Pentru al optulea an consecutiv, Comisia Europeană a dat publicității Monitorul Educației și Formării, instrument de analiză și control care însumează o gamă largă de date pentru a indica evoluția sistemelor naționale de educație și formare din Uniunea Europeană. Raportul măsoară progresele înregistrate de statele comunitare în vederea îndeplinirii obiectivelor „Cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET 2020)“.  În egală măsură, menționează reformele de politică educațională care pot face ca sistemele naționale de educație și formare să se adapteze mai bine la nevoile actuale ale societății și pieței forței de muncă, contribuind astfel la identificarea domeniilor în care finanțarea pentru educație, formare și competențe în Uniunea Europeană va fi susținută prin intermediul viitorului buget pe termen lung al UE. Pe scurt, raportul furnizează date comparative și rapoartele de țară ale celor 28 de state membre. Anul acesta, Monitorul Educației și Formării a fost prezentat de comisarul Tibor Navracsics, în cadrul celui de-al doilea Summit european pentru educație, care s-a desfășurat în data de 26 septembrie. 

În ceea ce privește aspectele principale vizate de actualul raport, acestea s-au axat pe necesitatea unei reforme majore a sistemelor de educație, pe necesitatea creșterii cheltuielilor pentru o educație de calitate în statele membre, pe un sprijin mai mare acordat cadrelor didactice și pe învățământul dual. Cum stă România la toate aceste capitole? Ca de obicei, nu e o surpriză pentru nimeni, sub media Uniunii Europene la majoritatea indicatorilor-cheie. Practic, conform Edupedu, datele arată că educația din România coboară dramatic sub nivelul pe care îl avea cu un deceniu în urmă, pierzând procente semnificative la majoritatea  indicatorilor. Pentru noi, raportul arată limpede eșecul reformelor educaționale din ultimii zece ani și incapacitatea guvernelor care s-au perindat la putere de a înțelege importanța covârșitoare a educației în evoluția și emanciparea unui stat membru UE.

România este sub media europeană la majoritatea indicatorilor

Dar să vedem cum stăm, concret, acum, în 2019. La indicatorul părăsire timpurie a școlii, rata de abandon școlar a tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani este de 16,4%, în vreme ce la același indicator, media UE este de 10,6%. În 2009, la același indicator, în România, 16,6% din tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani părăseau școala, în vreme ce în UE, rata era de 14,2%.

În ceea ce privește ponderea absolvenților de studii superioare, raportul arată că țara noastră a făcut progrese semnificative, dar este încă mult sub media Uniunii Europene. Astfel, dacă în 2009, 16,8% din români urmau o facultate, în 2018, procentul acestora a crescut la 24,6. La nivel european, în 2009, ponderea absolvenților de studii superioare era de 32,3%, în vreme ce în 2018, 40,7% din europeni au absolvit o facultate.

Dacă în ceea ce proiește rata de absolvire a unei instituții de învățământ superior, în ultimii 10 ani, România a făcut progrese vizibile, indicatorul educația și îngrijirea copiilor preșcolari, de la vârsta de patru ani până la vârsta de începere a învățământului obligatoriu, arată că în țara noastră progresele sunt, practic, insesizabile. Astfel, în 2009, procentul pentru țara noastră era de 88,0%, iar în 2018, la același indicator, s-a înregistrat o creștere de doar 1,6%, și de data aceasta sub nivelul mediei Uniunii Europene, unde s-a înregistrat un salt de 5,3%, de la 90,8% la 96,1%.

