Mulți dintre elevii cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani au început să se vaccineze. Până în prezent, peste 90 de mii de tineri s-au vaccinat împotriva virusului Covid-19, ceea ce înseamnă 10% din totalul persoanelor cuprinse în această categorie de vârstă, iar 20 000 dintre aceștia s-au vaccinat deja și cu a doua doză. Cei mai mulți dintre elevi s-au vaccinat cu AstraZeneca și Pfizer.
O parte dintre elevii care studiază la Colegiul Gheorghe Lazăr din București au efectuat prima doză imediat după vacanța de primvară. Aceștia au păreri împărțite, dar directorul unității de învățământ a declarat că sunt foarte mulți tineri care doresc să se imunizeze și conștientizează importanța acestei etape absolut necesare pentru sistemul de educație și nu numai.
„Cei mai mulţi dintre ei se vaccinează. E un proces care se derulează, sunt interesaţi de aspectul ăsta, înţeleg beneficiile vaccinării nu doar pentru şcoală, ci pentru perioada următoare”, a declarat Mirela Chioveanu, director adjunct Colegiul Gheorghe Lazăr, în cadrul unui reportaj realizat de Observatornews.ro
Sunt și tineri care nu consideră imunizarea împotriva virusului Covid-19 un proces prioritar, cel puțin momentan. „Eu sunt pe ideea că dacă nu e obligatoriu, nu o să mă vaccinez. Decât dacă vreau să plec în afară sau ceva”, a declarat unul dintre elevii Colegiul Gheorghe Lazăr.
În prezent, unitățile de învățământ din 790 de localități din întreaga țară își desfășoară activitatea didactică în mediul online, deoarece rata de incidenţă este mai mare de un caz la o mie de locuitori, iar localitățile sunt în scenariul galben de funcționare. În acest caz, doar elevii din ciclul primar și clasele terminale, a VIII-a și a-XII-a, merg fizic la școală.=