 2020, iar bugetul educației, cu toate că este mai mare decât anul trecut, continuă să poziționeze țara noastră mult sub media țărilor UE. Potrivit documentului, România rămâne una dintre puținele țări care nu au atins încă niciuna dintre principalele ținte pentru 2020, iar alocările din PIB pentru educație, cu toate că sunt în creștere, continuă să fie cu mult sub media UE.

Potrivit documentului, România rămâne una dintre puținele țări care nu au atins încă niciuna dintre principalele ținte pentru 2020, iar alocările din PIB pentru educație, cu toate că sunt în creștere, continuă să fie cu mult sub media UE.

Potrivit Comisiei Europene, România are a treia rată a abandonului școlar ca mărime, în condițiile în care inclusiv acordul UNESCO pentru Educație 2030 (pe care România l-a semnat) pune un accent deosebit pe eliminarea acestui flagel. România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce privește ponderea absolvenților de învățământ superior: 26,3%, față de o medie europeană de aproape 40% pentru 2020. În România, educația și îngrijirea copiilor, în perioada 2013-2016, se ridică la procentul de 88,2%, comparativ cu media europeană de 95%. În România avem cel mai mare procent de tineri de 15 ani analfabeți funcțional. Avem cea mai slabă rată din UE privind participarea adulților la procesul de învățământ – 1,1%, comparativ cu 10,9%, media europeană.

În România, alocarea PIB-ului pentru Educație este de doar 3,7%, în continuare unul dintre cele mai scăzute din UE. Poate coborî educația mai jos de acest nivel? Depinde de cei care au preluat guvernarea. Ce stă în sarcina Ministerului Educaței la acest debut de an seamănă cu ce stă în sarcina unui student care nu a învățat mai nimic până în sesiune și se trezește că trebuie să recupereze materia unui curs pe la care n-a trecut nici măcar o zi.

Educație pentru Dezvoltare Durabilă

La finele anului trecut, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția Educație pentru Dezvoltare Durabilă în cadrul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Documentul, propus de Grupul celor 77 plus China încă din februarie 2019, reprezintă un apel la comunitatea internațională să-și extindă educația pentru dezvoltare durabilă, în vederea realizării Agendei 2030. Țara noastră, care a ratat absolut toate țintele pentru educație ale UE pe 2020, s-a încumetat totuși să adopte Strategia pentru Dezvoltare Durabilă, în care sunt detaliate obiectivele Organizației Națiunilor Unite.

Din noiembrie 2018, avem și noi o Strategie de Dezvoltare Durabilă, aprobată prin HG 877. Strategia are la bază 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Care sunt țintele pe care și le-a asumat țara noastră ca realizabile până în anul 2030? Iată ce spune documentul: asigurarea faptului că toți tinerii – fete și băieți – vor absolvi învățământul primar și secundar gratuit, echitabil și calitativ, care să conducă la rezultate relevante și eficiente pe planul învățării; asigurarea faptului că toate fetele și toți băieții au acces la dezvoltarea timpurie de calitate, îngrijire și educație preșcolară, astfel încât să fie pregătiți pentru învățământul primar; asigurarea accesului egal indiferent de sex, la educație, inclusiv universitară, accesibilă și calitativă; creșterea numărului de tineri și adulți cu competențe relevante, inclusiv tehnice și vocaționale, care să faciliteze angajarea, crearea de locuri de muncă decente și antreprenoriatul; eliminarea inechităților între sexe în educație și asigurarea accesului egal la toate nivelurile de învățământ și formare profesională a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu dizabilități, a populațiilor indigene și a copiilor aflați în situații vulnerabile; asigurarea faptului că toți tinerii și o proporție substanțială a adulților, atât bărbați, cât și femei, dispun de competențe elementare, precum alfabetizarea și aritmetica elementară; asigurarea faptului că toți elevii dobândesc cunoștințele și competențele necesare pentru promovarea dezvoltării durabile, inclusiv, printre altele, prin educația pentru dezvoltare durabilă și stiluri de viață durabile, drepturile omului, egalitatea de gen, promovarea unei culturi a păcii și non-violenței, cetățenia globală și aprecierea diversității culturale și a contribuției culturii la dezvoltarea durabilă. Singura șansă a României este redresarea educațională.

Atingerea acestor obiective, extrem de rezonabile altfel, ar însemna, din partea României, „garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți“. Dar suntem noi în stare să atingem toate țintele propuse? Programul de guvernare al PNL în ceea ce privește educația și proiectul „România Educată“ exact în jurul acestor obiective a fost construit. Problema este dacă va fi bifată ca de obicei, în ultimii ani, ca un obiectiv de care ne-am achitat onorabil – nu contează rezultatele, ci faptul că ne-am străduit să fim și noi în rândul lumii – sau dacă vom asista cu adevărat la marea cotitură pe care întreaga societate o așteaptă de la sistemul de educație. Pentru a reuși să-și atingă toate țintele pe care și le-a propus, Ministerul Educației are însă nevoie de bani, și încă de mulți bani. Educația a primit pentru 2020 un buget mai mare decât cel de anul trecut, 3,4% din PIB. Cu toate acestea este doar la jumătate din cei 6% stipulați în Legea Educației Naționale.

Continuarea articolului poate fi citită în numarul unu, serie nouă, a revistei Tribuna Învăţământului, ediția tiparită. Abonamentul standard Tribuna Învățământului poate fi achiziționat aici.