Targul de Carte Bookfest 2019

Prezențe tradiționale ale celor mai importante târguri de carte din România, editurile Aramis și Minerva și-au întâmpinat vizitatorii la ediția de anul acesta a Salonului Internațional de Carte Bookfest cu un stand nou și cu multe și extrem de atractive noutăți editoriale, din domeniul beletristic și educațional:

MISTERELE LUI MISTER, Autor: Cornel Dinu

Autorul cărţii pare că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Toată lumea îl cunoaște pe Cornel Dinu. A strălucit ca fotbalist, a fost un antrenor de mare clasă,  model  pentru alți antrenori și pentru jucătorii săi, dar şi  creator de repere în perioada de bâjbâieli legislative de la începutul anilor ’90. Îl vedem adesea în emisiunile sportive, în postura de comentator și analist neîntrecut al sportului rege. Așadar, Procuroru’ sau Mister –  cum i  se mai spune –  pare să nu mai aibă mistere. Oare? Misterele lui Mister demonstrează contrariul, dezvăluind alte și alte lucruri neștiute, atât din lumea fotbalului, cât și din lumea largă și… rotundă, asemenea unei mingi de fotbal. Poveștile se rostogolesc repede, fazele se succedă în mare viteză, ținând cititorul în priză, făcându-l să stea cu sufletul la gură. Este o carte incitantă, pe care e greu să o lași din mână, care trezește amintiri, care naște întrebări și controverse.

VĂ RUGĂM, NU DESCHIDEȚI! MUȘCĂ!

Autor: Charlotte Habersack

Vă rugăm, nu deschideţi! Mușcă! este ceea ce a scris cineva pe misteriosul colet pe care Nemo îl primeşte.

Odată ce deschide pachetul, se întâmplă trei lucruri:

1. Un personaj de pluş sare din el, un cavaler Yeti înfometat cu numele de Icy Ice-Monstru – în carne şi oase.

2. Afară ninge – şi asta se întâmplă în mijlocul verii.

3. Și Yeti creşte. Foarte mult. Doi metri şi jumătate!

În tot acest timp, oraşul Boring este acoperit cu zăpadă şi gheaţă, iar Nemo şi prietenii lui transpiră din greu, căci, cum, mă rog, să ascunzi un Yeti?

HOTELUL N-AVEȚI CE VEDEA AICI

Autor: Steven Butler, ilustrator: Steven Lenton

Dacă vreți să aveți parte de relaxare alături de o familie compusă din troli, oameni și harpii (cu un asortiment   ocazional de vrăjitoare, nimfe-de-baltă și pitici-de-mlaștină), atunci puneți-vă cizmele de cauciuc și pășiți în cea mai secretă destinație de vacanță a creaturilor magice, hotelul „N-aveți ce vedea aici!“. Clientela exclusivă, deliciile bucătăriei BIZARE și mai ales  acel strop de MAGIE TROLEASCĂ  vă garantează un sejur flamboaiant! Fiindcă în hotelul „N-aveți ce vedea aici!“, CIUDAT se traduce prin NORMAL!

CEA MAI NEPLICTISITOARE ȘCOALĂ DIN LUME –

ÎN EXCURSIE CU CLASA

Autor: SABRINA J. KIRSCHNER

Crezi că școala ta e plictisitoare?

Atunci sigur nu ai cunoscut-o pe a lui Max: colegii lui sunt plictisiți de moarte, au peste 777 de reguli de urmat și opt ore de matematică pe zi.

Un singur om mai poate salva școala asta de la moarte prin plictiseală: inspectorul Rasputin Rumpus, de la misterioasa Autoritate Antiplictiseală…

CEA MAI NEPLICTISITOARE ȘCOALĂ DIN LUME – CLASA SECRETĂ
Autor: SABRINA J. KIRSCHNER

Max a intrat din nou în bucluc și acum întreaga clasă trebuie să plătească pentru asta. Iar cum detenția se prelungește până târziu după orele de curs, noaptea îi prinde în școală. Crezi că e plictisitor? Lucrurile se schimbă repede, pentru că Max și Frieda află despre existența unei clase secrete ascunse undeva pe coridoarele școlii.

NU MĂ PUTEȚI OBLIGA SĂ MERG LA ȘCOALA DE VRĂJITOARE!
Autor: Em Lynas

Primul volum dintr-o serie de cărți amuzante și pline de întâmplări neprevăzute, pe parcursul cărora Daisy Wart, o puștoaică simpatică ce se crede actriță capătă un nume nou, o pălărie nouă și o viață nouă. Toate magice! Și pe toate le descoperă în școala pentru vrăjitoare, Toadspit Towers, de unde face tot ce poate ca să evadeze.

DANNY DINGLE – METAL-MOBILUL
Autor: Angie Lake

Metal-Mobilul ne face cunoștință cu Danny Dingle, alias Față-de-Experiment, spion supersecret și viitor asistent al celui mai grozav erou din câți EXISTĂ, Față-de-Metal, dar și cu cel mai bun prieten al lui, Percy.

Danny și Percy știu că trebuie să tragă din greu pentru a depăși toate obstacolele și a-l învinge pe inamicul lor numărul 1, Gareth Trumpshaw, un geniu diabolic, cu un tată la fel de diabolic.

