Bacalaureat 2016 – proba scrisă Un ochi râde, altul plânge

 
6O surpriză de proporții în chiar zilele examenului de bacalaureat, ediția 2016: domnul Adrian Curaj, ministrul Educației, este demis intempestiv de către șeful Executivului, la pachet cu alți trei colegi, de la Transporturi, Comunicații și Diaspora. Un gest șocant, care contravine flagrant cutumelor tradiției: în miezul fierbinte al unei evaluări naționale nu schimbi șeful domeniului. În politica dâmbovițeană cu profil… tehnocrat este posibil orice – iată morala fabulei. Sigur că noi – oamenii de rând – vedem vârful aisbergului, mai exact o optime din corpul problemei. Este neîndoielnic faptul că schimbarea a fost dictată de rațiuni superioare, invizibile pentru ochiul comun, dar nesoluționarea chestiunii spinoase a plagiatelor la nivel înalt reprezintă în sine o motivație solidă. Angrenajul bine rodat al MENCS în planul doi și trei de competență și de decizie a funcționat fără niciun impediment major, așa încât bacalaureatul a decurs fără sincope alarmante. Secretarul de stat, directorii generali, inspectorii de specialitate, corpul tehnic al ministrului își cunosc lecția și au acționat în consecință.
Metodologia de anul acesta este mai restrictivă, impunând exigențe sporite în privința siguranței, secretului și securității tuturor procedurilor concrete: loc special pentru bagaje sub supravegherea unui adult vigilent, telefoane mobile închise și asigurate, camere video peste tot, controlul Poliției la intrarea în centrele de evaluare, legitimarea fiecărui cadru didactic, declarații scrise și semnate pri­vind confi­dențialitatea notelor, pre­zența ori non-prezența rudelor în examen, procese verbale de instruire, recomandări stricte privind respectarea baremelor etc. Între doi corectori asociați nu se permit diferențe mai mari de 0,50 puncte (în trecut – 1 punct). Peste tot în incintele stabilite oficial, ochi vigilenți și iscoditori din comisiile de coordonare, ceea ce ici-acolo a avut darul să irite o serie de firi mai sensibile. Trimișii ministerului au fost prezenți pe teren în județe pentru a superviza scenariul știut al examenului maturității.
Fără a mă face ecoul unei stări de spirit mai generale (nu am abilitarea în acest sens), pot spune că ideea corectării tezelor în alte județe (atât la gimnaziști, cât și la liceeni) a fost bine primită de comunitatea didactică. Mulți colegi consideră că procedeul ar trebui menținut pentru sănătatea morală a examenelor naționale. Dispar micile aranjamente locale, manevrele de culise, traficul de influență, formele oculte de șpagă, serviciile și contraserviciile cole­giale, triunghiul oneros părinte-profesor-elev. Dispar neîn­crederea și suspi­ciunea, bănuielile de blat și semnele de întrebare cu privire la elevi slabi care iau medii gigantice, suspecte la orice judecată de bun-simț.
Analiza folclorică „după ureche” a subiectelor de baca­laureat, făcută de amatori bine­voitori, de părinți și bunici cuprinși de neliniște, colportori de ipoteze, zvonuri și idei trăsnite, amintește în chip izbitor de faimoasa teorie a chibritului. Verdictul cunoscă­torilor, al specialiștilor – singurul care contează – a cuprins o judecată fermă: subiecte accesibile. Accesibile în raport cu ce și cu cine? ar putea întreba un cârcotaș. Evident, în raport cu nivelul intelectual al elevilor români, cu exigențele pro­gramei, cu mersul societății actuale. Un reputat profesor de matematică mărturisea că, dacă vom compara subiectele din 2016 la evaluarea națională și la bacalaureat cu cele de acum
30-40 de ani, vom constata că gradul de dificultate este cu totul altul astăzi. Generațiile juvenile actuale evoluează mai repede, sunt mai informate decât cele de altădată, poate chiar mai inteli­gente, în acord cu spiritul veacu­lui, așa încât aprecierile prea răspicate trebuie relativi­zate. Altfel spus, subiectele țin pasul cu evo­luția social-istorică și totul trebuie contextualizat pentru nu a greși.
