Rata de participare la proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul celei de a doua sesiuni a examenului național de Bacalaureat care s-a desfășurat luni, 19 august, a fost de 84,7%.
Concret, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, au fost prezenți 14.853 de candidați din totalul celor 17.541 de candidați înscriși pentru susținerea acestei probe de examen. 2.663 de candidați nu s-au prezentat, iar 25 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. În funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, în urma solicitărilor exprese, numărul candidaților prezenți la fiecare probă diferă (cu alte cuvinte, cei peste 33.600 de candidați înscriși susțin examenul integral sau parțial).
Proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie) este susțintă marți, 20 august, , iar miercuri, 21 august, candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării; ultima probă scrisă – Limba și literatura maternă – se va desfășura joi.
În conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor personale (GDPR), afișarea primelor rezultate se va face anonimizat, luni, 26 august, până la ora 12,00, pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen.
Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, atât în format standard, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/ transmit electronic inclusiv o declarație-tip prin intermediul căreia își exprimă acordul informat privind faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială (prin creștere sau descreștere).
Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 30 august.
Potrivit comunicatului remis presei de Ministerul Educației, sunt declarați promovați candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiții: au susținut probele de evaluare a competențelor, au susținut toate probele scrise și au primit cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obținut cel puțin media 6.