Titu Maiorescu, 180 de ani de la naștere

Prof. univ. dr. Sorin IVAN

Sunt 180 de ani de la nașterea lui Titu Maiorescu (15 februarie 1840). Fiu de ardelean, născut la Craiova, urmează școala primară în orașul de baștină și la Brașov, prima clasă de gimnaziu la Șcheii Brașovului și continuă la Academia Tereziană din Viena. Printr-o ambiție și eforturi exemplare, absolvă selecta Theresianum ca șef de promoție. Studiază filosofia la Universitatea din Berlin, literele și dreptul la Sorbona, iar doctoratul în filosofie îl susține la Giessen. Apreciat în cercurile academice berlineze, se impune în societatea de elită germană ca un tânăr intelectual cu mari perspective pentru o strălucită carieră academică. Dar tânărul Maiorescu preferă să se întoarcă în ţară și să participe la procesul de construcție a tânărului stat român, într-o perioadă a afirmării națiunilor europene. Devine profesor universitar, decan şi rector al Universității din Iași, la numai 23 de ani, ajunge rapid o figură publică și culturală de marcă. Fondează în 1863, împreună cu alții, Societatea „Junimea” și, în 1867, revista „Convorbiri literare”. Scrie o serie de studii fundamentale despre logică, limbă, literatură, filosofie, cultură, civilizație, prin care se afirmă ca filosof al culturii, critic literar şi mentor cultural, definit de spirit critic și deschidere europeană. Promovează binecunoscuta teorie a formelor fără fond, prin care pledează pentru dezvoltarea logică, organică a culturii şi civilizaţiei româneşti. Rămân gravate în istoria și conștiința noastră frazele întemeietoare ale lui Maiorescu, care exprimă o viziune raționalistă asupra evoluției în istorie, pledând pentru adevăr și substanță în edificarea spirituală și culturală: „Căci fără cultură poate încă trăi un popor cu nădejdea că în momentul firesc al dezvoltării sale se va ivi și această formă binefăcătoare a vieții omenești; dar cu o cultură falsă nu poate trăi un popor, și dacă stăruiește în ea, atunci dă un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: că în lupta între civilizarea adevărată și între o națiune rezistentă se nimicește națiunea, dar niciodată adevărul.” („În contra direcției de astăzi în cultura română”, 1868). Cu aceste date intelectuale și morale, pe fondul unei viziuni moderne, de esență europeană, care afirmă primatul rațiunii și al spiritului critic puse în slujba construcției, dezvoltă o carieră prodigioasă în care este profesor, rector, scriitor, critic, om politic, ministru, prim ministru, preşedinte de partid, academician.

Titu Maiorescu este cel care îl îndrumă şi susţine estetic pe Eminescu şi-l sprijină de-a lungul scurtei şi tragicei existenţe a marelui poet. Îi recunoaşte geniul şi i-l afirmă cu intuiţia şi judecata marelui critic. În „Direcţia nouă în poezia şi proza română” (1872), spune despre Eminescu: „Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, până acum aşa de puţin format încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar, în fine, poet, poet în toată puterea cuvântului este d. Mihail Eminescu.” După moartea poetului, îi fixează locul în literatura română în cuvinte memorabile, trasând coordonatele receptării estetice ulterioare: „Acesta a fost Eminescu, acesta este opera lui. Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti.” („Eminescu şi poeziile lui”, 1889).

Sacrificând o carieră academică şi un destin european – unii au vorbit în acest sens despre „jertfa lui Maiorescu” –, marele critic şi om politic şi-a dedicat întreaga existenţă – nu lipsită de scandaluri politice, procese în justiţie, drame şi tragedii personale – creşterii şi înălţării ţării, alinierii ei, după o lungă epocă de subdezvoltare şi înapoiere, la spiritul şi valorile civilizaţiei europene. Personalitate providenţială, spirit vizionar şi geniu fondator, Titu Maiorescu este considerat, prin activitatea şi opera lui de prestigiu, „părintele culturii şi civilizaţiei româneşti moderne”.