Început de școală nou! Așteptări mari, emoții pe măsură, dar și multe restanțe, probleme vechi, farduri electorale care nu reușesc să acopere realitatea din teren, toate creează imaginea învățământului românesc în debutul unui nou an școlar. Se adaugă promisiuni neonorate, un învățământ rural care, departe de a se apropia de cel urban, se îndepărtează de acesta, în multe zone din țară într-un mod dramatic, dar și un război politic care a depășit demult orice barieră a bunului simț și a lucidității și căruia educația i-a căzut din nou victimă,  acum după rectificarea bugetară, chiar dacă de la nivelul ministerelor Educației și al Finanțelor curg asigurări că totul e în regulă și că, de fapt, învățământul, la capitolul buget, stă mai bine ca niciodată în ultimii 30 de ani.

Pe scurt, imaginea, per ansamblu, a școlii românești demonstrează că nu am reușit, nici de data asta, să tragem învățăminte din greșelile trecutului. Astfel, blestem sau nu, și acest început de an școlar readuce în discuție aceleași mari și foarte mari probleme din învățământul preuniversitar. A devenit demult un loc comun pentru sistemul de educație de la noi să vorbim despre școlile cu toa­lete în curte, despre școlile fără apă potabilă, lipsite de cele mai elementare norme de higienă, adevărate focare de infecție pentru cei mici, dar și pentru cadrele didactice care predau în respectivele unități de învățământ. Anual se atrage atenția asupra acestei realități inacceptabile în secolul în care trăim și între granițele lumii din care pretindem că facem parte. Elevii, cu precădere din zonele rurale, învață și în 2019 în  școli cu wc-ul în curte și se încălzesc la sobe cu lemne. Ce să mai vorbim despre zidurile și tavanele care riscă să cadă peste copii și profesori și care, uneori, chiar au căzut, numai că Bunul Dumnezeu a avut grijă, în marea lui milă, să nu fie nimeni rănit.

În plus, în peste un sfert din unitățile de învățământ de la nivelul întregii țări, paza efectivă a elevilor nu este asigurată în niciun fel, nici de paznici, nici de camere video, nici de echipaje de poliție.

Cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar, situația unităților de învățământ neautorizate din punct de vedere sanitar sau în curs de autorizare ISU era aproape aceeași ca anul trecut. Ca și anul trecut, în unele localități, școala și-a deschis porțile în plin șantier, pentru că a făcut rost de fonduri târziu. În altele, primăriile și consiliile locale nici nu s-au mai străduit să se ocupe de soarta școlii, pentru că localitățile se depopulează, iar populația școlară este aproape inexistentă.

Lipsa siguranței – una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă școala și la acest nou început de an școlar

Față de această stare de nesiguranță din ce în ce mai mare, pentru prima data anul acesta, Consiliul Național al Elevilor a luat o poziție fermă. Elevii, principalii beneficiari ai sistemului de educație, au atras atenția, printr-un comunicat, că lipsa siguranței în școli reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă în prezent sistemul educațional românesc. ”Cu doar 18% dintr-un total de 17.824 de unități de învățământ preuniversitar de stat care beneficiază de supraveghere prin pază umană și sisteme de monitorizare video, dreptul elevilor la protecție în incinta școlii rămâne doar pe hârtie. Acest fapt este demonstrat și de răspunsurile înregistrate din partea acestora la finalul anului școlar 2017-2018, în cadrul consultării derulate de Consiliul Național al Elevilor cu scopul de a afla gradul de aplicare în teritoriu a prevederilor Statutului Elevului. Conform RISEN (Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național), document care a rezultat în urma consultării, 41% dintre respondenți și-au simțit pusă în pericol integritatea fizică și/sau morală în școală”.

