Școlile vor fi trecute în subordinea poliției?

Nu cred că acest lucru se va întâmpla. Nu încă! Trebuie să recunosc însă că nu m-am putut abține. După ce vezi zilnic, în mass-media, anunțuri de tipul: „știre bombă”, „dezvăluiri cutremurătoare”, „senzațional”, e greu să stai departe de astfel de tehnici – nu tocmai deontologice – menite să capteze atenția publicului. Revenind la starea de sobrietate, necesară oricărei discuții pe tema educației naționale, pot spune că, indiferent care ar fi fost titlul, subiectul ar fi fost același. În anul de grație 2016, școala românească se confruntă cu multe probleme. Prea multe! În același timp, sprijinul pe care instituția îl primește de la guvernanți, autorități locale și părinți este departe de ceea ce ar trebui să fie. Din acest motiv soluțiile problemelor întârzie să apară sau sunt imposibile.
 Să vedem! România a devenit din 1989 un stat democratic. De la „partidul e în toate” (evident PCR) s-a trecut la separația puterilor în stat. Adică Parlamentul legiferează, Executivul transpune legile în practică, iar judecătorii judecă. E simplu. Și din ce în ce mai adevărat. Cu sincope totuși! Executivul execută – „care va să zică” – pentru că are la dispoziție pârghii prin care poate să aplice prevederile legale. Guvernul controlează Poliția, ANAF, Jandarmeria, Garda Financiară, Garda de Mediu, etc.
Dacă o persoană nu își achită obligațiile financiare, este somată, amendată și în cele din urmă executată silit. Dacă cineva încalcă regulile de circulație, este sancționat. Dacă faci un miting neautorizat, intervin jandarmii. Nu te joci cu legea!
Așa e normal și așa trebuie să se întâmple în orice stat civilizat. Da!
Se vorbește și despre prevenție, despre educare și reeducare, despre a doua șansă. Dar toate astea ar trebui să se petreacă, într-un sistem în care atribuțiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați să fie definite cu claritate.
În context, trebuie să constatăm că Educația nu este una dintre puterile statului. Nu are acest statut, deși contribuie din plin la tot ce se întâmplă în viața noastră.
Schimbarea de regim a produs multe schimbări. Și în educație. Altele sunt așteptate încă. Trecerea de la socialism/comunism la democrație a transformat „învățământul” în „educație”. Din punct de vedere semantic lucrurile sunt în ordine. În ceea ce privește fondul, suntem departe de așteptări. În mod normal școala are, pe lângă misiunea de a instrui, și misiunea de a educa. Stabilirea aspectului preponderent diferă de la un ciclu la altul, de la o țară la alta. Dar, cadrele didactice care au beneficiat de formare inițială mai recent sau mai demult sunt pregătite să sigure atât instruirea tinerilor cât și edu­carea lor. Definirea categoriilor de furnizori de educație și beneficiari ai educației – direcți sau indirecți – vorbește de trei mari categorii im­pli­cate. Părinții, elevii și cadrele didactice trebuie să coopereze pentru a transpune în practică idealurile educaționale.
S-a întâmplat însă, pe parcursul reformelor ciuntite și reeditate, să apară distorsiuni hidoase în documentele ce reglementează colabo­rarea părților. În timp ce prevederile regulamentelor au exacerbat ne­justificat „drepturile elevului”, părinții au devenit colaboratori cvasi­pasivi, iar profesorii un soi de vinovați de serviciu. Autoritatea ca­drului didactic, fără de care nimic nu e cu putință, a fost spulberată de o legislație proastă, de intervenții neinspirate ale oficialilor și influențe media nu foarte ortodoxe.
Dacă reglementările cu pricina ar fi fost aliniate 100% la normele UE, nu ar fi fost nici un bai. Numai că originalitatea și lipsa de viziune au produs stricăciuni însemnate.
Pentru realizarea idealului educațional, școala colaborează cu alte instituții ale statului și cu entități guvernamentale sau neguverna­mentale. Numai că atunci când e vorba de responsabilitate, aceasta este  transferată integral în sarcina furnizorului de educație.
Avem exemple! Poliția încheie protocoale de colaborare cu școlile. Avizează planul de pază. Jandarmii sunt prezenți în zonele de interes. Agenții de circulație fluidizează traficul la orele de vârf. Poli­țis­tul de proximitate are afișate datele de contact în instituții. Foarte frumos! Dacă se constată abateri de la lege, Poliția și Jandarmeria au cum să reacționeze.
Uneori echipe de polițiști cutreieră barurile și identifică elevi care nu sunt interesați de cursuri. În funcție de cutuma locului și de inspirația organului, aceștia sunt colectați cu dubele și duși la poarta școlilor, unde sunt predați cu liste de însoțire. Ba uneori listele sunt trimise chiar la inspectoratele școlare! Păi? Dascălii să își facă datoria! Adică ce? Nu pot fi aplicate sancțiuni. Conform regulamentelor școlare în vigoare, în astfel de cazuri pot fi  doar consemnate absen­țele. Atât și nimic mai mult! Doar dacă un elev cumulează 10 absențe nejustificate, va avea nota la purtare scăzută, cu un punct. Ei și? În condițiile actuale admiterea la școlile militare și la cele de poliție este condiționată, printre altele, de o medie la purtare  mai mare sau egală cu 8. Anuală!
În plus, dacă „prostovanul”, adus cu duba poliției, prezintă o scutire medicală în termen de 5 zile, profesorul diriginte este obligat să motiveze absența! Și credeți-mă că astfel de cazuri nu sunt singulare.
Trebuie să înțelegem că de făcut se face ceva… Cât de eficient? Asta-i altă întrebare.
E greu de înțeles de ce elevii în cauză nu sunt transportați direct la mămica și la tăticul lor, care nu sunt decăzuți din drepturile (și obligațiile) părintești, care le plătesc abonamentele la telefonie și internet, care îi finanțează zilnic și care au pârghii suficiente pentru a asigura o educație de calitate.
Am exagerat suficient. Colaborarea elevi-părinți-școală chiar există. Și funcționează. Majoritatea părinților se implică în educația copiilor și au o atitudine pozitivă. La fel și elevii! Printre ei sunt unii care au pretenția ca școala să facă totul, ei rezervându-și dreptul de a se declara nemulțumiți. Mai puțini dar extrem de vizibili.
Ioan ARDELEANU