Având șansa de a corecta 89 de teze la Limba și literatura română, profilul umanist, aduse sub severă pază dintr-un județ vecin, am admis și eu aprecierea cvasi-unanimă: subiecte acce­sibile, abordabile, prietenoase, fără capcane, fără firide obscure în care să cadă naivii. Fără voia cuiva însă, un singur punct a devenit litigios: enunțul de la S 3: „Redactează un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic studiat”. Enunțul nu are niciun cusur. Distorsiunea s-a născut din cauza reflexelor culturale ale adolescenților. Pentru a fi mai expliciți, vom deschide o paranteză necesară. Ce înseamnă roman psihologic? Evident, este vorba de romanul subiectiv, de analiză psihologică, romanul ionic, conform clasificării lui Nicolae Manolescu, din Arca lui Noe: narațiune la persoana I; narator concomitent și personaj; și martor, și raisonneur (comentator); perspectivă narativă unică, subiectivă. Tehnici predilecte: intro­specția, retrospecția, solilocviul, monologul interior, fir cronologic distorsionat, cu retrospective întemeiate pe călătoria în memorie ca în romanul proustian. Pentru a nu naște conexiuni nefericite, autorii subiectului puteau adăuga termenul-cheie subiectiv. Antonimul atestat al romanului subiectiv (inevitabil, de analiză psihologică) este romanul obiectiv. Naratorul subiectiv se află în interiorul scriiturii, cel obiectiv, în afara scriiturii, contemplând detașat lumea operei. Neexperimentați, unii bacalaureați au greșit impardonabil opțiunea literară. De ce? Fiindcă toate romanele, indiferent de tipul lor, fac analiză psihologică. Și Ciocoii vechi și noi, de Nicolae Filimon, și Viața la țară ori Tănase Scatiu, de Duiliu Zamfirescu, și Mara, de Ioan Slavici, și Ion, de Liviu Rebreanu, și Enigma Otiliei, de George Călinescu, și Moromeții, de Marin Preda. Romane de analiză psihologică sugerate de enunț, integrabile paradigmei lui Nicolae Manolescu, sunt cele ale lui Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război și Patul lui Procust), cele ale Hortensiei Papadat-Bengescu și Anton Holban (pentru perioada interbelică, ultimii doi, absenți din programa de bacalaureat). Practic, enunțul îi trimitea destul de clar pe elevi spre romanul camilpetrescian din 1930. S 3 nu indica explicit însă perioada literară. Ca atare, unii candidați au optat pentru Cel mai iubit dintre pământeni (1980), de Marin Preda, roman-confesiune, roman erotic, roman politic și social, roman al obsedantului deceniu. Este o opțiune corectă.
Alții, mai puțin norocoși, mai puțin inspirați, au ales – eroare impardonabilă – Moara cu noroc, nuvela lui Ioan Slavici (Ghiță devine, într-un comentariu, Gheorghe), ori Moromeții, roman realist-obiectiv postbelic, dar nu strict de analiză psihologică, așa cum cerea enunțul. Ce facem cu tezele care au abordat Maitreyi, de Mircea Eliade? Roman gidian, erotic, exotic, roman-jurnal al experienței și autenticității, capodopera eliadescă suscită contro­verse. Unii corectori au socotit că trebuie luată în considerație ca valabilă, alții nu. Baremul nu face nicio referire la posibile erori de opțiune, dar este subînțeleasă soluția judicioasă: zero puncte în cazul nuvelei slaviciene și al romanului predist, punctaj parțial în cazul romanului cu subiect indian, dar numai prin acordul de principiu al corectorilor. Orice controversă ar fi fost stopată din fașă dacă enunțul inițial ar fi avut în structură sintagma …dintr-un roman subiectiv de analiză psihologică studiat, precizându-se, eventual, și perioada lite­rară. Aflu pe surse, și nu-mi pot stăpâni un zâmbet malițios, că nefericiții liceeni care au pariat pe Moromeții au alcătuit deja o petiție online, adresată ministerului, prin care solicită… să li se repe­reze onoarea. Suntem în plin Caragiale. Un spiriduș năstrușnic îmi șoptește că este târziu. Nimic nu se mai poate schimba. Alea jacta est!
La filiera tehnologică li s-a cerut absolvenților să comenteze un roman interbelic. Mulți, foarte mulți au ales, desigur, Moromeții (1955), așadar își vor pune și ei semnăturile pe amintita petiție online. Să fie într-un ceas bun!