Următorul indicator ne oferă date și mai îngrijorătoare. Astfel, în ceea ce îi privește pe tinerii de 15 ani cu un nivel căzut de cunoștințe, situația este următoarea. La citit, în țara noastră, la nivelul anului 2009, 40,4% din elevi nu știau să citească, în vreme ce în 2018, 38,7% aveau dificultăți la citire. La matematică, în 2018, 47% din elevii de 15 ani români aveau probleme. În 2019 – 39,9%. În ceea ce privește știința, în România, 41,4% din elevii de 15 ani prezentau dificultăți, în vreme ce în 2019, 38,5% din aceștia prezintă dificultăți. Cum stau lucrurile în Uniunea Europeană la acest indicator? Procentele prezentate în raport ne arată unde ne aflăm practic, chiar dacă procentul a crescut ușor. Astfel, dacă în 2009, 19,5% din elevii de 15 ani din UE prezentau dificultăți la citit, în 2018, procentul înregistrat la acest item a fost de 19,7%. Și totuși, cât jos, sub nivelul mediei europene, se află țara noastră! Mergem mai departe: în 2009, media UE în ceea ce privește dificultățile elevilor la matematică era de 22,3%, în 2018, procentul a scăzut insesizabil până la 22,2%. Incomparabil mai sus totuși decât la noi. În sfârșit, media UE în ceea ce privește dificultățile în înțelegerea științelor, procentul UE în 2009 era de 17,7%, crescând în 2018 la 20,6%. Și în ceea ce privește acest item suntem încă departe de media Uniunii Europene.

În ceea ce privește rata de angajare a noilor absolvenți pe nivel de învățământ, cu vârsta între 20 și 34 de ani, finalizat în sistemul de învățământ cu 1-3 ani înainte de anul de referință, lucrurile stau parcă ceva mai bine în țara noastră. Nu suntem chiar la ani-lumină de media europeană. Astfel, procentul în țara noastră, în 2009, era de 77,6%, scăzând ușor în 2018, până la 77,4%. La nivel european, în 2009, procentul angajării noilor absolvenți pe piața muncii era de 78,3%, sărind în 2018 la 81,6%. 

Raportul mai evidențiază un adevăr pe care îl știm, de altfel, noi înșine, de multă vreme. Adulții, în țara noastră, nu sunt foarte buni prieteni cu conceptual de Long Life Learnind. Astfel, rata de participare a adulților cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani era de doar 1,8% și a scăzut în 2018 la 0,9%. La nivel european, interesul pentru acest concept este mult mai mare. Astfel, în 2009, 9,5% din adulții europeni participau la procesul de învățare continuă, în 2018, procentul ajungând la 11,1%.

Ultimul indicator este mobilitatea în scop educațional. Astfel, în ceea ce-i privește pe absolvenții care au beneficiat de mobilitatea diplomelor, în 2018, România a înregistrat o rată de 5,8%, mai ridicată decât media înregistrată la nivelul Uniunii Europene (3,6%), în vreme ce doar 1,8% din absolvenții români au beneficiat de mobilitatea creditelor,  procent, în acest caz, sub media Uniunii Europene, unde rata a fost de 8,0%.

18 miniștri în 12 ani au dus educația din țara noastră acolo unde se află acum

Câteva dintre concluziile trase de pe urma publicării acestui raport, în ceea ce ne privește, erau previzibile. În România, se spune în Monitor, este necesar să se ia măsuri clare (noi am adăuga și urgente) pentru punerea în aplicare a reformei. De asemenea, cheltuielile publice pentru educație sunt scăzute comparativ cu cele de la nivelul Uniunii Europene, în timp ce nevoile de investiții sunt mari. Avertismentul Comisiei Europene: orice reformă majoră s-ar putea să necesite finanțare suplimentară (în vederea consolidării mecanismelor de asigurare a echității și a eficienței). De asemenea, României i se cere îmbunătățirea sprijinului acordat cadrelor didactice, în special prin reproiectarea formării inițiale, sprijin care poate contribui la creșterea calității și echității. Însumând, în România este necesară o reformă urgentă și reală a sistemului educațional, menit să aducă țara noastră mai aproape de nivelul Uniunii Europene, din aproape toate punctele de vedere. Dar pentru asta este nevoie de stabilitatea sistemului și de continuitate în viziune. Cum putem asigura însă noi, aici, în această țară frământată de o criză politică ajunsă la cote paroxistice, aceste minime condiții, când anul școlar a început sub interimat ministerial, iar în 12 ani, la Educație au fost înscăunați nu mai puțin de 18 miniștri? Singur acest ultim aspect ar trebui să ne ofere răspunsul la întrebarea „De ce, în loc să progreseze în ultimii zece ani, România, la capitolul educație, a involuat și de ce ne aflăm astăzi atât de jos, educațional vorbind, sub nivelul statelor comunitare?“

Marcela GHEORGHIU