DANNY DINGLE – SUBMARINUL SUPERSONIC

Autor: Angie Lake

Submarinul supersonic îl poartă pe Danny Dingle, superinventatorul nostru EXTRAORDINAR, într-o nouă aventură. De data asta, el și Percy se vor alătura unui grup de cercetași pe care îi vor însoți într-o excursie în însorita Scoție, care se anunță palpitantă și periculoasă. Provocarea supremă o reprezintă construcția celui mai tare submarin supersonic din câte au existat vreodată.

CLONELE

Autor: REBECCA HANOVER

Cartea descrie o lume a viitorului apropiat în care are loc o schimbare crucială, cel mai mare experiment social al secolului XXI: clonarea umană este posibilă și se utilizează, iar clonele sunt integrate încet și dureros în societate. 

Emmaline, studentă la Darkwood Academy, nu-și pierde vremea gândindu-se la Clone, fiind încă în doliu după Oliver, prietenul ei cel mai bun, care s-a sinucis. Dar când se reîntoarce la școală, se confruntă cu fața lui Oliver – o clonă, și cu încă altele șase care învățau în aceeași clasă cu originalii lor.

O carte despre ce este moral și ce nu, despre suferința de a fi diferit de ceilalți chiar dacă sunt atât de asemănători.

The Ones

Autor: Daniel Sweren-Becker

Un roman între Orwell, „Jocurile Foamei“ și lagărele de concentrare ale celui de al Doilea Război Mondial.

Nu ne naștem egali.

Cody și prietenul ei, James, sunt doi dintre  norocoșii care au fost selectați aleatoriu înainte de naștere pentru a primi inginerie genetică. Cunoscuții drept The Ones, acești 1% din populația Statelor Unite sunt sănătoși, frumoși și talentați.

Desigur, celorlalți nu li se pare corect să fie catalogați drept cetățeni de categoria a doua și formează Mișcarea Egalitară, alcătuită din oameni geloși și furioși, aflați în afara legii.

THE EQUALS

Autor: Daniel Sweren-Becker

Povestea captivantă din romanul The Ones continuă, iar lupta dintre forțele Mișcării pentru Egalitate și New Weathermen se intensifică. Acțiunile disperate, dar curajoase ale eroinei principale, se canalizează  cu precădere pe aflarea adevărului, pe rezolvarea situației create de agenții Mișcării pentru Egalitate, desființarea lagărelor destinate The Ones și pe salvarea lui James. O adolescentă obișnuită, nemodificată genetic, dar inteligentă și cu convingeri morale solide, reușește să descopere planurile secrete ale grupării puternic radicalizate, coagulate în jurul Arcei.

MEMA

Autor: Bethany C. Morrow

MEMA este povestea unui experiment al unui om de știință din Montreal, plasată cu un secol în urmă, în strălucitoarea lume art deco. Acesta descoperă o metodă prin care oamenilor le pot fi extrase amintirile, iar Extrasele – numite MEME – devin imagini în oglindă ale Surselor lor, creaturi zombi capabile să trăiască mereu aceeași amintire din care au fost zămislite până la expirare.

EXTRASUL DOLORES nr. 1. este prima MEMĂ capabilă să dezvolte propriile amintiri, prima MEMĂ căreia i s-a permis să-și creeze propria viață.

Orașul fantomelor

Autor: Victoria E. Schwab

În urma unei experiențe în preajma morții, Cassidy Blake capătă puterea paranormală de a da la o parte vălul care separă lumea celor vii de lumea morților și începe să vadă fantome. Chiar își face un prieten bun, pe Jacob, fantoma care o salvase de la moarte atunci când era să se înece. Dar trebuie să învețe regulile foarte repede, deoarece orașul fantomelor este mult mai periculos decât și-ar fi imaginat.

Părinții lui Cassidy sunt „The Inspectres“, adică vânători de fantome, dar numai Cassidy le vede cu adevărat. Familia Blake pleacă în Scoția, la Edinburgh, pentru un show TV despre cele mai bântuite locuri. Acolo, printre morminte, castele și pasaje secrete, Cassidy începe să ajute să treacă permanent „dincolo“ fantomele care se află între lumi. Dar nu toate fantomele sunt prietenoase, iar viața lui Cassidy este pusă în pericol.

DOUĂSPREZECE NOPȚI

Autor: ANDREW ZURCHER

Tatăl lui Kay și Eloise lucrează peste program, ca de obicei. Sătulă să-l mai aștepte și având în vedere că se apropie Crăciunul, mama fetițelor le urcă în mașină și împreună pornesc spre colegiul din Cambridge, unde preda tatăl lor. Ajunse acolo, află cu surprindere că nimeni nu a auzit vreodată de el. Paznicul pretinde că nicio persoană cu acel nume nu a lucrat vreodată la acel colegiu.

Târziu în noapte, Kay aude voci la fereastră – sunt Will și Phillip, Eliminatorii, aparent responsabili de dispariția tatălui său. Nu sunt ființe umane și, în mod normal, Kay nu ar trebui să-i poată vedea. Aventura surorilor Kay și Eloise le va purta prin Turcia, Egipt, Grecia, Italia, Franța și va culmina în străvechea Bitinie, în căutarea urmelor tatălui lor.