S 1 n-a implicat nicio dificultate specială. Surprinzător este că a fost scos de la naftalină Horia Lovinescu, cu piesa sa tezistă și conformistă Citadela sfărâmată, autor ce părea uitat definitiv. Frag­mentul ales a reprezentat însă un bun pretext pentru a formula cele 9 cerințe standard, câteva de nivel gimnazial. Greutăți înduioșătoare s-au ivit la stabilirea sinonimului contextual pentru infinită, o variantă eronată des întâlnită fiind eternă. Cei mai mulți elevi s-au descurcat la acest subiect unii satisfăcător, alții bine și foarte bine.
S 2 a venit cu o ofertă frumoasă: „Scrie un text de tip argu­mentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul lecturii în dezvoltarea personală”. Anul acesta constatăm că elevii au luat în serios eseul și au făcut pași înainte față de colegii din edițiile precedente: argumentează strâns, contează pe referințe culturale mai largi (Biblia, Platon, Aristotel, Ortega y Gasset, Tolstoi, Dostoievski, Stendhal, Baudelaire, François Villon, Borges, Ilf și Petrov, Virginia Wolf, Cervantes s.a.), au idei interesante. De exemplu: „Nu pentru școală învățăm, ci pentru viață!”, „Lectura este o sursă importantă de cunoaștere”, „Lectura înseamnă evadare dintr-o realitate traumati­zantă”, „Lectura este un stil de viață”, „Lectura este un leac împotriva monotoniei din jurul nostru”, „Prin citit dobândim abilități critice și analitice”, „Doamna educatoare ne citea povești ca să adormim” (sic!), „Lectura – act de purificare spirituală, tot ce sunt datorez literaturii, lectura dezvoltă latura reflexivă a omului”. În multe teze, trimiterile se fac exclusiv la operele studiate în liceu. Un punct nevralgic: aprecierile comune, clișeele, frazele fără relief. În câteva cazuri, candidații n-au izbutit să închege un eseu de măcar 150 de cuvinte – limita de jos admisă de barem.
Cât privește S 3, realitatea celor 89 de teze se înscrie în două ape: puncte tari și puncte slabe, negru și alb, câteodată cenușiu. Alături de eseuri literare bune coexistă stânjenitor încropeli aproximative. Să exemplificăm telegrafic: narațiunea este la persoana I, iar perspectiva narativă este obiectivă (sic!); romanul camilpetrescian ar fi apărut în anul 1936 (corect: 1930); Istoria civilizației române moderne, de E. Lovinescu, este numită Istoria poporului român modern; ar exista un curent literar numit idealismul; Ștefan Gheorghidiu este student la matematică, iar Ela la psihologie; Ștefan este reflexul ficțional al tatălui său. Eroarea este grosolană, știindu-se că scriitorul nu se născuse când tatăl său a murit; autorul ne oferă imaginea reală și ficționară (sic!) a războiului; Ștefan este student la drept; Cel mai iubit dintre pământeni (1980) repre­zintă un debut editorial în sensul deplin al termenului; Camil ar fi scris patru romane (corect trei); Domnul G. devine, în unele teze, domnul H; Ștefan este un personaj neînfricat; „Eroul tinde către apsolut” (sic!). „La Balzac se întâlnește fluxul memoriei involuntare” (sic!).
Alte erori și inadvertențe: „Citadela sfărâmată aparține genului dramatic deoarece este o operă epică”; „Citește și dă mai departe!” ne îndeamnă un elev (S 2), fără să știe că era sloganul ilegaliștilor comuniști în epoca interbelică; un altul face confuzie între timpul romanului (Primul Război Mondial) și momentul redactării operei ș.a.
Cea mai mică notă: 3 (trei); cea mai mare: 9,80 (nouă și 80%). Majoritatea tezelor: între 7,00 și 8,99, ceea ce legitimează perspectiva optimistă, dacă avem în vedere eșantionul de referință.
Pentru corectori a fost o nouă experiență profesională, pentru elevi – o piatră de încercare înaintea marilor provocări ale vieții, pentru părinți și rude apropiate – un val de griji pe lângă cele coti­diene, ale existenței imediate. Pentru minister, bacalaureatul 2016 a însemnat un nou exercițiu de management, o probă de competență organizatorică și un efort de îmbunătățire a imaginii sale publice, atinsă de vulnerabilitățile sistemului de educație și de slăbiciunile cronice ale ansamblului social-politic.
Până la bacalaureatul de toamnă mai este doar o… aruncătură de băț. Mult succes „bobocilor” autumnali!
Teodor PRACSIU