De prea puține ori, mai susțin reprezentanții elevilor, autoritățile pu­blice locale își asumă plata acestor servicii prin finanțare complementară, deși ele ar trebui să fie prezente și gratuite în fiecare unitate de învățământ, conform art. 4 din Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ. ”Considerăm că siguranța elevilor în principalul mediu de învățare este o temă care ar trebui inclusă urgent pe agenda publică, mai ales în urma datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne în data de 19 august”. Un comunicat concis, care face cât o mie de cuvinte venite din partea ministerului, a sindicatelor sau a presei. Un semnal de alarmă, tras la începutul anului școlar 2019-2020 chiar de către cei care nu se mai simt în siguranță în școli, adică de elevi.

Educație de calitate cu profesori sub media 5

Ca și în anii precedenți, lipsa de atractivitate a sistemului de învățământ românesc din ultimii 30 de ani determină autoritățile din domeniu la concesii și compromisuri. După ce, în ultimul său mandat la șefia Ministerului Educației, Eca­terina Andronescu anunțase că pro ­fesorii care au luat sub 5 la examenul de titularizare nu mai pot ocupa o catedră, după demisia acesteia s-a revenit la situația anterioară. Pe scurt, cele 8.000 de cadre didactice care nu au fost capabile să obțină un 5 sau care au părăsit sala de examen pot preda în continuare, singura condiție impusă fiind aceea de a lua alte concursuri organizate la nivelul școlii, precum suplinirea sau ocuparea unui post direct în școală. Așadar, vrem educație de calitate, la standardele impuse în lumea civilizată cu care vrem să ne sincronizăm, dar nu investim mai deloc în învățământ și puțin ne pasă de calitatea celor care predau copiilor noștri, de nivelul de pregătire al dascălilor, de cât de chemați sunt aceștia către această profesie. Se înțelege, nu ne referim la profesori, în ansamblu. Câți știu oare că, în Finlanda și în Norvegia, țări cu sisteme educaționale la care ne raportăm tot timpul ca la niște modele pe care trebuie să le urmăm, angajații din învățământ sunt, în totalitate, absolvenți ai cel puțin unei facultăți, indiferent de ciclul la care predau? Salariile profesorilor în aceste state sunt mari, iar exigențele pe măsură.  

La noi însă, chiar înainte de debutul noului an școlar, călcând pe promisiunile făcute cu un an în urmă, Guvernul a tăiat un milliard și ceva de lei de la învățământ, părându-i-se că i-a dat prea mult, probabil.

Schimbarea paradigmei în școala românească începe cu containerele modulare  

Concluzionând, problemele școlii românești sunt aceleași, nimic nu s-a schimbat în ultimele două decenii. Unele acutizează, altele se mai atenuează, dar niciuna dintre ele nu dispare. Ba mai mult, parcă de la un an la altul sistemul scârție din ce în ce mai tare, iar școala se adâncește în criză – de idei, de viziune, de fonduri, de calitate, de predictibilitate și este practic incapabilă să se adapteze la la realitatea și cerințele societății actuale. Încă se mai poate face ceva pentru ca sistemul de învățământ românesc, în special cel preuniversitar, să se redreseze. Pentru asta este nevoie însă de un  interes real din partea întregii societăți – de la talpa țării și până vârful politicii – și de o schimbare rapidă de paradigmă în ceea ce privește modul în care este percepută astăzi educația la nivelul clasei politice și, de ce nu, al socie­tății, în ansamblu, ceea ce ar necesita niște eforturi uriașe, să recunoaștem, din partea noastră, a tuturor. 

Să încheiem însă într-o notă opti­mistă și, revenind la responsabili­tatea față de școli și de copiii care învață sub acoperișurile acestora, să spunem că, anul acesta, autoritățile au reușit, pe ici pe colo, să rezolve problema securității și higienei din spațiile de învățământ, amenajând, în câteva localități din țară, spații de învățământ în containere modulare. Este și acesta un început!.
��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������k}’�~$��Ե�b�57[�3þ֦��u?M8�m7[��4Gڷ��